Dezordinea

Dezordinea

Autor:  Eugenia Calancea

Am lăsat sufrageria aglomerată,
deoarece nu mai vine nimeni ca altădată,
merg acum mereu prin casă,
dezordinea nu mă mai deranjează
și s-au adunat mai multe pe masă.
Frica e normală și mă pune pe gânduri,
se aud mașini de salvare ce vin în rânduri,
iar zgomotul e-n apropiere,
nu mai știi ce viață Domnul ne cere.
Afară văd că vremea e-norată,
dar cum spun, furtuna nu se-arată.
Aș fi vrut să plângă cerul,
să privesc ploaia cum spală aerul.
Așa tulburată aștept să fie seară,
dar sunt obosită și inima începe să doară.
Nu mai pot vedea și simți prin codri,
culesul și parfumul unor flori,
oamenii cu vreascuri uscate,
pentru grătarele noastre uitate.
Noaptea vine iar în grabă
și nu mai adorm degrabă,
dar norii voalul zilei vor să strângă
și chiar a-nceput cerul să plângă.