Pledoarie pentru… sarmanul barbat

Mai știi, bărbate, mâna care
Te mângâia, luând tristețea,
Să mergi senin către culcare
Și-n zori îți arăta blândețea?

Mai știi privirea caldă, bună
Și vocea dulce, în suspine,
Când mama ta, sub clar de lună,
Te sfătuia numai de bine?

Ai cam uitat, de mult, bărbate,
Ce importantă e femeia,
Că nu e jos și nu e-n spate,
Că ea e lacătul și cheia.

Acum, când ești bărbat de casă
La rândul tău, și ai nevastă,
De tine, doar de tine-aleasă,
Ți-e ghimpe-n coastă și năpastă.

Femeia-ți pune la picioare
Un strop din timpul ei, îți face
Când este frig, un pic de soare,
Răcoare când îi ceri și-ți place.

Gătește, spală, face prunci,
Adună-n urma ta când pleci,
Că totu-i vraiște. Porunci
Trântești cu vorbe aspre, seci.

Mai spal-un geam, mai calc-un țol
Cât tu ești dus „la odihnit”,
Iar când te-ntorci, cu jebul* gol,
Of, nu mai poți, ești obosit.

Nevasta ta s-a relaxat,
Bătând un amărât covor
Apoi, degrabă, s-a axat
Pe ordine în dormitor.

Tu, frânt, săracul, și lihnit
Te pui la masa, așteptând,
Friptura, vinul și-un chibrit,
Căci vinul merge…doar fumând.

Mâine-o luați de la-nceput,
Tu cu plimbări, televizor,
Poate la mândre, la barbut
Te obosești, muncind de zor.

Ea-i leneșă. Ce-o fi lucrat?
Nimica toată, cică-o doare
(De la plivit, de la săpat?)
Și urma urmei de picioare.

Bărbate dragă, să nu crezi
C-am scris acestea pentru tine,
Dar uită-te un pic și vezi:
E bine, măi bărbate,-i bine?

Și să nu crezi că te jignesc
Dar ca și tine-s mulți aceia
Ce n-o cunosc, n-o prețuiesc
Și au uitat cum e femeia.

N-am scris pentru bărbatul meu
Am scris așa, în general,
O pledoarie ce-i mereu
Un adevăr universal…

Jeb=buzunar