AURELIA RÎNJEA-INSTANTANEE CULTURALE ROMÂNEȘTI-recenzia revistei PPSM 15

 
rev 15 fata
 
 

INSTANTANEE CULTURALE ROMÂNEȘTI

AURELIA RÎNJEA

Azi, vă invit prin intermediul Revistei de literatură, artă și cultură, POEZII PENTRU SUFLETUL MEU, nr. 15/2024, din Montreal, Canada, într-o călătorie unică, din care vom cunoaște pulsul culturii românești, din România și din țările unde destinul îi poartă pe români.

Cu o grafică de excepție, coperta ne invită într-un itinerar interesant, cu rubrici bine alese și prezentate: Români de succes, Știri culturale din Montreal, Noutăți editoriale, Creații literare și Artă în imagini.

Cu un frumos îndemn, ne întâmpină ca de obicei, distinsul JOHNNY CIATLOȘ DEAK, senior editor al Editurii: „Să învățăm să dăruim”, cu trimiteri filozofice și creștine profunde. Românul, prin chiar ființa lui dăruiește, la început din ce are, apoi din ce el însuși este, cum spunea Părintele Arsenie Boca. Dar, reprezentativ este că, prin chiar existența revistei, noi dăruim, dăruim comorile noastre de suflet, spre a bucura umanitatea și îmbogăți zestrea culturală a acestui popor. Să învățăm să dăruim poate fi și un laitmotiv al revistei, un reper de atins, care să încânte cititorii cu muzicalitatea sa intrinsecă, cu un conținut divers, dar ales, care ne bucură sufletele.

Simona Mihuțiu – România, ne cucerește cu stările „autumnale”, într-o realitate dură, în „Viitorul de aproape”, care vestește iarna, într-o sublimă comunicare a sufletului cu natura, cu brazii, cu norii, cu vântul, într-un colorit care devine mângâiere și șoapte.

Alexandrina Iurcu-Bălan din Canada, vine cu o frumoasă Cronică literară a romanului  „Femeia care a uitat să mai plângă”, a distinsei scriitoare MIHAELA CD, apărut la Editura Globart Universum, Montreal, Canada, 2023, o adevărată bijuterie literară, pe care citind-o devii mai bogat sufletește, îndemnându-ne la lectură.

Liviu Pendefunda România, ne aduce în prim plan personalitatea polivalentă a scriitorului Gheorghe Andrei Neagu, proza acestuia, împreună cu o  cronică literară a cărții acestuia „Așezământul”, un roman existențial cu multe implicații psihologice și filozofice, prin personajele sale și firul acțiunii.

Cristina Florea România, cu „Povestire de toamnă”, ne teleportează în mirificul oraș Sinaia, într-un superb tablou viu, plin de amintiri și semnificații.

Marian P. Belciug – Canada, prin „Psihanaliza se răzbună pe lume” descrie magnific procesul de vindecare a planetei prin iubire, care devine condiție legiferată pentru cei care vor locui Pământul. O salvare și un mod de a dăinui, la care ar trebui să reflecteze pământenii. 

Silvia Mihalachi – România, prin „Rugăciune în iarna vieții”, stă de vorbă cu Creatorul, într-o profundă retragere și regăsire către sine.

Iris Rîpă – România, ne colorează acrilic sufletul, într-o armonie Yin – Yang, îndrăgostită fiind de viață și de primăvară, de toamna autentic românească.

Ligia Ana Grindeanu – Statele Unite ale Americii, ne colindă de Crăciun, într-o scriere plină de lumină, în care se bucură și Pământul și Cerul, într-o legănare coloristică în care, până și timpul se oprește să-i respire trăirile.

Ecaterina Rolea – România, îmbină armonios în poezie iubirea de oameni cu cea pentru ființele din cer, ocrotitoare ale acestui neam, exprimându-și recunoștința și nădejdea.

