Hai Mos Craciun
Micul Iisus
Micul Iisus Autor: Eugenia Calancea Copilul nou născut încă nu are nume, Din cerul înstelat o stea luminează a mării spume, Nimeni nu strigă, că nu are cine, Magii sunt cu el și nimeni nu mai vine. Este Iisus cu clipe nenumărate, Dar are mulți dușmani cu vârste în etate, Plutesc apoi pe ape după …Continuă lecturaMicul Iisus
Mai buni sa fim
MAI BUNI SĂ FIM Autor : Aurelia Oancă Din norii grei cad spre pământ Steluțe de visare, Ce poartă-n ele sfânt cuvânt Și-o veselă urare. Cu „La mulți ani!” salută toți Micuțul An ce vine, Să crească mari, prunci și nepoți Și să le fie bine. Iar noi cei mari să ne rugăm De multă …Continuă lecturaMai buni sa fim
Colind peste zari
Colind peste zări Autor: Teodora Dumitru Bate vântul depărtării Prin zăpezi și ger, Eu privesc spre largul zarii, Leru-i Doamne Ler! De-aș avea aripi sa zbor Acum aș pleca, Pe sub norul calator Până-n țara mea. La căsuța părintească De unde am plecat, Să ascult de la fereastră, Colindele din sat. Să aștept colindătorii Să …Continuă lecturaColind peste zari
Colinda lui Iisus
Colinda lui Iisus Autor: Eugenia Calancea Colindăm și găsim pe Isus născut pe paie, Lerui ler, Mititel cu steaua lui în iesle rece, Lerui ler, E frig și i-a-nghețat năsucul, Lerui ler, El va crește și toate vor trece, Lerui ler, Vine apoi cu multă pace, Lerui ler, Precum cade din cer un fulgușor, …Continuă lecturaColinda lui Iisus
Colindul meu
Colindul meu Autor: Teodora Dumitru Printre fulgii albi de nea ce cobor din cer, Din văzduh se-aud colinde, Leru-i Doamne Ler! Leru-i Doamne la ferestre, pe la oameni buni, Cu flori dalbe-mpodobește case de români! Să se bucure tot omul că-a primit în dar, De la Dumnezeul nostru, Fiul Lui cu har! Picura din cer …Continuă lecturaColindul meu
Dragii nostri parinti
DRAGII NOȘTRI PĂRINȚI Autor: Gica Ciobanu Dragii noștri părinți Călători printre sfinți Să veniți de colind Printre stele zburând Și din casa din Cer Să ne faceți un semn. Dragii noștri părinți Îngeri dragi printre sfinți Să veniți pe la geam Cu crenguțe de brad Printre stele-alergând -Hai, veniți de Crăciun! Dragii noștri părinți Călători …Continuă lecturaDragii nostri parinti
Colinda
Colinda Autor: Eugenia Calancea Colindători pe la uși veneau odată, și melodii cu Isus frumoase ascultam, S-au dus timpurile de-altădată, când o colindă ascultam. Azi lumea văd că e schimbată, la uși închise bați mereu, vei fi o gazdă uitată, iar eu îmi văd de drumul meu. Te las acum, nu sunt grabit, dar văd …Continuă lecturaColinda
Crăciun bine-ai venit
Crăciun bine-ai venit Autor: Eugenia Calancea În gând și-n inimi Eu colind acum, Pentru cei tineri, Pentru cei bătrâni Și merg încă pe drum. Colindul e-o minune Când lacrimi s-aprind, Vreau pentru toți a spune Crăciun bine-ai venit. Treptat se face seară, Când steaua arde sus Raza magică, cerească, Se naște acum Iisus, Iar sfânta …Continuă lecturaCrăciun bine-ai venit
Colindătorii
Colindătorii Autor: Maria-Magdalena Stan Sărbători cu gânduri bune Cu miros de cozonaci Oamenii-ncep să se-adune Pregătesc nuci şi colaci. Căci le vin colindătorii Datina să o respecte În Ajunul Sărbătorii Clipele vor fi perfecte. Glasul cristalin răsună Contopit la unison Îngerii încet se-adună Ajutându-i c-un ison. Vrăjiţi, oamenii ascultă, Emoţia îi …Continuă lecturaColindătorii
Așteptând pe Iisus
Așteptând pe Iisus Autor: Eugenia Calancea Cerul azi e murdar și e încă întuneric, toate sunt în zadar, când așteptăm vremelnic. E ca o eclipsă de soare, fiecare dintre noi vede, dar azi e sărbătoare, în loc de alb e verde. Așteptăm cu smerenie, uimire și multă iubire, pe Iisus să vie cu veselie s-aducă-n …Continuă lecturaAșteptând pe Iisus

TRIO! Cadoul tau de suflet! FORMAT TIPARIT (softcover)
Cumpara cele TREI ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Uneori elefantii zboara”(250 pag) ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) in format tiparit si ofera-ti un cadou de suflet tie, sau celor dragi tie! Comanda acum la pret promotional de 95$ (Pret intreg 115$) Pachetul TRIO contine 750 pagini color pentru sufletul tau!
95,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

