Spinii de fier

Spinii de fier

 Autor: Rusu Alex Teodor 

Spinii coroanei tale

Cu sânge i-ai hrănit,

Niciun război n-a reușit

Să scoat-un trup așa rănit.

Biciuri de fier, încinse

Te sfâșiau cumplit,

Nestinsele păcate

Doar tu le-ai biruit.

Știa ce chin ar fi simțit,

Că va muri c-un trup zdrobit,

Dar de sentință n-a fugit,

De om nu s-ar fi despărțit.

În fața suferinței

Te-ai aplecat umil,

Din răni făcând icoane

Și din sudoare, mir.

Singura mângâiere,

Singura alinare

Îi era trista Mamă,

Plângându-I la picioare

Durerile simțite

Nu erau pământești

Prin foc trecându-I trupul,

Dar sufletul prin veci.

O lacrimă scăpată,

Un singur strop de ploaie,

Ar fi putut să stingă

Și cel mai mare soare.

Și îngerii-L jeleau.

Din lanțuri oțelite,

Neputincioși priveau

Cu aripi răstignite…

Din trup, de frig, statuie,

Fiind pironit în cuie,

Dând sângelui vărsare

Ar fi umplut o mare.

Privind solemn spre cer

Plecând ușor spre casă,

Mai simțea doar durerea

De despărțirea noastră.

Nici spinii, cuiele sau biciul

Nu L-au îndurerat

Cum a facut-o dorul

De om, de ființa ce-a creat.

Cu ultima suflare

Din pieptul său ciobit,

În loc de razbunare,

El veșnic ne-a iubit…