Generații de sărmani ce și-au dus viața cu trudă,

au dorit eliberarea din ursita cea absurdă.

Muncitorii și țăranii au făcut o nouă lege

peste timpuri să dureze și nimeni să n-o dezlege.

 

Filozofi de-aceia care bărbile-n stilou le-ncurcă

și susțineau sus și tare „cin-nu muncă, nu mănâncă!”,

le-au fost tată, le-au fost mamă, însușindu-și teoria,

pe drum greu, prin glod și ceață, promovând ideologia.

 

Cea mai bună și mai dreaptă, legea lor au vrut să fie,

nimeni să nu huzurească  în marea  împărăție.

De păduchi au vrut să scape, sănătoși copii să aibă,

steaguri roșii printre rânduri… Lumea începu să fiarbă!

 

Dinți rânjiți și sânge-n gheare arătau capitaliștii,

strângând banii la saltele ce-i râvneau și socialiștii.

Destinul le-a fost prielnic celor mulți și tari ca piatra…

Dar ce faci sărmană țară cu pricazul de la Yalta?

 

„Uniți-vă proletari!” care mereu ați dus greul,

din colosul de la est, ferm și dur venea îndemnul.

Luciri din priviri aruncă oamenii ce-și pun speranța,

că s-a terminat robia și se îmbunează viața.

 

Mii de oameni înfrățiți… seceri și ciocane-n mână,

simțeau sângele cum urcă spre o cauză comună.

Și cătușe, dar și arme aproape le-au fost mereu,

dar în goana lor nebună au uitat de Dumnezeu.

 

La un semn deschisă-i cale și se-apropie de urnă,

un oltean neaoș și aprig ce-a luat sceptrul în mână.

Mă-sa, tat-su din popor, fără cheag la gologani,

îi știau bine țăranii căci erau de-ai lor… sărmani.

 

„Hei rup, hei rup cad stânci de fier,

În lupta dusă de brigadier!” – se cânta pe șantier.

Lumea muncea mulțumită pe ogor și în uzine,

case noi, curent electric și tractoare… o mulțime!

 

Construiau în disperare c-o lozincă abuzivă:

„Cine nu-i cu noi înseamnă, clar că este împotrivă!”.

Cei ce n-au sperat vreodată să scape de sărăcie,

s-au supus mergând orbește… poate până-n veșnicie.

 

„Cu partidul nostru-n frunte, vom avea victorii multe!”,

croind drumul spre lumină și baraje-n vârf de munte.

„Marele conducător” sfida sfinții și natura,

peste tot și peste toate-și arăta dezinvoltura.

Occidentu-l recunoaște chiar de n-avea semnul crucii,

pe conducătorul care n-a vrut să se dea cu rușii.

În caleașca-n care urcă cele mai nobile fețe,

cu decorații de-onoare vru regina să-l răsfețe!

 

Părea că toți îl iubeau și mai toți i-arătau stima,

când „bossul” peste ocean îl plimba cu limuzina.

Lumea liberă și mare păzită cu mercenari,

i-au acordat pe-mprumut, milarde de dolari.

 

De la est tătucul care ne considera vasali,

cerea grâul țării noastre fără drept și fără bani.

Vagoane treceau în goană, nimeni nu ne știa vina,

plângea șina de sub roate, Moldova și Bucovina.

 

O nouă „pretenie”  vru „cârmaciul” să găsească

și s-a dus acolo unde, se vorbea în „păsărească”.

Îmbrăcați în salopete și-ncheiați la gât cu copcă,

înregimentații muncii n-arătau că se sufocă.

 

Urale și aclamații, steaguri roșii… sus steluța,

au trezit un gând nemernic în Nicu și în Lenuța.

Și abia plecați de-acolo, văzând cum sclipește steaua,

n-au suportat umilința și s-au pus pe strâns cureaua.

 

Începu să construiască mai abitir ca-nainte,

curgeau râuri de sudoare și bani din oțel fierbinte.

Planuri cincinale care, sfidau chiar și utopia,

au adus dolari cu sacul de-au achitat datoria.

 

Nimeni de pe lumea asta în așa o circumstanță,

n-adusese ca românul asemenea aroganță.

Poporul avea mândria că a mai trecut un hop,

sperând la vremuri mai bune și o țâră de noroc.

 

Toți doreau o relaxare: căldură, carne, lumină,

nu cereau prea mult cei care scoteau cărbunii din mină.

În congrese și plenare îi numea pe toți eroi,

dar din urmă cu biciușca, îi mâna ca și pe boi.

 

Le făgăduse-o țară prosperă… și libertate,

însă tot mai greu fu traiul celor închiși în cetate.

Nimeni nu mai credea-n vorbe și în tonul răspicat,

căci „Epoca cea de aur”… puțea tare a „rahat”.

 

Laurii pe fruntea tântă tot mai veștejiți erau,

iar slugoii cei de taină îi vedeau… însă tăceau.

