Aurelia Oanca-MĂREȚIA LUMII

 
oanca
 
 
MĂREȚIA LUMII
 

Autor Aurelia Oanca



Piciorul gol prin iarba udă trece
Și-i mângâie smaraldul pas cu pas,
Sărutul verde spală talpa rece
Și se apleacă tandru sub un ceas,

Pe care-l stăpânește universul
Și care-i spune să reziste iar,
Căci omului divinul i-a dat mersul,
Iar ierbii strălucirea verde-n dar.

În bucuria sa întreg pământul
Și-a pus la tiv de verde, margarete
Ce-și leagănă petalele când vântul
Se plimbă peste lume pe-ndelete.

Iar brazilor ce poartă-n ramuri cerul,
Le-a dat curajul de-a rămâne drepți,
În fața celor care vor ca gerul
Să vină peste noi cu reci săgeți.

A mai făcut Divinul o minune
Și munți înalți a ridicat spre cer,
În catedrala lor să se adune,
Cei ce iubesc pământul și nu pier,

Chiar dacă vin furtuni dezlănțuite
Și vor să culce totul la pământ,
Prin ruga lor și munții vor permite,
Să fim iertați de Domnul prin cuvânt!

Autor: Aurelia Oancă
29. 05. 2024
 

 

 
 
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Aurelia Oanca-MĂREȚIA LUMII

  1. Pe lângă  minunile pe care le-a făcut  Divinul, ,, A mai făcut Divinul o minune/ Să fim iertați  de Domnul prin cuvânt,,  și  totodată a dat darul unor poeți ca prin cuvinte să scrie frumoase versuri … Poezia  ,, MĂREȚIA LUMII,, eu,  un cititor,  o consider un dar prin cuvânt, din partea distinsei, poeta  doamna Aurelia Oancă ,pentru ,, minunile   Divinului,,  făcute pentru OM.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.