Un tanar autor la inceput de drum
REZNIC CRISTIA
Mă numesc Reznic Cristian, născut pe data de 26 septembrie 2003 în Municipiul Bălți capitala de Nord a Republicii Moldova.Orașul dat are multe locuri pitorești, amintiri și evenimente ce mă încarcă cu o energie pozitivă greu de descris.
M-am născut un simplu copil ca toți ceilalți, fără să știu ce mă așteaptă și ce îmi este hărăzit să fac în această lume.Până la vârsta de 16 ani am făcut multe lucruri care m-au dezvoltat și mi-au îmbunătățit viitoarea carieră de poet, scriitor și jurnalist.
Am avut o copilărie frumoasă plină de perepeții.De la vârsta de 4 ani au început să îmi placă poeziile și poveștile ce erau citite de către bunei în fiecare seară.Țin foarte bine minte că la această vârstă am învățat „Luceafărul”, am avut un sentiment foarte plăcut.Mă evidențiam la grădiniță printre toți copii cu o memorie de invidiat, învățam poeziile întru-n timp scurt.La 6 ani am început să învăț a citi, nu am fost impus a fost o simplă curiozitate, eram dornic să cunosc orizonturi noi.După ce învățasem bine a citi petreceam zile întregi lecturând, stăteam ghemuit în fotoliul moale cu o carte în mână, sau ieșeam afară și la umbră lecturam.
Cele mai frumoase veri au fost cele petrecute la bunici.Veneam în fiecare vară și stăteam mult.Acolo am cunoscut dragostea de bibliotecă, zilnic veneam la bibliotecă și lecturam cu bibliotecarul, un bărbat, gras cu umerii lați și cu niște mustăți mari.La 14 ani când venisem vara la bunici, era perioada când începusem să scriu texte și poezii.În bibliotecă stăteam la masa ce era luminată de soarele văratic ce pătrundea prin fereastră, scriam poezii în versuri, povestiri scurte și descrieri.
În sat am participat la un concurs de poezie, unde am luat locul trei, o primă experiență de neuitat.Tot la această vârstă am făcut cunoștință prin Facebook cu domul Teodor Dume, care m-a ajutat și m-a ghidat foarte mult.Au urmat doi ani productivi în care am participat la diferite evenimente culturale, am început să fac cunoștință cu jurnalismul și am trecut să scriu poezii în vers alb.Scrieria pentru mine a devenit un refugiu, o lume în care mă regăsesc și pot comunica cu cei din jur prin ceea ce scriu.
La moment învăț la Liceul Teoretic Ion Creangă din Bălți, o școală foarte bună ce îmi oferă studii de calitate.Materiile preferate sunt cele legate de umanism și două care nu se includ în această categorie, matematica și informatica.Am debutat și am publicat în trei reviste:
1.Revista Extemporal Liric, 2.Revista Cutezător, 3.Revista Magazin Critic.Revistile date sunt în mediul online și format hârtie.Am avut ocazia și am participat la un maraton poetic, intitulat PeetMeNotLeave.La moment am scrise 48 de poezii și mă mândresc mult cu ceea ce am putut face.Printre Hobby-urile mele preferate se enumeră:jocul de dame, lectura, muzica, arta, istoria, programare etc.
Sunt la început de cale însă lucrez mult și am dobândit întru-n timp scurt rezultate frumoase, care m-au ajutat și mă vor ajuta la viitoarele planuri pe care le am.
.
Păcat
visam
cum mergeam împreună
pe un pod
la braț
în lumina lunii
în adierea vântului
ne sărutam
ce păcat
e doar un vis.
.
Filosofie
toamnă în calendar
frunze cad domol
roșii, galbene
formând covorul
ce se întinde până la ușă
un bătrân cufundat în lectură
citește filosofie
se redescoperă pe sine
a răscolit prin amintiri
descoperind propria filosofie
a vieții sale, nu a tuturor
își unge sufletul
cu acele taine ascunse
cu cuvintele greu explicabile
se bucură de ceea ce a descoperit
este o gură de aer
o cheie ce a deschis lacătul
lăsând enigme filosofice
el încearcă să le rezolve
viața însă e scurtă.
.
PRIN MUNCĂ ȘI EFORT…
un soare străbate blocurile reci de piatră
dar lumina nu străbate sufletu
trădătorii ca nişte şerpi
au pătruns în suflet
răspândindu-şi veninul
sângele s-a umplut
ochii au căpătat ceaţă
minţiile sunt controlate
facem lucruri negândite
ca nişte păpuşi
totul devine limpede dar greu
prin muncă şi efort
soarele va lumina şi sufletul
nu numai blocurile de piatră.
.
Mâinele
două mâini calde mi se zăresc
mâinele ce îmi trezeau diminețile
aveau un farmec
și nu puteam să nu mă trezesc
mâinele erau bătrîne
anii au cioplit riduri
îmi aduc aminte cum ele pregăteau bucate
le puneau pe masă
mă așezam să mănânc
de nicaieri o voce îmi șoptește
să mă trezesc
m-am trezit
am visat frumos
un moment din viitor
în care au apărut
mâinele bătrânei mame.
.
Bunelu
amintiri triste
suflet zdruncinat
casă pustie
dor de bunel
de boală fuse răpus
umblă în straie albe
într-o lume
plină de frumos.

Nou*** Pomotie***FOCUL DIN NOI (eBook}
In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura nascute din focul creatiei artistice.O carte de exceptie, bogata in continut care va va incalzi sufletul!Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. Comandati acum la pret promotional inainte de lansare 15$ (Pret intreg 20$) Primesti cartea [240 pagini] in format pdf in emailul tau in mai putin de 48 de ore! Mai ieftin , mai rapid, mai ecologic!
C$15,00

NOU***PROMOTIE ***FOCUL DIN NOI (softcover)
In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura, 240 de pagini pline de vibratie si culoare. Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. O carte de exceptie, bogata in continut care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca dumneavoastra! Comandati acum la numai 25$, pret promotional 30% off inainte de lansare! Pretul intreg 35$. Livrare gratuita oriunde in lume! Comanda acum!
C$25,00

DUO! Cadoul perfect de la suflet la suflet! (softcover)
Cumpara cele doua ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) si ofera-le unui suflet drag. Versuri de intensa traire ce aduc bucurie alaturi de imagini viu colorate si minunate picturi! Comanda acum pachetul DUO [in valoare de 62$] la numai 50$!
C$50,00