IN MEMORIAM ANCA MARIA DAVID1980-2020
La vale se rostogolește viața
Autor: Anca Maria David
Pe deal răsună vocea României,
Cad frunzele-n privire și-n amurg,
Crengile și oasele trosnesc pe rug,
La vale curge lacrima gliei.
Brațele spre cer se tot ridică,
La vale se rostogolește viața,
Își caută neîncetat verdeața,
Își plânge neamul mutilat de frică.
De câte ori se aude imnul țării,
Cu pași grăbiți, ne pierdem în neant,
Am aruncat culorile-n pragul serii,
Credința am îngropat-o în mormânt.
Ne bucurăm pentru un colț de pâine,
Aruncat printre zăbrele, la semafor
Cu fețele acoperite, strivite-n vifor,
Ne închinăm la idoli și cerșim grâne.
AMD

ABONAMENT ELECTRONIC(eBook) pe un an /4 numere
ABONAMENT ELECTRONIC 4 numere/an .Revista de colectie aduna in paginile sale literatura, arta , articole si evenimente culturale. Primesti prin email in format pdf fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 20 dolari canadieni.
C$20,00