PREZENTAREA VOLUMULUI DE POEZII “DORUL CUVINTELOR”

29.06.2024, DOMENIUL ROMAN

Onorat auditoriu,

Tema atât de subtilă dar mai ales atât de sensibilă a dorului apare în nenumărate opere orale dar și scrise, într-o cosmogonie care ne este caracteristică, doar nouă, poporului român.

La începutul acestei prezentări, îndrăznesc să adresez auditoriului, aici de față,  o întrebare retorică, oare de câte ori, fiecare dintre noi, cei din această sală, ne-am adresat cu sufletul plin, de foarte departe, sau măcar de departe soțiilor, copiilor și părinților noștri, chiar și prietenilor, cu cuvântul DOR, care se regăsește telle quelle doar în graiul nostru ?

Dar oare, cunoaștem cu adevărat sensul real al acestui simbol lingvistic?

Iată că ne aflăm în fața unei noi construcții literare (mă feresc să pronunț un termen atât de uzitat de PROVOCARE, sintagmă care-mi inspiră o anumită doză de agresivitate.

Provocare, în niciun caz, deoarece migăloasa construcție a celor două autoare, cu stiluri totuși diferite debordează de finețe, de sensibilitate, de bun simț, ritmul este alert, stilurile diferite de completează de minune, creând, în opinia mea senzația a ceva aproape perfect, știind că de multe ori aproape perfectul este mai uman decât perfectul.

Revin acum la un defect profesional al meu ca și dascăl, deoarece predând studenților, nu pot merge mai departe când țin o prelegere, deoarece așa cred eu că deontologia profesională mă obligă să ofer auditoriului o definiție a subiectului în dezbatere.

Și pentru că scrierea atât de frumoasă a Mihaelei CD și Aureliei Rânjea include DORUL în titlul său, voi încerca câteva definiții sintetice, exhaustive, deoarece de la Eminescu încoace, se pare că DORUL și-a păstrat nu doar semantica dar și sensul.

Voi lăsa la o parte citatele din autori celebri despre dorul și virtuțile sale, abordând o descriere intrinsecă, scolastică, pentru a familiariza auditoriul cu elementele de bază ale construcției,

Astfel pe lângă o Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată, mai putem asocia și Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva sau, de ce nu, Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe).

Am putea  continua astfel la infinit să glosăm pe tema dorului, trecând și prin banala și deloc sentimentala definiție  Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva).

Lecturând cartea scrisă de cele două talentate poete, Mihaela CD și Aurelia Rânjea, care nu sunt la prima lor exprimare a sufletului în domeniul poeziei, indiferent de forma sa, cu rimă sau rimă albă, nu pot decât să constat bogăția exprimării poetice, un adevărat florilegiu de cuvinte palpabile și înmiresmate, un banchet al sufletului, care palpită pe măsură ce ochii cititorului caută cu aviditate cuvintele meșteșugit alese și puse în pagină.

Metaforele aparținând celor două maestre ale slovei au darul sublim de-a transforma unghiurile în curbe savant rotunjite, creând în mentalul cititorului un amalgam de trăiri de o policromie desăvârșită, egalată doar de sublimul transcrierii în imaginar a acestor sentimente.

Versurile conturate în acest volum au marele avantaj de-a transforma sentimentele în necuvinte, care ne îmbogățesc, care ne ajută să respirăm, deoarece, nu-i așa, Mihaela și Aurelia au acest mare dar de-a construi ceva viu, amețitor de mișcător, o sursă imensă de sentimente dăinuind într-o atmosferă superioară, rarefiată, dar în niciun caz elitistă, creația adresându-se tuturor celor care admit poezia ca pe-o formă de hrană a sufletului din viața de zi cu zi.

Cele două poete devin astfel două adevărate traducătoare ale unor stări sufletești pe care le simțim, le trăim zilnic și noi, cititorii de rând, dar nu nu le putem exprima, conștientiza, fără a avea un punct de reper, fără a trăi un declic, elemente pe care, iată, autoarele știu să ni le impună cu atît de mult talent….

Bogăția domeniilor pe care le îmbracă DORUL în volumul de față este impresionantă, acoperând întreaga gamă de sentimente omenești. Astfel, în poezia Puii dorului, poeta glosează, comparând dorul cu o pasăre celestă

Dorul meu…

O pasăre ce sfidează

Noaptea şi depărtarea.

Stă trează ca un Sfinx

Ce face parte din mine.

