Ne este teamă să credem*Ghiceste autorul!

Ne este teamă să credem

Autor: ?

Ne este teamă să credem că există lumi paralele,
Cu mulţi prieteni ne întâlnim într-un spaţiu ireal,
Ne acceptăm, comunicăm, ne spunem bune şi rele,
Şi cu uimire, ne simţim mai bine decât în cel real.

Doresc să le dăruiesc zâmbete şi un gând bun,
Celor pe care cu admiraţie i-am cunoscut acum.
Surprinzător şi uimitor, nu ca în viaţa cea reală,
Dar m-a cucerit educaţia lor în lumea virtuală.

Devii personaj activ în această ciudată lume,
Un zâmbet sau un like înseamnă că ne vedem.
Avem sentimente virtuale, acum aşa se spune,
Şi mult mai simplu cu emoticoane ne gratulăm.

Un spaţiu infinit în care nu ai paşaport şi viză,
Să vezi superbe locuri la care doar ai visat,
Pe frontispiciul spaţiului există o nevăzută deviză,
Respectă bunul simţ şi tu vei fi la fel respectat

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

C$25,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.