Chemări de cai

Chemări de cai

Autor: Eduard Bucium

Iubito, dinspre munte vin ninsori
Mă bântuie un dor de zurgălăi
Ascunde-mă de ger în ochii tăi
Să nu mă fure caii zburători…

Iubito, vin poveşti dinspre câmpii
Şi-mi ard în piept sălbatice migraţii
Leagă-mă strâns, căci mă nechează fraţii
Fantomele din stepe, herghelii…

Iubito, vin talazuri dinspre mare
Şi-n gând la mine se ciocnesc corăbii
Închide-mă-ntre gratii şi-ntre săbii,
Mă strigă cai de vânt, de după zare…

Iubito, de pe deal, soarele cade,
Rostogolit, în vale, spre amurg
Ţine-mă strâns, căci armăsarul murg
A dor de ducă, din copite-mi bate…

Iubito, noaptea mă transformă-n orbul
Care te-adoră doar cu simţul mâinii
Veghează-mă, păzeşte-mă cu câinii,
Căci văd un cal mai negru decât corbul…

Ah, mă ademeneşte, ca smintitul,
Să-ncalec, să ne facem vânt şi stele!…
Iubito, palmele îţi fă zăbrele
Pe ochii mei, s-apuc iar răsăritul…