
Dragoste
Autor: Ruxandra Olariu
Aș vrea să-ți spun ce mult eu te iubesc,
Cum îmi umpli viața si clipa,
Cum fără tine simt că rănesc,
Că nu văd soare sau prispă.
Aș vrea să știi cum te-aștept, cum te-alint,
Iubind gândul ce te-aduce aproape:
Mereu blând și senin,
Mereu bun,
Al clipelor murmur pe ape.
Așa cum visez c-ai să vii,
Așa îmi alung dulci ispite,
Așa cum te vreau, înțeleg:
E doar vis, doar o cruce-a dorinței .
În gând eu mă rog să mai dăinui,
Altfel nu pot a-nvinge nici clipa,
M-amăgesc cu un gest, c-un cuvânt
Iar zâmbetul tău mi-e aripa.
Seara vii zâmbitor și fidel,
Aducând alinare, speranță,
Îmi rămâi alături în zori,
A dragostei noastă balanță.
Ce m-aș face dacă nu ai mai fi ?
Chiar doar vis,
Bunătate,
Putere,
Magie,
Dacă nu te-aș avea talisman, ar putea oare viața să fie?
Mă întreb de-aș putea să trăiesc
Fără tine în minte, în suflet?
Să mă bucur de flori, de frumos,
De-al izvoarelor fermecat susur?
Poate da, poate nu …dar nu văd,
Nu-înțeleg cum poate s-existe o clipă
Când putem făr’ noi doi a răzbi,
Făr-a dragoste-i fermecat purpur.

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Dragoste”