poveste de dragoste: IUBIRE FĂRĂ VÂRSTĂ-premiul PREMIUM

PREMIUL PREMIUM

SECTIUNEA:  CREATII LITERARE 

ANGELA DUMBRAVA

ROMANIA

IUBIRE FĂRĂ VÂRSTĂ

POVESTE DE DRAGOSTE

Și pentru că tot am vorbit de baba Ileana Lunga, în cele ce urmează o să povestesc și despre băiatul cel mai mic al mătușii, Dumitru.Ca și mama lui, era un băiat frumos, înalt, cu un zâmbet cald, smerit și timid ca orice tânăr sărac, care încerca să se facă plăcut și cu orice preț încerca să intre pe sub pielea oamenilor. Îl vedeam destul de des prin sat, trecând pe lângă poarta noastră sau venea cu ziua la sapă în grădină, la cules de vie și porumb. Așa își câștiga traiul, muncind pe la gospodarii din sat. Nu se rușina să lucreze cu ziua. Oamenii din sat îl chemau la muncă pentru că era harnic, cuminte, nu ducea vorba de la o casă la alta și era mulțumit cu cât îi dădea omul pentru munca lui.
Ce povestesc acum, se întâmpla când eu eram prin clasa a zecea și am aflat că a murit unchiul Radu, vecinul nostru, și tușa Maria rămăsese fără ajutor în gospodărie. În vacanțele de vară încă o mai ajutam pe tușa la dat oile la ușă, mai ales că rămăsese fără brațe de muncă în gospodărie. Acolo îl vedeam și pe nea Dumitru, care era tânăr, ceva mai mare ca mine. Mi se părea frumos și mă duceam cu drag s-o ajut pe tușa cu treaba la oi, mai ales că-mi plăcea prezența lui. Seara, când mergeam la stână, mă dichiseam cu ce aveam mai frumos și îi aruncam ocheade. Dar nea Dumitru nici nu mă vedea! Încă mă privea ca pe un copil.
Totuși observam că tușa Maria era din zi în zi mai frumoasă, de nici n-o mai recunoșteam. Venea la târlă îmbrăcată În rochii cât mai colorate, batice brodate, și întotdeauna la ureche avea o floare. Mi se părea totul vesel, parcă și oile erau mai ascultătoare când le dădeam la ușă. Pe nea Dumitru îl surprindeam cum zâmbește de unul singur. Chiar nu mai înțelegeam nimic. Tușa Maria venea la stână cu tot felul de crăticioare cu mâncare și după ce mulgeam oile, ne așezam pe iarbă și pe o față de masă cusută de mâna ei, așeza mâncarea adusă de acasă. Mie îmi plăcea mult să mănânc cu ei. Însă observam că ceva se petrece cu tușa și nea Dumitru. Se uitau unul la altul, ochi în ochi și se fâstăceau. Eu nici nu mai existam la masa lor. După ce am mâncat, am observat-o pe tușa că a scos un măr roșu, frumos de la sân și i l-a dat lui Dumitru, cum îi spunea ea. Nea Dumitru s-a înroșit pâna-n fundul ochilor, mai ceva ca mărul pe care-l primise și cu o privire galeșă și un zâmbet larg a început să mănânce mărul pe care tocmai îl primise. Ce să fie? Mi se părea că erau foarte nerăbdători să plec mai repede acasă. Și nu am așteptat nicio invitație ca să înteleg că nu eram dorită între ei.
Prin sat începuseră vorbele: „Că nu îi este rușine Mariei, să umble cu altul când nici nu s-a răcit bine pământul pe mormântul lui Radu, Dumnezeu sa-l odihnească în pace!” „…Și câte nu i-a lăsat Mariei…” Dar așa este, „ochii care nu se văd, se uită!” Și mama a început să mă tragă de limbă:
– Ce mai face tușă-ta? Mai plânge după nea Radu?
Eram chiar mirată de mama, știam că nu este atât de curioasă. Posibil că mama auzea multe zvonuri despre ei. Și a continuat:
– Se aud prin sat niște vorbe. Cică tușă-ta Maria umblă cu Dumitru!
Eu nici nu înțelegeam ce spune mama. Cum adică umblă cu Dumitru? Dar în fiecare zi vedeam schimbările, tușa era din ce în ce mai frumoasă, ochii îi scăpărau de bucurie și ea lumina totul în jurul ei. Și nea Dumitru era mai sigur pe el, nu mai avea timiditatea și sfioșenia de tânăr sărac. Acum privea spre viitor cu capul sus și încrederea pe care ți-o dădea situația materială. Dacă la început își ascundeau dragostea, acum o arătau în văzul tuturor, fără perdea. În miezul zilei, mergeau de mână pe ulița satului. Erau fericiți și nu puteau să-și mai ascundă sentimentele. A fost cel mai discutat eveniment din sat. Cine a mai văzut o dragoste între un tânăr de douăzeci și cinci de ani și o femeie de cinzeci de ani, care putea fi mama lui. „De când s-a pomenit în sat, nu s-a mai văzut așa ceva”, vorbeau pe la colț femeile. Și totuși, s-a întâmplat. Mie în schimb, ca tânară, mi-a plăcut dragostea lor. Am văzut cu ochii mei cum înflorește fericirea pe chipul omului când este îndrăgostit. Nu le-a păsat de nimic. Și-au văzut doar de ce au simțit ei. Și în ciuda satului, s-au căsătorit legal, cu acte la sfatul popular și cununie religioasă la biserică. Mie mi- au făcut onoarea să le fiu domnișoară de onoare, să le duc lumânarea la biserică. Dragostea lor a ținut destul de mult și, fiind vecinii noștri, i-am tot observat. După trecerea timpului, s-a potolit vâlvătaia dragostei, dar erau unul lângă altul, la bine și la rău. Tușa îmbătrânea câte puțin în fiecare an, iar nea Dumitru devenea bărbat. Și totuși au stat împreună până la sfârșit. Primul care a plecat dintre ei a fost nea Dumitru, cred că s-a stins de intensitatea dragostei pe care a trăit-o. Tușa i-a supraviețuit încă mult timp după ce el plecase în lumea veșniciei.

