Chemarea inimii,

Chemarea inimii,

Autor: Elena Tudosă

S-au scuturat copacii pe aleea care,
Mă poartă pașii mei obosiți adeseori,
De ce nu-mi vii iubite, clipe de-nsingurare,
Îmi mistuie ființa, topindu-mă de dor,

Tăcerea ta mă doare atâta de cumplit,
Sufletul mi-e scăldat în nesfârșite ploi,
Cărare vreau să-i fac,prea tare a obosit,
Ce crudă-i depărtarea asta dintre noi,

Și gândul trist se zbate-acum amarnic,
Nu știe să-mi aline chemarea inimii,
O frica mă cuprinde, mă bântuie năprasnic,
Sufăr îngrozitor, când văd că nu îmi vii,

Cu gându -acesta că nu îmi vei veni,
M-asemăn florii ce se scutură de vânt,
Ca o vioară ruptă e astăzi coarda inimii,
Chemarea ei răsună ca cel mai jalnic cânt,

S-au scuturat copacii, covor alb de petale,
Vântul le spulberă, un joc de fluturi par,
Prin ele pașii mei, azi vor pași agale,
Nu-mi nărui chemarea inimii mele , iar,

Hai, nu mă fă iubite, în zadar să te-aștept,
Te iubesc, inima-mi bate, stă să sară din piept!

Nou*** Pomotie***FOCUL DIN NOI (eBook}

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura nascute din focul creatiei artistice.O carte de exceptie, bogata in continut care va va incalzi sufletul!Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. Comandati acum la pret promotional inainte de lansare 15$ (Pret intreg 20$) Primesti cartea [240 pagini] in format pdf in emailul tau in mai putin de 48 de ore! Mai ieftin , mai rapid, mai ecologic!

C$15,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.