Distinsul JOHNNY CIATLOȘ DEAK ne invită să participăm și noi virtual  la superba  lansare a romanului „Femeia care a uitat să mai plângă” semnat de MIHAELA CD, în cadrul evenimentului „Mai lasă-mă să te iubesc”, un eveniment de excepție, pentru care ne-am bucurat și noi, mulțumindu-i pentru fotografii și starea de spirit împărtășită, atât de specială, trăită de participanți, acolo, în 28 octombrie 2023, la Domeniul Roman din localitatea Berthierville, la 70 km de Montreal. Felicităm și noi pe distinsa autoare, asigurând-o că deși la distanță, am trăit alături de dumneaei bucuria evenimentului.

Sofia Benea Margin România, nostalgică după clipa trăită care și-a lăsat înscrisă amprenta pe suflet, cu gândul la cei dragi care acum sunt în cer, ar vrea o clipă de răgaz să lumineze sufletele celor care nu mai sunt, dar care cerșesc iubirile netrăite.

Cristian Chistruga – Canada, vine cu o matematică sugestivă, „25 pe un picior”, „50 de flori” sau „o lacrimă împărțită în două”, cu gânduri bune către cei dragi, cu lumea lăuntrică și cea exterioară, care poetic își dau mâna.

Mihai Batog Bujenițǎ România, ne invită în atmosfera melodioasă a sonetelor sale, în care cântă timpul, iubirea, ipostazele istoriei și bucuria Crăciunului.

Ioan Avram România, ne dăruiește esența vieții trăite și visurile sale, care vor dăinui prin cuvânt. Se recunoaște a fi „O frunză verde în toamna târzie”, o toamnă deodată și celestă și pământeană, îmbrăcată în vers, care revigorează și încântă.

Mircea Ruștiuc – România, ne oferă Pictură, ulei pe pânzǎ, încântătoare creații de inspirație venețiană și japoneză, cu motive florale și tușe de lumină.

Vasile Bele România, este un specialist în acrostihuri, de astă dată dăruite doamnei Geta Lipovanciuc și poetului Mihail Coandă.

Kessy Ellys Nycollas – România, ne poartă printre gânduri, într-o retrospectivă a trăirilor, într-o introspecție în care vântul, ploaia și cerul îi rămân aproape.

Liviu Pendefunda România, printr-un comunicat de presă, ne anunță desfășurarea Simpozionului „Dimitrie Anghel”, ediția a II-a, cu participare internațională, „Tainele simbolismului”, eveniment care a avut loc în data de 10 noiembrie 2023, la Miroslava – Iași, locul de naștere al lui Dimitrie Anghel. Salutăm și noi acest eveniment!

Gelu Dragoş România, cuprins  de Dorul de Crăciun de altădată, rememorează amintirile, dar și semnificația profundă pe care acest eveniment creștin o are pentru el: „reprezintă salvarea noastră ca lume, ca nație, ca individ și de aceea întotdeauna aceasta este cea mai importantă sărbătoare religioasă din an, un prilej deosebit de a împărți iubirea cu toți cei dragi, cu rude și prieteni”. Înălțător și profund mesaj pentru români!

Titina Ţene – România, vine în poezie cu gânduri despre țară, despre învățătoarea sa, cu recunoștință și prețuire, dar și cu bucuriile pe care copilul interior le poartă veșnic în suflet și care îl fac fericit, toate legate de bucuria creației, cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat.

Ion Anton Datcu – Canada, ne surprinde plăcut, cu un grupaj de epigrame, despre personalități trecute și actuale, cu ochiul ager al observatorului care analizează, scrie și atenționează.

Carmen Doreal Canada, ne dăruiește în culori calde, dar vii, Pictură, într-o notă pesonală, în nuanțe ce sugerează viața și frumusețea naturii.

Ioan Romeo Rosiianu România, vine cu o scriere poetică autentică, de astă dată (de fapt în ultima perioadă) marcată sugestiv de alb, un alb profund, cugetător și cuceritor, care îl configurează pe deplin ca om și poet, un alb pe care și-l asumă.

