
DOR DE MAI
Autor: Elena Tudosă
Boabe de rouă argintii în zori,
Curg lacrime reci pe petale,
Pe ramuri explodează mii de flori,
În verdele de mai sub soare.
Cireșii prea obosiți se scutură,
De primăvară-n care au înflorit,
În liniște parcă se bucură,
Fără al albinelor îndelung zumzăit.
Prin florile roze de meri văratici,
Se opresc timid din zborul lor,
Câțiva fluturi, gingași, singuratici,
Căutând neîncetat iubirea prin flori.
Uneori pe câte o ramură înverzită,
Câte un pui de guguștiuc mai vezi,
Îmi pare primăvara cam obosită,
Lacrimi de dor curg din ochii săi verzi.
Bucuroși doar trandafirii surâzând,
Își împrăștie parfumul lor peste tot,
Teii îmbătrâniți haina verde-mbrăcând,
Își trag răsuflarea parcă abia mai pot.
Primăvara supărată-și schimbă toaleta,
Se îmbracă în movul cald de liliac,
Se pregătește încet să predea ștafeta,
Frumoasei veri ce-o așteptăm în prag.
Își pierde primăvara urma încet,
Boabe de rouă lacrime vor curge,
Îmi scriu în tăcere ultimul verset,
Cu dorul de mai ce inima mi-o frânge.

DUO! Cadoul perfect de la suflet la suflet! (softcover)
Cumpara cele doua ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) si ofera-le unui suflet drag. Versuri de intensa traire ce aduc bucurie alaturi de imagini viu colorate si minunate picturi! Comanda acum pachetul DUO [in valoare de 70 $] la numai 50$!
C$50,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
