Despre neînceput

fiindcă simte în inima ei chemarea veșnicului..

Mircea FLORIAN

Din drumul cel de ne-nceput

tu, uneori te-abați

ca să colinzi

călugării din schit

și să arunci săgețile

din sărbătorile sfințite-n lacrimi

în scuturi glaciare:

zăpezile ce lesne cad

pe câmpul tot mai sterp

din ultimu-ți cuvânt…

Cu-a ta ființă-n brânci

pe văile din eu- adânci,

porți zările în duh

și-n clipă, tot mai rătăcit,

dezmierzi nemărginitul;

cu zâmbetul din iriși

zmulgi viețile ascunse

prin sălbatice stânci…!

Vulturii mâinilor tale

sărută norii strânși

în ghearele neliniștii…

Printre degete îți curg

torenții de grâne,

râuri cu valuri de fiori…

Din gândul nisipului

sorbi roua clipelor

trecutelor lumi

în nepătrunse vâltori…

E timpul flăcării…!

Culorile reci din iriși

și umbrele ostenite

de sub pleoapele ochilor,

peste viață căzute:

un harem de plăceri- ,

le întâlnești și-n liliacul

încă ne-nflorit…!

Tot cerul ți-a crescut

în seară vârf de cuget…,

să poți să-l crezi,

să poți visa în El, să vezi

și să asculți

cum cântă ne-nceputul…!