
TIMP RĂTĂCIT PRIN VISE
RECENZIE
Cartea de acrostih și poezie TIMP RĂTĂCIT PRIN VISE a autorului VASILE BELE, a fost publicată la editura Ecou Transilvan din Cluj în anul 2024. Titlul ales de poetul Vasile Bele sugerează o explorare poetică a timpului și a felului în care acesta se împletește cu visele și experiențele trăite.
Vasile Bele s-a născut în Baia Mare unde își urmează și studiile. Este absolvent al Facultății de Litere a Universității de Nord, având un masterat în etnoturism cultural. Este membru fondator și Redactor șef al revistei Din Vatra Satului, revistă culturală de promovare a valorilor tradiționale, care apare în Maramureș, este membru al Ligii Scriitorilor din România și Președinte ASCIOR filiala Maramureș. A publicat 20 de cărți personale de autor, numele său apare în numeroase dicționare, enciclopedii și cărți de specialitate. Publică în numeroase reviste din țară și străinătate în volume colective precum și pe diverse platforme literare. Este deopotrivă cronicar și jurnalist și promotor cultural, coordonând antologii, concursuri și tabere literare. Pentru meritele sale deosebite în slujba condeiului și a culturii române primește nenumărate diplome, premii, medalii și alte distincții.
În această carte scriitorul Vasile Bele confirmă încă o dată diversitatea covârșitoare a stilurilor literare pe care le stăpânește cu un talent înnăscut. În cele 100 de pagini ale cărții vom găsi 4 secțiuni bine definite de autor: Secțiunea poezie, Secțiunea portrete literare acrostihuri, Secțiunea triolet și Secțiunea tautogramă.
Înainte de toate Vasile Bele este un poet original prin stilistica abordată, tematică și glas literar, conturându-și un stil propriu, bine definit și inconfundabil. Dar chiar dacă, după cele peste 20 de cărți proprii de autor și încă pe atâtea în colaborare, ni se pare că totul e deja bine bătut în cuie, ei bine autorul reușește să ne surprindă iar și iar cu alte idei noi, cu alte moduri de exprimare poetică, cu metafore desăvârșite împodobite cu emoții dintre cele mai elevate: ”Timpul își țese amintirile din alte toamne/Iar gutuiul își cheamă cerul să fie lumina înspre/ Minunile care-și plimbă prin vise șoaptele/Peste alte răsărituri cernute din roua..”-( Timp rătăcit prin vise)
Volumul acrostih și poezie TIMP RĂTĂCIT PRIN VISE conține versuri ce explorează tematica timpului ce se scurge împletindu-se cu visele și bucuriile vieții. Versurile poetului sunt introspective, pline de emoție, de sentimente, invitând cititorul să reflecteze asupra propriilor experiențe și sentimente.
’’Decât să-i ierți așa cum e firesc/Și-n clipa asta emoții mari mă năpădesc/ Gândindu-mă la vise/…la zâmbet… și-aș fi atât de bucuros/Viața de ne-am trăi-o așa cum se cuvine, așa cum e frumos’’ (Suflete frumoase care-mi aduceți bucurii)
Timpul este numitorul nostru comun, el face parte din viețile noastre, ale tuturor. El este acel personaj dulce, perfid și enigmatic care adesea rătăcește prin visele și amintirile noastre. Poetul își concentrează gândul și pana-i măiastră asupra percepției timpului, a trecerii lui și a felului în care acesta influențează viețile noastre exprimându-se admirabil: ‚’’Iertare munte verde, îți scriu pe un bilet/Și ție tinerețe, rămasă-ntr-un sipet…’’( Astăzi îmi cer iertare)
’’Azi mi te îmbrățișez/ uzitându-mă în urmă/anotimpului răsărit/din tăcerile albe/ale fulgilor de nea/pentru a te opri/măcar o clipa între/ zâmbetul tăcerii/și mirosul de lavandă/ să îți văd adierea vântului/și să îți dăruiesc/șoaptele încă nerostite/ ce își cheamă cerul/ în răsărit de timp/ și în așteptări/ de gânduri împletite/La revedere 2023’’ ( La revedere 2023!)