Camelia Florescu România, realizează un bilanț al trăirilor în care a investit, pătrunsă fiind de dor și de dragostea pentru cei dragi, care i-au dăruit clipe de neuitat și de mare preț.

Un nou eveniment e prezentat de  distinsul JOHNNY CIATLOȘ DEAK,

SECRETUL REUȘITEI – un eveniment cu mare rezonanță – lansarea cărții GREU DE ATINS, autor distinsa scriitoare MIHAELA CD, care a avut loc la Domeniul Roman din Berthierville (Montreal), în 9 decembrie 2023, unde pe lângă darul literar oferit de distinsa scriitoare, artiștii și gazdele au realizat un moment artistic de neuitat.

Liliana Badea Cârstea – România, frumos își îmbracă cuvintele în valuri, în umbră, în soare, în ploaie, cu dragoste infinită pentru Cuvânt, prin ele redând locuri și trăiri care au marcat-o definitiv.

Aurelia Rînjea – România, ne prezintă Antologia ÎMPREUNĂ SĂ NE PĂSTRĂM CREDINŢA, EDITURA GLOBART UNIVERSUM MONTRÉAL • CANADA • 2023,  pe care citind-o, îți regăsești pacea, care ți se așează în suflet ca o pagină divină, pe care și tu ai vrea să continui să scrii. Felicitări colaboratorilor și realizatorilor!

Carmen Mihaela Coca România, ne oferă Pictură, în culori pastelate, care îți indus stări de spirit diafane noi, în care viul și frumosul se împletesc într-o lucrare, sub semnătura proprie.

Lăcrimioara Iva – Italia, ne oferă un fragment din cartea „Femeia care a uitat să mai plângă”, semnată de MIHAELA CD, pe care o consideră „o carte de ținut pe noptieră”, în care să te cufunzi în minunata scriere, alături de Îngerii păzitori și cei ai Poeziei.

Dunia Pǎlǎgeanu – România, scrie despre dialogul poetic dintre Mihaela CD și Aurelia Oancă, care de-a pururi va rămâne înscris în patrimoniul literar universal, prin frumusețea și sensibilitatea poemelor scrise.

Ionut Țene – România, vine cu un răspuns edificator la întrebarea lui Hașdeu: „Pierit-au dacii?”, un răspuns argumentat, în lumina ultimelor cercetări, care trebuie continuate, constituind un element definitoriu în formarea poporului nostru.

Rubrica ROMÂNI DE SUCCES, a fost onorată de MIHAI TRĂISTARIU, într-un superb interviu realizat de CAMELIA FLORESCU, un artist atât de cunoscut și de iubit de români. Mesajul său, este unul de suflet: „Muzica ne vindecă, eu zic că e momentul să fim și mai uniți și să susținem arta și artiștii”.

Marieta Cristian – România, aduce un frumos omagiu celor care au contribuit prin creația lor, de-a lungul istoriei omenirii, cunoscuți sau necunoscuți, invitându-ne într-o călătorie pe Malurile Senei, pentru care eu personal îi mulțumesc, regăsindu-mă și retrăind prin versurile sale.

Aurel Furtunǎ – România, ne oferă gânduri de dor pentru cei dragi, pentru români, pentru țară, loc iubit de Dumnezeu, Grădină a Maicii Noastre Sfinte.

MIHAELA CD – Canada, ne transmite o convingere: CĂRȚILE TIPĂRITE VOR EXISTA CÂT VA EXISTA UMANITATEA, ele vor continua să existe, ocupând un loc important în cultura și societatea noastră, oferind „o experiență unică de lectură, aducând împreună aspecte tangibile, estetice și sociale”. Ele constituie nu numai „o sursă de informație, ci și ca un obiect de cultură și tradiție, conectându-ne la esența noastră umană, la capacitatea noastră de a explora și de a înțelege lumea într-un mod profund și autentic”.

