Poveste cu dude coapte

Poveste cu dude coapte

Autor: Teodora Dumitru

 

Doamne, câte dude coapte am mâncat

Că le simt și-acuma gustul aromat,

Ne pătam pe haine dar ce mai conta,

Uitam cât de greu se mai curăța!

Pe mâini și pe gură rămâneam pătați

Toți eram la fel, parcă eram frați.

 

Ne urcam pe crengi și le aplecam

Și mâncam pe rupte pân’ ne săturam

Și negre și albe ce gustoase, Doamne!

De câte mâncam ne trecea de foame!

Când intram pe poartă mama se uita,

Nu-i venea sa creadă, nu ne cunoștea,

Se uita la noi, ne privea mirată

Dar nu mai știu dacă ne certa vreodată!

 Ne schimba de haine şi-apoi ne spăla

Seara înainte de a ne culca.

 

Următoarea zi iar când ne trezeam

Lângă duzii copți cu toți ne-adunam 

Și ce veselie, cui îi mai păsa

Că hainele iar rău se vor păta?

N-aveam nici o treabă ca ne murdăream,

Ca niște căprițe în ei ne urcam!

Ne juleam genunchii dar lipeam pe rană

Câte-o frunză crudă, n-o băgăm în seamă!

Mă  trezeam că rană a trecut de mult

Și de-atucea, Doamne câte am mai făcut …

 

Mama mai zicea, ești ca un băiețoi!

Dar cine s-asculte  la vorbele ei?

Ea zicea dar sigur tot ea auzea

Fiindcă pentru mine tot una era!

Îmi vedeam de joacă cu vecinii mei,

Nu mă despărțeam zile-ntregi de ei!

Mai făceam și rele că eram copii,

Dar uitam de toate pân a doua zi.

 

Când văd dude coapte îmi aduc aminte

Că nu prea am fost o fată cuminte

Mă urcam prin pomi nu m-astâmpâram,

De fructele verii nu mă săturăm,

De cireși, de dude, corcodușe multe

Zarzăre  caise, Doamne…ce de fructe!

Scriu acum și parcă ochii-mi umezesc

Și zău, tare-aş vrea să mai copilăresc!

 

Roata vieții însă depană-nainte,

Anii acaia dragi îi păstrez în minte!

Și în casetuța din sufletul meu,

Când îmi este dor o deschid mereu!

Și mai povestesc neptilor mei,

Că de mult și eu am fost copil ca ei!

 

 

Mai citeste: 

Invitatie la antologia Universum

Invitatie la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar editia a 2-a