Autor: Liliana Moldovan

Scrisul pare a fi pentru poeta Titina Nica Țene un  mod de a fi. Atunci când se apropie de poezie, autoarea versurilor din volumul bilingv „Poezii alese – Selected Poems” se află în și pe drumul atingerii sensului vieții. Aflată la vârsta „amurgurilor întoarcerii” scriitoarea reușește să strecoare, gingaș,  penița creației în cerneala amintirilor, pe care le îmbracă deseori în culorile toamnei, în lumina verii, în albul iernii sau în tainele primăverii. Actul creației are pentru doamna Țene valoarea unei fructuoase terapii sufletești. „Toarcerea amintirilor” devine în versurile sale condiție existențială, poeta simțind că întregul proces de invocare a clipelor trecute în amintire și întoarcerea spre vremurile de altădată nu se poate face decât prin intermediul limbajului specific gândirii poetice.

„Câte ierni și câte toamne

 au trecut, nici nu mai știu, 

doar atâta simt eu, Doamne, 

că mi s-a făcut târziu.” – scrie autoarea în poezia „Pe aproape e Crăciunul”.

Problema trecerii implacabile a timpului este un frecvent subiect de meditație și inspirație literară la Titina Nica Țene. Fie că este primăvară sau vară, iarnă sau toamnă, clepsidrele numără anii neîncetat iar trecerea timpului este resimțită deseori ca o chestiune dureroasă care îi lasă autoarei, triste lacrimi pe obraz. Curgerea nepăsătoare a timpului, de pildă,  o aseamănă cu curgerea Oltului care nu se teme de trecerea veacurilor, neîmbătrânind niciodată. Vrem, nu vrem, se învârte roata vieții, lăsând în urmă triste amintiri. 

Protejată de generoasa mantie a amintirilor, scriitoarea se simte confortabil în spațiul liric al satului natal, în gospodăria părintească, acolo unde este mereu în siguranță și de unde răsare ca o lumină lină imaginea mamei și a copiilor care o înconjoară.

„Până când din astă viață părinții noștri nu pier 

mai avem, deasupra, sus, o părticică de cer… 

Tot ce-i rău în astă lume se izbește drept în ei,

iar noi fericiți zburdăm pe sub florile de tei… 

Chiar de stau, departe, singuri, izolați în casa lor, 

simțim cum ne urmărește, gândul lor ocrotitor… 

Și atâția ani trăim, fără ca să ne dăm seama, 

cât de bine a fost să avem și pe tata și pe mama… 

De-asta este bine-n viață, să avem grijă de părinți, 

căci, atunci, când n-or mai fii, vom rămâne dezgoliți…”(„Un petec de cer”)

Printre gândurile care o urmăresc pe autoare, ideea îmbătrânirii apare, ca un lait-motiv, în multe din poeziile din volum. În acest sens, emoționant până la lacrimi este portretul unei „bătrâne-n baston”: cu ochii triști și cu teama că banii nu îi vor ajunge, ea pășește târșăit, având lacrimi pe obraz. Cu aceeași emoție și tristețe în suflet e creionat tabloul vârstnicilor întâlniți prin parcuri și al bunicuței ce se plimbă, însoțită de-un jucăuș cățel.

„Merg, încet, bătrânii noștri 

tot târșind a lor picioare, 

sunt îngândurați și triști, 

când se mișcă, totul, doare… 

Viața le-a trecut, așa, 

precum fulgerul în vară,

 nici n-au înțeles-o bine, 

și-acum trebuie să moară…”(„Bătrânii”)

Exprimându-și regretul că nimic nu mai este cum a fost odată iar străzile satului natal sunt azi pustii, Titina Nica Țene lăcrimează cu gândul la „izvorul din tugă”, la copilăria de pe Dealul Mare,„ la poarta legată cu lanț de fier”, la „casele triste pe dealuri împrăștiate” , la „grădina casei, altădată vie” cu „nucul verde, mare și rotat”, la „mireasma lanului de grâu”, la „livada picurată cu argint din raza lunii”, la „tristețea de pe fruntea mamei”, la scârțâitul carului cu boi, la „pâinea coaptă în cuptor”, cu aromele ei îmbietoare”  și așa mai departe.

Nelipsite din universul liric al scriitoarei sunt însă zvâcnirile de bucurie și optimism pitite în sufletul ei de copil, reflectate în poemele care vorbesc despre împrimăvărare, despre delicatețea fără margini a verii dar și despre nepoții aducători de speranță și veselie.

Tolerantă cu propriile reflecții poetice, autoarea aduce – în poeziile : „Crucea lui Iisus”, „Luminarea”, „Pe aproape e Crăciunul”, „Ce m-aș face Doamne fără tine?”, „Trece, Doamne, vremea” – argumente în favoarea convingerii că salvarea prin credință și invocarea lui Dumnezeu sunt singurele căi de primenire sufletească și de contemplare a frumosului din lume și din oameni!

Este fermecătoare, abilitatea autoarei, dăruită cu har poetic, de a patrula între trecut și prezent, de a decripta esența naturii înconjurătoare, jonglând, în acest sens, cu multiple imagini vizuale și auditive.

Trebuie să reținem că poeta TitinaNica  Țene își face cititorii părtași la o călătorie  interioară , care deși, la început pare atinsă de temeri, în final, devine aducătoare de liniște și bucurie deoarece scriitoarea își redobândește echilibrul sufletesc în nemuritorul leagăn al creației poetice. Cu fiecare poem inclus în volum scriitoarea  demostrează că este pe deplin conștientă de talent literar cu care a fost înzestrată, în plus, opțiunea pentru o ediție biblingvă (româno-engleză) a cărții sale contribuie la lărgirea ariei iubitorilor de poezie cărora li se adresează, incluzându-i în această categorie și pe iubitorii limbii lui Shakespeare.

Liliana Moldovan
secretar Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor din România