Nina Lavric Elveția, trăiește din plin a doua tinerețe, precum un imn frumos ce renaște. Se simte primăvară,  logodită pe viață cu Țara, unde cântă ciocârlia, unde Soarele ne mângâie cu năframa precum o mamă.

Victor Manole România, poartă în sângele lui România și valorile ei. Oriunde ar merge în această lume, va păstra cu demnitate iubirea de țară, sfânta limbă românească, respectul pentru părinți și eroi, o iubire care vine de la Dumnezeu și care trebuie să rodească de-a pururi în sufletele noastre.

Liliana Moldovan – România, într-un joc cu toamna, stă de vorbă cu Dumnezeu, își scrie dorințele în palmă. Printre incertitudini și vise, ar vrea să aibă aripi, toate îmbrăcate în iubire și în poezie.

Ofelia Armașu Canada,  prin pictura sa, ne oferă flori, iubiri stilizate și vise, într-un decor pastelat și rustic.

JOHNNY CIATLOȘ DEAK, readuce bucuria cu prilejul sărbătorii CRĂCIUNUL COPIILOR, festivitate organizată de Școala Junimea Română din Montreal, invitându-ne pe noi toți, la a fi mai buni și mai iubitori, în periplul vieții noastre.

Lucian Dumbravă – România, ne poartă prin anotimpuri existențiale, dorind ca ploaia să spele oamenii de păcate, trăind prin poezie în lumea atât de plină de contraste, de războaie și incertitudini, dorindu-și pentru el și semeni liniștea sufletelor, într-o compasiune și o înțelegere pe care o vrea autentică.

Radu Botiș   România, rememorează momente din istoria acestui neam, „ALBA reîntregirii”, pentru care Limba română este „Chivotul neamului meu, / Dintru începuturi, către mereu / Prin ocrotirea divină”. Aude voci, în timpul pământean, ce vin de dincolo, dând sens vieții prin Lina Lumină.

Al. Florin Țene – România, ne prezintă un fragment prin prefața cărții CU SUFLETUL ÎN PALMĂ, semnată de MIHAELA CD, în care subliniază sinceritatea poetei ce deschide tainele inimii, pe care o consideră un „creator de atmosferă originală, eufonică, abisală în acea versificație clasică”.

În rubrica NOTE DE LECTURĂ, Aurelia Rînjea – România, vă prezintă impresiile sale despre Revista POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr. 14 / 2023, o revistă ce ridică poduri culturale între românii de pretutindeni și care reprezintă O LUMINĂ VIE în aceste vremuri întunecate.

Al. Florin Țene România, ne invită prin eseul „Omul este ceea ce gândește” la a medita asupra acestui subiect, pe care domnia sa îl abordează argumentativ, cu discernământ și cu credința că omul este capabil prin gânduri curate să eleveze și să aibă „un caracter nobil și plăcut lui Dumnezeu”.

Ileana Pascu Spania, deși e iarnă, vine cu gânduri de primăvară, cu dor de îmbrățișare și dragoste, cu sentimente profunde, care se înscriu poetic pe sufletul autoarei.

Valentin Lupea – România, ne prezintă Trilogia Antologică ÎMPREUNĂ, considerând-o una de excepție, un florilegiu, sub însemnul culorilor drapelului românesc.

Maria Pica N. Boştină România, ne poartă cu înțelepciunea populară specifică poporului nostru, printre amintiri și cugetări, astfel că omul toată viața învață, iar iubirea de Cuvânt este sfântă. 

Gabriela Rauca Austria, într-o nostalgie debordantă, trăiește din plin anotimpul prezent, regăsindu-se cel mai bine în poezie. De Ziua Culturii naționale, gândul ei se îndreaptă către Luceafărul Poeziei românești, care ne veghează devenirea.