Visele, acele portaluri către alte lumi, sunt o parte esențială a experienței noastre terestre. Ele explorează granița fină dintre realitate și imaginație fiind în fapt reflexii ale dorințelor și temerilor noastre. Visele joacă un rol central în poezia lui Vasile Bele:
’’Te-am ascultat vis/și te-am așteptat/în răsărit de toamnă/să-mi fii temelie/în rugăciune și speranță/abia apoi te-am cules/sărut de rouă/din veșnicia cuvântului/cernut prin zâmbet’’ (Căutări de catifea..1)
’’Mi te-am cuprins/ tăcere între două/ vise netulburate/ pentru veșnicia/ stelelor puse cununa/în liniștea izvorului…’’
( Căutări de catifea 2)
O alta tematică universală care este prezentă în poezia lui Vasile Bele este iubirea. Iubirea apare ca un fir roșu care leagă multe dintre poezii. Fie că este vorba despre iubirea de tip romantic, iubirea de semeni, sau iubirea pentru natura înconjurătoare, aceste versuri captează complexitatea și frumusețea acestui sentiment universal.
’’Nu pot schimba nimic.. și, chiar, nici nu doresc/Aveți respectul meu și știți cât vă iubesc!/Gândindu-mă la voi, prieteni, simt cât și cum trăiesc/De asta, buni prieteni… din suflet eu vă prețuiesc!’’ ( Suflete frumoase care-mi aduceți bucurii)
Pentru poetul Vasile Bele, prietenia literară reprezintă un tezaur sufletesc, iar acest lucru reiese cu claritate din multitudinea de versuri dedicate colegilor de breaslă poeți și scriitori, rezervând acestora un capitol întreg: ’’secțiunea portrete literare-acrostihuri’’.
Astfel, vom întâlni portrete literare realizate în poeme-acrostih ce reprezintă dedicații de suflet făcute poeților: Radu Botiș, Carmena Felicia Băințan, Maria Berciu, Maria Bilțiu, Pamfil Bilțiu, Camelia Bot, Nelu Danci, Florica Bud, Olimpia Mureșan, Iacob Oniga, Claudia Tomescu și alții. Cu totul inedit găsim în acest volum pe lângă acrostihul tipărit și imaginea olograf a fiecărui acrostih.
Versurile poetului Vasile Bele ne surprind plăcut nu doar prin conținut dar și prin stil și formă. Poemul îngemănat ‚’’Mă tem și mi-e frică’’ reprezintă o replică pentru poemul ’’Mă tem’’ al Marietei Coman iar în ultimele două secțiuni ale cărții poetul abordează poezia triolet și poezia tautogramă, modele de poezii mai rar întâlnite.
Poezia lui Vasile Bele este profundă, emoționantă, și introspectivă, uneori filozofică, o poezie care captează esența vieții pământene trezindu-i cititorului dorința de a înțelege mai bine cine este și care este rolul său în lume.
Stilul său poetic este unul liric și contemplativ, cu imagini evocatoare și metafore puternice. Limbajul poetului Vasile Bele este bogat și sugestiv, sugerându-i celui care-l citește să se piardă în frumusețea cuvintelor și să mediteze asupra semnificațiilor lor profunde. Autorul folosește adesea ritmuri melodioase, ceea ce conferă poeziilor un caracter muzical.
Indiferent de modul în care ne trăim viața, dacă suntem buni sau răi, dacă suntem bogați sau săraci, timpul nu iartă pe nimeni și este ireversibil!
De aceea poetul Vasile Bele prin temele abordate în acest volum ne invită la bunătate, iubire, împăcare, iertare, la autoanaliză și autodescoperire. Mesajele sale sunt superbe și variate și pot fi interpretate în multiple feluri, în funcție de experiențele și perspectiva fiecărui cititor. Poeziile sale încurajează la o mai profundă contemplare a vieții și a locului nostru în ea, sugerând că, deși timpul este efemer, visele și amintirile noastre sunt veșnice.
Prin volumul său TIMP RĂTĂCIT PRIN VISE autorul Vasile Bele oferă cititorilor oportunitatea de a găsi frumusețea simplă și pură a bobului de rouă, chiar și în momentele mai puțin plăcute, dar trecătoare.
Sincere felicitări autorului! La cât mai multe bucurii literare!
Mihaela CD
TWUC, LSR, WPAC
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
Invitație de participare la antologia ”STELARIS”-2024
Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU -70 de ani pe portativul vieții!
O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan despre cartea CU SUFLETUL ÎN PALMA
Ionuţ Ţene-O schizofrenie contrafactuală a culturii şi istoriei promovată în Occident?
Al Florin Tene -dubla lansare la CLUJ la cenaclul literar ”AL FLORIN TENE” 4 OCTOMBRIE2023
EVENIMENTUL Mai lasă-mă sa te iubesc 28 oct 2023 MONTREAL
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 16/2024
Asociația Academică a Cititorilor: Lista primilor 20 de scriitori clasici români în viață
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Felicitări amândurora!
ApreciazăApreciat de 1 persoană