L-am cunoscut pe Dumnezeu

titina nica tene -1

L-am cunoscut pe Dumnezeu

Proză

Autor: Titina Nica Țene

            Când eram mică, să tot fi avut vreo opt-nouă ani, l-am cunoscut pe Dumnezeu. Era prin anii 1952-1953. Fratele meu cel mare, care era la liceu, mi-a spus că de fapt noi oamenii, animalele şi florile suntem făcuţi de Dumnezeu. Eu vroiam să fiu făcută doar de mama şi de tata. Mi-a spus că există cu adevărat draci, dar nu ca cei ce i-am văzut la frusina lui Stancu în farfurie, ci draci adevăraţi, care fac rău la oameni care nu sunt cuminţi şi mai ales la cei care îi chiamă toată ziua. Pe atunci ne duceam la Biserică doar la Paşti şi la Crăciun. Nu ştima prea bine de ce ne duceam. Ba…eu ştiam.

            Mă încânta îmbrăcămintea preotului. Avea un fel de şorţ în faţă şi în spate, galben-auriu, cusut cu arnica roşu. Nu eran atentă la ce spunea. Îmi plăcea că la Paşti ciocneam ouă roşii, iar mama ne făcea, din toată sărăcia, cum spunea ea, rochiţe noi. Le aşezam pe un surcel legat cu aţă, pe dos, ca să nu se murdărească şi le atârnam în cui pe perete. Nu aveam voie să le îmbrăcăm decât în ziua de paşti. Aşa că mă jucam ce mă jucam pe drum şi mereu mă duceam în casă să mă uit la rochiţa plină cu floricele de toate culorile. În sâmbăta Paştelui ne spăla pe toţi la rând în albia cumpărată de la rudari. Plângeam că ne intra săpun în ochi şi ne ustura. Dar suportam orice cu gândul că o să îmbrăcăm rochiile noi. În ziua de Paşti ne punea în cană de pământ un ou roşu în apă şi ne spălam pe faţă, apoi îmbrăcam mult visatele rochiţe cu floricele. La Biserică zarvă mare, ciocneam ouă şi ne întâlneam cu alţi copii, care mai de care mai bine îmbrăcaţi. Nu ne gândeam la Dumnezeu. De fapt, nici popa nu ne spunea  nimic despre El. Am început să-l descos pe fratele meu cel mare, nenea, cum îi spuneam noi, cei mici. Nenea ne-a spus că Dumnezeu e bun şi are grijă de oamenii credincioşi şi care iubesc tot ce este în natură. Ce înseamnă să fi bun? Adică să nu dăm dracu, să nu rupem copacii, floriel că şi ele au viaţă şi sunt făcute tot  de Dumnezeu. Să nu chinuim animalele. Şi, multe ne mai spunea nenea. Eu m-am speriat pentru că aveam obiceiul să număr furnicile de pe malul pârâului Beica şi când una nu intra în pluton o striveam. Ba mai mult prindeam şi fluturi. Îi ţineam în mână, le luam puful de pe aripi şi mă bucuram când vedeam că nu mai puteau zbura, că astfel îi  priveam în voie. Dar din ziua aceea mi-am propus să mă schimb. Eram mult mai cuminte şi le spuneam şi la ceilalţi copii ca să nu mai facă rele că ne pedepseşte Dumnezeu.Ei mă priveau miraţi.

            Ziceau că sunt cam nebună şi râdeau de mine. Într-o zi, când mama m-a dat dracu am îndrăznit să-I fac observaţie. I-am spus să nu mai drăcuiască pentru că o pedepseşte Dumnezeu. Mi-a tras o palmă zdravănă şi mi-a spus: ” mucoasa dracului, uite cine îmi dă mie lecţii “.

            Copii din sat începuseră să mă ocolească, nu prea se mai jucau cu mine. De fapt, eram “denevoie “, cum spunea tata, oacheşă şi cam ciudată şi nu plăceam la copii şi de fapt nici la oamenii mari. La noi în sat a fi gras însemna neapărat şi frumos. Ori eu eram nici una, nici alta. Dar de când l-am cunoscut pe Dumnezeu nu mă mai interesa prea mult ce spun copiii. Eram fericită că aveam pe cineva care are grijă de mine şi mi-am pus toată nădejdea în El.

