
VISUL TĂU
Autor: ANA VĂCĂRAȘU
Tu, ce-ai făcut cu visul tău,
l-ai părăsit pe drum, la vreo răscruce,
sau într-un plâns l-ai dus la cimitir,
și i-ai bătut aripile pe-o cruce?
Dar dacă tot îți mai trăiește-n gând,
să-l ocrotești și să-l vorbești de bine,
să calci pe urma lui din când în când,
și să-l hrănești cu sufletul din tine.
Al meu, l-am agățat în cer, de lună,
Doamne ferește, să nu-l fure cineva,
iar de-mi doresc o stea, întind o mână,
și visul meu m-ajută să ajung la ea.
Tu, ce-ai făcut cu viața ta?
Eu cred c-a mea nu-i irosită toată,
am doi lăstari, vreo câțiva pomi,
și-un fir de busuioc sădit la poartă.
Și-n satul meu, am un stejar bătrân,
ce-și plânge singur doru-n bătătură,
cu rădăcina pe sub casă căutând
să-nnoade amintiri, în sfântă legătură.
Am și-o credință, în care Dumnezeu
merge cu mine, alăturea, pe drum,
dar ce vorbim, e un sectret al meu,
nu-l spun la nimeni, doar în vers îl pun.

Revista TIPARITA nr3/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 3 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