Eu însă am înțeles că dragostea nu are vârstă și nici stăvilare. Le rupe cu căldura, frumusețea și cu avalanșa emoțiilor trăite

.

Dragi cititori, parerea voastra  conteaza!

Va invitam sa votati  si sa alegeti din randul premiantilor pe primii 10 care va plac cel mai mult. Va rugam sa  veniti in numar cat mai mare si sa sustineti participantii la concurs! Ii rugam inclusiv pe participanti  sa dea dovada de fair play si sa aprecieze si sa comenteze  creatiile colegilor de concurs pentru ca si ei la randul lor sunt cititori! 

Topul preferintelor cititorilor va fi publicat la sfarsitul lunii martie!

Va multumim!

intro-1

Pentru a putea  aprecia si pentru a face  comentarii ,nu uitati  sa va abonati  la revista noastra virtuala gratuit , accesand  butonul ”Urmareste  revista”! Astfel veti   fi la curent cu toate  publicatiile viitoare.

Va asteptam cu drag !

Mai citeste:

Cum pot publica si eu in revista?

Invitatie participare la revista tiparita, de colectie, nr 5/2021 Tema : Suntem iubire!

Invitatie GLOBART-antologie de arta contemporana in imagini

Clubul GOLD al revistei tiparite

Rezultate concurs ”Eleganta iubirii”

O REVISTA DE COLECTIE!abonamente  revista de colectie POEZII PENTRU SUFLETUL MEU , 4 NUMERE PE AN

Nu pierde nici un numar! Aboneaza-te acum!

Revista tiparita este o revista total diferita de ”revista virtuala” [acest site web] atat prin forma cat si prin continut. Este o revista de colectie, trimestriala, 4 numere pe an. Revista tiparita  este realizata la cele mai inalte standarde de lux si  calitate  si cuprinde in paginile sale  creatii literare, arta in imagini, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te acum cu doar 35$/an  [in format tiparit]  sau in format electronic cu doar 20$/an! Participa la concursul  castiga un abonament gratuit!

Abonamente aici 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.