   

Despre TITINA NICA ȚENE

Titina Nica Ţene este poet şi prozator. S-a născută la 10 iulie 1944 în satul Uşurei, comuna Şuşani, județul Vâlcea. A absolvit Liceul teoretic din Drăgăşani și Şcoala Tehnică Hortiviticolă de 4 ani, din aceeași localitate. A debutat publicistic în revista Săteanca. A fost învăţătoare la școala din Tarna-Mare, apoi secretară la revista TRIBUNA din Cluj-Napoca. Este membră fondatoare a Ligii Scriitorilor Români, luna septembrie 2006. În anul 1981, după o noapte de stat la coadă la ulei, a scris o scrisoare lui Adrian Păunescu, la revista Flacăra. În scrisoare arăta că în Cluj şi în ţară se moare de foame şi ar fi de bun simţ să nu-l mai susţină pe dictator. Scrisoarea a ajuns la Securitatea din Cluj şi, ca urmare, Titina Nica Ţene a fost dată afară din serviciu şi a lucrat la revistă, şapte ani, pe un post neadecvat studiilor, cu o jumătate de normă. După revoluţie a fost repusă în drepturi. Cărţi publicate Bucuria lucrurilor simple, poezii pentru copii, Editura Ion Creangă, 1989; Recreaţia grădinii, poezii pentru copii, Editura Porto-Franco, Galaţi,1997; Amurg de întoarcere, volum de versuri, Editura Napoca – Star,2002; Pietre de aducere aminte, povestiri, Editura Napoca-Star,2004; Scaunul Harului , poezii, Editura Contrafort, Craiova, 2009; Viaţa ca o punte, Editura DACIA XXI, 2011; Anotimpul jocului, Editura NICO, Târgu Mureş, 2011; Un strop de veşnicie, Editura Semănătorul, 2012; Un strop de veşnicie, Editura Ecou, Cluj-Napoca, 2012; Un strop de veşnicie, ediția a II-a, traducere în limba engleză de Mariana Zavati Gardner; Neastâmpărul toamnei, poezii, Editura Semănătorul, 2014; O noapte palpitantă-întâmplări c-o nepoţică povestite de bunică, Editura Semănătorul, 2014, povestiri pentru copii, Întâmplări hazlii cu o nepoţică povestite de bunică, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Ecou Transilvan, 2014; Drumul spre suflet, memorii, Editura Semănătorul, 2014; Drumul spre suflet, memorii, cu o prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, Târgu Mureş, 2014; Nostalgia întoarcerii, Editura Absolut, București, 2016. Despre aceaste cărti au scris revistele: Oglinda Literară, Viaţa de Pretutindeni, Amurg Sentimental, Eminescu, România Literară, revistele on-line A.R.P. Zeit, Vestea etc. Articolele au fost semnate de Alex. Ştefănescu, Al. Stănescu, Petrică Birău, Mariana Zavati Gardner(Anglia), Ioan Miclău (Australia), Mariana Sperlea, Ionel Andraşoni, Ioan Pop, Marin Oprea, Marian Barbu, Adina Enăchescu.N Tomoniu, Mariana Cristescu, Antonia Bodea, Petre Petria, Rodica Marian, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Raveca Vlaşin, Virginia Brănescu, Liliana Boian Terziu, Floarea Ranta Cândea, Paraschiva Cărbunar şi alţii. Colaborări la reviste Colaborează la revistele: Tribuna, Amurg Sentimental, Ecoul, Rusidava Culturală, Cuvând Torăcean-Serbia, Viaţa de pretutindeni, Lettres Europeennes-Belgia, Dor de Dor, Poesis, Milenium, Poezia, Eminescu, Semne, Pietrele Doamnei şi la revistele online: ARP, Iosif Vulcan, Confluenţe Româneşti, Napoca News, Făclia, Adevărul de Cluj, Mesagerul Transilvan, Confluenţe Românşti, Agora Literară, Diebrucke(Germania ), OBSERVATORUL din Toronto, eCreator, Rotonda Valahă, Radio Pro-diaspora din Noua-Zeelandă şi alte câteva reviste din Spania. Recunoașteri Este prezentă în Dicţionare, ca: Oameni de ştiinţă şi artă vâlceni, de Petre Petria, 1996; Dicţionar de poeţi, de Petru Poantă, Cluj-Napoca, 1998; Clujeni ai secolului 20-dicţionar esenţial, 2000, Personalităţi române şi faptele lor, de Constantin Toni Dârţu, 2004, Enciclopedia Personalităţilor din România (Who is Who); Dicţionarul Ligi Scriitorilor Români, volumul 2, Dicţionarul Scriitorilor Români de azi; Dicţionarul personalităţi române şi faptele lor, volumul 58.

                                                                             

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

De ce sa cumparam cartile unui autor?

Revista de colectie, tiparita

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.