În poezia Cu dorul așteptând în prag, descoperim dorul de mamă, arzător, necondiționat, în următoarele versuri

De bătrâneţe nu se plânge

Că-i dată de la Domnul Sfânt

Dar puii ei nu-i poate strânge

Decât în amintiri în gând

Volumul de față este un elogiu adus dorului, parte a erosului, care produce metamorfoze succesive în ființa umană, până la purificarea acesteia.Sublimând în alese trăiri sentimente umane, volumul definește o stare de duminică a sufletului îndrăgostit de sens. Am să dau citire unor versuri în consonanță cu cele afirmate, astfel,

Notele muzicale valsau mândre

Pe-o partitură, într-un colţişor

Se unduiau în mişcări tandre

Învăluite-n dragoste pluteau uşor

…..Şi la final de vals, cu veselie

Au desenat o inimă pe portativ

Mihaela și Aurelia ne vorbesc despre dragoste, despre sentimentele care înnobilează, despre acel freamăt lăuntric care vibrează la chemarea sufletelor, aducând frumosul și divina senzație a trăirilor emoționale la îndemâna fiecăruia dintre noi, cei ce le citim poemele. Dorul reprezintă o punte între noi și cei ce ne înconjoară, o necesitate a sufletului, care ne leagă de cei dragi nouă și care ne transmite un mesaj dincolo de noi și anume că nimic nu se poate construi fără iubire.

Şi mă iubeai ca un bărbat copt,

Până când Dumnezeu

A coborât de pe dealuri

Şi ne-a luat de mână,

În aceeaşi casă!

Iată un minunat exemplu al faptului că dorul poate fi exprimat nu doar în proză, ci și în poezie. Din totdeauna dragostea a fost cântată în versuri de către poeți cunoscuți sau anonimi, fiind subiectul unor ode sau balade. Iată că în acest volum de duminică, de această dată dorul apare ca un element principal al scrierii, însă acesta  nu poate fi niciodată înfățișat fără iubire. Cele două autoare confirmă pe deplin acest silogism, adăugând prezentului florilegiu cromatic un talent literar de invidiat, eleganța stilistică, tandrețea, emoția, elemente care conferă o fațetă modernă acestor poezii.

Pentru că dorul se simte, se trăiește, este privirea blândă din ochii iubitei, a copiilor, a părinților, a celor dragi, este o poveste lungă sau scurtă, izvorâtă din dragoste….De-a lungul lecturii am trăind cu senzația că Mihaela și Aurelia au compus aceste poezii nu doar cu sufletele copleșite de bucurie, ci și pornind de la propriile experiențe de viață, ca în poezia dedicată de către Aurelia și Mihaela, fiicelor iubite

Atât de frumoasă

Ca o poezie de mai!

Abia îndrăznesc

Să te privesc.

Aş vrea să te sorb

Cu setea unui beduin.

…

Un glăscior în clinchet când am auzit

Că mi-a spus MaMa într-o zi minunată

Pe loc de fericire inima mi s-a încălzit

Ardeam s-aud, poate mai zice o dată

Prin intermediul versurilor, Mihaela și Aurelia ne arată că dorul este ubicuu, având mai multe chipuri și sensuri, că acest sentiment este minunat, chiar dacă te înalță, chiar dacă te împlinește sau că uneori este sfâșietor, pentru că, nu-i așa, fiecare dintre noi a trecut prin chinurile unui sentiment de dor sfâșietor după cineva drag…. care, poate acum ne privește de undeva de sus…

Dorul înseamnă, ca și iubirea, sacrificiu, fiind trăit arzător și copleșitor sau sfâșietor, intens sau diseminat, pentru o lungă perioadă de timp sau pentru puțin timp, cu mâhnire sau bucurie, cu speranță sau resemnare, dar întotdeauna cu dorința revederii, a trăirii acelor de momente de bucurie intensă, de eliberare a simțurilor de sub povara unei lungi așteptări. Din fiecare vers răzbate multă frumusețe, bunătate și speranță, estompând tristețea, nefericirea, cu care, totuși conviețuiesc împreună.

Dacă doriți să vă încununați ziua cu o hrană a spiritului de neegalat, care vă va aduce o stare de liniște și bine, care vă va încărca sufletul, vă recomand să citiți cartea Dorul cuvintelor, scrisă de Mihaela CD și Aurelia Rânjea.

dr Marius Sorin Miclea