Ana Munteanu Drǎghici Statele Unite ale Americii, o ființă însetată de poezie de viață, care trăiește fiecare cuvânt la amplitudinea maximă, așa cum de altfel o și cunosc, ne invită printre „umbrele iubirii”, printre „doruri medievale”, într-o profundă regăsire de sine prin Poezie.

Melania Rusu Caragioiu – Canada, într-o tonalitate jovială, ne face să ne simțim copii, bucurându-ne de personajele care ne aduc voia bună și exuberanța de care avem nevoie.

Arpad Toth – România, ne oferă o gamă superbă de rondeluri:  al ghiocelului, al parcului înflorit, al iubirii, al teiului, al căprioarei, al păcii, cu o muzicalitate intrinsecă aducătoare de liniște și pace sufletească.

Ana Maria Surugiu ne aduce în prim plan Recepția oferită de Consulatul General al României la Montreal, cu ocazia Zilei Naționale a României, eveniment desfășurat într-o notă de bucurie și entuziasm românesc.

Ioan Vasiu – România, ne încântă cu poezii de dragoste, cu o poezie proaspătă,

revigorantă. Frumos curge viața, distins coleg, ca o poezie, pe deal, la Orăștie! Admirație!

Lilian Curevici Canada, ne ajută să descifrăm sensul vieții, într-o continuă căutare a Cuvântului, într-o confesiune profundă cu Creatorul, trăind și noi alături de autor povestea sa.

Vasile Dan Marchiş – România, ne invită la o poezie cu semnificații profund românești și hristice. Într-o confesiune cu propria-i muză, conchide realist: SUNTEM DUPĂ TOATE  CELE VĂZUTE ȘI NEVĂZUTE.

Aurelia Oancă România, visează o Renaștere a României, pătrunsă fiind de dragostea de glie. În tainice poeme zidește iubiri, privește în oglinda vieții, din care alege clipele fumoase pline de amintiri și iubiri.

MIHAELA CD ne prezintă Spectacolul MAI LASĂ-MĂ SĂ TE IUBESC, din data de 4 noiembrie 2023, la Montreal, în care cap de afiș a fost GHEORGHE GHEORGHIU, trubadurul iubirii. O searǎ incendiarǎ, de neuitat, în care inimile s-au unit într-o vibrație comunǎ a iubirii.

Violeta Bobocea România, ne vorbește despre „Omul modest al zilelor noastre”, într-o concepție proprie, relevantă, plină de adevăr și lumină, venind cu o frumoasă pledoarie pentru valorile noastre românești (Doar la noi).

Mircea Marcel Petcu România, ne oferă poezii de dragoste, o dragoste pe care o îmbracă prin cuvânt, pentru a dăinui, o țară ale cărei valori trebuie cunoscute, cu Luceafărul spiritului românesc, cu care Bunul Dumnezeu a binecuvântat acest neam.

Marian Costache semnează rubrica Știri culturale din Montreal, prezentându-ne Jubileul de aur de 50 de ani, de la înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul şi totodată 50 de ani de preoţie a Prea Cucerniciei Sale Părintele George Chişcă, părintele paroh al acestei catedrale.

Leonid Şaramet – Canada, vine cu o frumoasă atenționare: „Nu vorbi de rău artistul”, care, cum frumos spune, „El își trăiește singur visul / Și doar în vis e fericit”.

Alături de MIHAELA CD retrăim SPIRITUL CRĂCIUNULUI, la Montreal, în cadrul evenimentului „Astăzi s-a născut Hristos”, în 17 decembrie 2023, o  minunată sărbătoare românească și un prilej de mare  bucurie de a fi ÎMPREUNĂ într-o zi cu atât de mare însemnătate!

Liliana  Moldovan realizează un frumos interviu cu scriitoarea MIHAELA CD, prezentând Ecouri de la  GALA ARTELOR, 2023, o superbă Gală a iubitorilor de frumos.

