
Să nu mă cauți
Autor: Cristian Gabriel Vulpoiu
Să nu mă cauți iar prin amăgiri profane,
Eu sunt ispită închinat sub filigrame de cer
Împletesc mărgăritare de rază cu ale destinului filoane
Mă pierd, mă evapor din visu-mi auster.
Să nu mă cauți pe scara dintre lumi,
Chiar dacă litere de humă cerul cerne
Peste cenușa noastră de zurbagii postumi
Ce rătăcesc pribegi prin neguri și hadesuri eterne.
Să nu mă cauți răscolind prin vagi eternități,
Când vântul îmi va fi șoapta drept sentință
Lasă-mă să rup atunci infinitul în bucăți
Din ramuri de lumină să îți țes velință.
Să nu mă cauți pe portativul timpului pierdut,
Pe puntea veche dintre vise și triste anamneze
Ascultă doar tăcerea și crucea ei de lut
Și lasă te rog doar noaptea să viseze.
Să nu mă cauți lacrimă în ceasul înserării,
Căci vreau să-mi dăltuiesc în piatră nemurirea
Să îmi cioplesc lumină din valurile mării
Și al lor descântec să-mi mîngâie iubirea.
Mai citeste:
De ce sa cumparam cartile unui autor?
Invitatie GLOBART-antologie de arta contemporana in imagini
Despre revista de colectie tiparita

Revista TIPARITA nr4/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 4 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr4/2020
Cumpara numar 4 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
15,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
