Sentimente *eseu 

viata

Sentimente   

Autor: Cristina Marinela Pletea                                   

,,Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge,, (Nichita Stănescu)

             

   Pentru a putea ști ce este un sentiment, trebuie să îl trăiești mai întîi. Trebuie să îndrepți ochii spre natură, spre cei ce te-au precedat și cei ce te vor urma, spre marii poeți, spre marii dramaturgi și micile genii aflate in fiecare om, pentru a putea descoperi tainele ascunse ale universului. Asfel, vei trăi sentimente morale intelectuale, estetice, dar nu este suficient.

     A ști, mai îseamnă a comunica și a înțelege, iar a comunica, necesită o stare trăită și simnițită.

     Dacă vei reuși să stăpânești arta de a crea sentimente, poți spune că ai înțeles, ști ce este un sentiment. Însă trebuie să cercetezi și să interpretezi felul în care te simți, pentru a ajunge cât mai aproape de a îmțelege misterul vieții tale emoționale.

     Poate că uneori vei simți mai multă durere, dar vei exprima mai multă fericire, devenind capabil să te bucuri de frumusețea clipei prezente.

     Așadar, sentimentul, are mii de definiți, lăsând o urmă de mister în calea sa. Nu e ceva ce poți controla, e ceva ce poți declanșa, dar totuși poți învăța.

    Toți simțim, dar nu toți la fel. Uni preferă să își ascundă sentimentele în adîncul sufletului lor, lăsând o urmă de mister și de nedumerire, pe când alții se deschid, lăsânduși sufletul descoperit și fără apărare, așteptând să primească o lovitură în piept.

     Dacă ar trebui să întrebăm dicționarul, ar spune că sentimentul este un proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului fată de realitate. Dar nici acesta nu poate fi o definiție concretă, deoarece realitatea nu arată sentimentul pur.

     Prin urmare, sentimentul e totul și nimic, artă și natură, lumină și întuneric. Sentimentul e ceea ce vrei tu să fie.

   

NOU***PROMOTIE ***FOCUL DIN NOI (softcover)

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura, 240 de pagini pline de vibratie si culoare. Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. O carte de exceptie, bogata in continut care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca dumneavoastra! Comandati acum la numai 25$, pret promotional 30% off inainte de lansare! Pretul intreg 35$. Livrare gratuita oriunde in lume! Comanda acum!

C$25,00

Un gând despre „Sentimente *eseu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.