Trandafir Sîmpetru România, ne cucerește cu zorile unei iubiri astrale și pământene deodată, care trece atât de firesc în poezie, precum cerul îmbracă pământ. Trăiri profunde, revărsare de sentimente,  toate îmbrăcate în iubirea de cuvânt.

Iuliana  Pașca România, ne încântă cu fotografie artisticǎ, în care stările de spirit sunt surprinse atent de ochiul magic al autoarei, transpunându-ne în trăirile personajelor alese.

Rubrica NOUTĂȚI  EDITORIALE ne este prezentată de Marieta Coman. Remarcăm un număr mare de apariții, cărțile fiind considerate „daruri de suflet”.

Marieta Coman România, printre „aripi albe” și „flori de gheață”, se visează copilul de odinioară, într-un anotimp al spiritului, care ne vrea plini de speranță și de gânduri bune.

Aurelia Rînjea România, ne poartă prin Țara noastră de poveste, dăruită de Dumnezeu, în care bat încă inimile atâtor eroi și oameni de cultură și în care Poezia este o Casă a spiritului și unde românii îl invită pe Dumnezeu la masa bucuriei de A FI.

Marian Costache Canada, în Seara de Ajun, ne poartă într-o frumoasă colindă, într-o renaștere cu bucurie, atât în Cer cât și pe Pământ.

Olga Vaduva Grigorov România, aduce un frumos omagiu marelui poet Eminescu, de la care așteaptă un semn, o scânteie. Dorește o iarnă specială, în care Divinul să-i asculte ruga și lumina să coboare în inima sa. 

MIHAELA CD – Canada, într-un anotimp hibernal și sublim, visează o primăvară în care visele să înmugurească. Ea conjugă iubirea în poezie, o „iubire nesecată și flămândă”, iubire care e declarată și recunoscută, ce constituie darul cel mai de preț pe care îl poți oferi cuiva, care trebuie să dăinuie în timpul pe care ea îl vede înflorind.

Iată cum, prin intermediul Revistei, se adună aici, scriitorii și artiștii, semănători ai cuvântului, ai frumosului, pe ogorul culturii. Roadele lor vor deveni boabe de grâu, hrană de suflet pentru generațiile în devenire.

Pe esplanada culturii, ei au un cuvânt de spus. Arată lumii cine au fost, sunt și vor fi,

Sufletul lor bun, prea bun pentru aceste timpuri, modelează umanul, urcând trepte spre lumină.

Ei vin cu viziuni proprii, crescând umanismul acestei lumi cu bogăția spiritului lor. Fac incursiuni în timp, în ambele sensuri ale lui „înainte”, definind  Matricea noastră de neam și așezând-o acolo unde trebuie în istoria lumii.

Fiecare își aduce propria contribuție, fiecare vine cu bucățica lui în acest puzzle creativ, fiecare aduce un ram, care să îmbogățească copacul culturii universale.

Împreună, virtual, într-o horă dacică, în leagănul legat de cer, prin această Revistă, ne definim identitatea, deschidem ferestre spre lume, pentru ca adevăratele valori românești să-și găsească locul cuvenit în ierarhia axiologică și culturală a lumii.

Mulțumim coordonatorilor acestei minunate Reviste, distinșilor MIHAELA CD și JOHNNY CIATLOȘ DEAK, Redacției Revistei cât și colaboratorilor! Este o mare bucurie pentru mine să ne întâlnim de fiecare dată aici, într-o lucrare atât de specială pentru suflet și devenirea umană.

AURELIA RÎNJEA

Membru al World Poets Association România 

și al Uniunii Scriitorilor de Limba Română  

rev 15  fata

REVISTA TIPARITA NR 15 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

CUMPARA REVISTA DE COLECTIE POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr 15 in format tipărit, cu numai 20$ CAD sau aboneaza-te pentru a primi 4 numere pe an. Revista noastra iti aduce ROMANII mai aproape! Vino alaturi de noi! Arta cultura literatura, pentru romanii de pretutindeni!

20,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.