Elanul s-a stins cu anii, oamenii simțeau strânsoarea

Și mai peste tot în țară, tovarășii făceau foamea.

 

Gâturi lungi se-ntind de afară peste gard la noi să vadă,

cum va reuși „cismarul” să-și facă bancă-n ogradă.

Trepăduși cu funcții grele au atins chiar apogeul,

punând în secret la masă, „însemnatul” și „yankeul”.

 

Legând vas de vas se leagă, așa cum a fost la Yalta,

Se-adunară necurații și-au urzit din nou la Malta.

Legea „cortinei de fier” trebuie să se sfârșească,

dar în dârza țărișoară, mereu răul să domnească!

 

Gata, stop, s-a hotărât, parcă este prea de tot,

ca jegoși în salopete să ne bage pumnu-n bot!

Ceaușescu vrea dreptate și bancă pentru plebei?

Aruncați-le-o „pastilă”… și-or să-l mătrășească ei!

 

 Planul copt de uzurpare să extragă „ghimpele”,

 a fost pus în aplicare de minți diabolice.

 Nu putea să mai reziste pe tron atunci dictatorul,

 căci în drumul său habotnic,  își puse-n cap poporul.

 

Cu-n pretext de răzmeliță pentr-un popă reformat,

grupuri de nemulțumiți în jur s-au coalizat.

S-a strigat „Jos comunismul!”, răspunsul a fost cu foc

ținind totul sub tăcere în planu-i de dobitoc.

 

Mitingul ce-l comandase, unde a mai dat doi lei,

n-a mai fost principiul care s-o rezolve din condei.

Leana-n mare disperare și-arăta mărinimia,

dar degeaba, n-a fost cazul… S-a sfârșit tovărășia!

 

 „Gogoașa înfierbântată” trasă precis, la moment

parcă a trezit mulțimea și poporul somnolent.

-Fuge cu elicopterul!  Ce mai freamăt, ce mai ropot,

marea gloată se repede la tv, trăgând din clopot.

 

„Deocheații” ies în față invocându-L pe „Cel Sfânt”,

cu tupeu și cu știri false, au dus iadul pe pământ.

Pe asfaltul vechi și negru sânge de român a curs,

n-ar fi fost nevoie de-asta… dar scenariu-a fost parcurs.

 

Căzu secerat bătrânul chiar în ziua de Crăciun

când tot omul se spășește și vrea să fie mai bun.

Judecata ce s-a vrut dreaptă și pur românească,

nu-și găsește nici azi pacea-n mintea creștinescă.

 

„Revoluția” triumfă, călăii îngroapă crima

și iau loc în jilțuri-nalte poporului cerând stima.

Cu minciuni învăluite strigate prin portavoce,

se-arătau cuprinși de bine, dar aveau gânduri feroce.

 

I-a crezut atunci mulțimea ce-și consuma răzvrătirea

da-n politica lor strâmbă, urmăreau îmbogățirea.

Tot ce-a construit poporul cu efort nedomolit,

au spus noii guvernanți, că-i fier vechi pentru topit.

 

Iute-au suprimat structura ce-apăra economia

și au promis că vor împarte, tuturor pe rând „moșia”.

Legi prielnice cu „schepsis” ș-au votat în parlament,

ca să fure toată haita, fără vreun menajament.

 

Norodul credul și sincer a pus mâna pe ștampilă

și-a votat în corpore cameleoni fără milă.

Muncitorii și țăranii până să prindă de veste,

s-au ales cu-o pensioară și cu dreptul la proteste.

 

Cei care aveau copii, după câștig au plecat,

iar cei ce-au rămas în țară, au tras targa pe uscat.

Îneacă și-acum amarul în libertatea cea „dreaptă”,

cântând doina cea de jale „Săraca țară bogată”.

 

Țara fără de noroc, fără câini și cu legi proaste,

doarme cu minți înghețate, cum dorm și sfintele moaște.

Degeaba trudește-aiurea când bogăția din trânsa,

Se scurge pe dedesubt, pentru alții sporind brânza.

 

Care-ar fi societatea cea mai bună și mai dreaptă,

când omul nu are minte pentru calea cea deșteaptă?

Poți să-i pui totul pe masă, dacă el Credință n-are,

se comportă-n permanență ca și fiara între fiare.

 

Din Credință omenirea de și-ar face Sfânt Altar,

pe care să îl respecte cu gând multimilenar,

poate universul nostru cu luciri de curcubeu,

ar aprinde-n fiecare spiritul lui Dumnezeu.

 

Dar așa ce lucru mare că unii se dau deștepți,

stricând toată rânduiala… La ce poți să te aștepți?

Turnul Babel se ridică, toți se-nghesuie mai sus

fără să accepte-n suflet un model precum Isus.

 

Pacea și cu sănătatea, libertatea și dreptatea,

îi dau omului speranța și toată fertilitatea

gândului corect și sincer pentru a lumii ființă,

în care IUBIREA-I TOTUL… fără prea multă știință!

 

nicabaua 2023