VIOLETA BOBOCEA-Fericirea românului

violeta bobocea
 

Fericirea românului

 

Autor: VIOLETA BOBOCEA

 

Așa a fost întotdeauna românul, “nu și-a mai încăput în piele de fericire”. A îndurat multe de-a lungul timpului, s-a luptat cu dușmanul, dar a ieșit învingător, dar , acum, parcă toate s-au adunat, toată “ fericirea din lume” s-a adunat,  parcă este prins din toate părțile în vâltoarea vieții.

     A venit pandemia cu pași repezi și l-a ținut în casă,l-a speriat, l-a ținut departe de lumea dezlănțuită și…când să spună și el că a scăpat cu bine, au venit scumpirile peste el- au explodat prețurile!

     Merge omul să cumpere câte ceva din magazin, iar când ajunge la casă( fatalitate), constată că sunt alte prețuri( mult mai mari).

     Cu cine să te cerți? Cu destinul? Cu vremurile? Cine să te înțeleagă? Toată lumea este nevinovată, evident!

     Totul e din import, nu mai mâncăm nimic sănătos , așa că putem trăi “ mult și bine”…

     De parcă nu era de-ajuns, facturile o iau și ele razna , de “ te sparie gândul”, vorba cronicarului,, iar bietul om sub vremuri abia mai respiră sub povara neputinței.

     Taxe, impozite de tot felul, “ fonciirea”, vorba lui Ilie Moromete, atât de multe, încât mai avem puțin și vom avea și taxă pe zâmbet. Oricum, zâmbetul nostru e împrumutat acum, din păcate!

     “Schimbările climatice” vin și ele din urmă și distrug bruma de pe câmp, iar românul nostru , din nou neajutorat, pierde și recolta în care mai avea o ultimă speranță.

     Cum o nenorocire nu vine singură și necazurile se țin lanț, bate la ușă războiul , că doar se scrie istoria foarte aproape de noi și ,”cu pistolul la tâmplă”, mergem mai departe, încrezători în steaua noastră.

     Dacă deschizi televizorul și urmărești știrile, ești convins că nu ai avut noroc în viață și că toate ți se întâmplă numai ție. Pe guvernanți nu-i interesează adevăratele probleme cu care se confruntă românul.

     Și, colac peste pupăză, după o viață de muncă, românul se trezește cu o pensie de 2000 de lei, cu care trebuie să supraviețuiască , evident, că nu are pensie specială și nici salariu de parlamentar( unii oameni nu au nici 2000 de lei)…

     Am mai scris odată un articol despre o bătrână care avea suma “fabuloasă” de 30 de lei. Nu este singurul caz, sunt mulți bătrâni neajutorați , singuri și neputincioși .

     Mi-amintesc odată  că eram într-un oraș , în piață și o bătrânică vindea câteva legături de mărar. Polițistul a venit imediat să-i confiște bătrânei marfa, sub pretextul că vânzarea este ilegală, deoarece nu achită taxe și impozite pe marfa vândută. Cu acest caz rezolvat, PIB-ul țării a fost reechilibrat și încasările de taxe și impozite au crescut . Asta-i fericirea care ne scapă printre degete…

     Dacă ar fi crescut veniturile bătrânei, pe lângă pensia infimă pe care o avea, “ oferită” de mărinimosul guvern?

     Suntem mai catolici decât Papa când e vorba de oameni neajutorați, simpli, lipsiți de apărare.

     Când un om obișnuit , într-un astfel de caz , încearcă să câștige un bănuț în plus, guvernanții numesc asta- furt, dar când un afacerist sau om politic încheie o tranzacție , fără a plăti taxe și impozite , o numesc- inginerie financiară . Încă un motiv de fericire pentru noi românii. De aici și vorba din bătrâni “fericirea noastră este alcătuită din mai multe fericiri”.

     Fiindcă tot veni vorba de fericire, mi- amintesc că eram într-un magazin , cu ani în urmă, pe vremea când se vindea “puiul fericit “( acum nu știu dacă se mai vinde).

     Intră în magazin un om simplu , destul de trist, care-i cere vânzătoarei un pui.

     Bineînțeles, vânzătoarea îi recomandă omului puiul “fericit”, dar omul refuză categoric “fericirea promisă”, sub pretextul că într-o țară nefericită, nici măcar puiul nu poate fi fericit. Prin urmare, omul nu a mai cumpărat nimic, ieșind din magazin dezamăgit.

     La început m-am amuzat, dar mi-am dat seama câtă dreptate avea acest om.

     Când ești asaltat de toate nemulțumirile și lipsurile , cum să fii fericit?

     Cam asta e “fericirea” noastră în linii mari și mărețe!

ST-left

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

Invitație de participare la antologia ”STELARIS”-2024

Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU -70 de ani pe portativul vieții!

O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan  despre  cartea  CU SUFLETUL ÎN PALMA

Ionuţ Ţene-O schizofrenie contrafactuală a culturii şi istoriei promovată în Occident?

Al Florin Tene -dubla lansare la CLUJ la cenaclul literar ”AL FLORIN TENE” 4 OCTOMBRIE2023

Cartea de critică literară ”Prin Roua Gândurilor”-Mihaela CD, câștigă   Premiul LIGII SCRIITORILOR  ROMANI  pentru anul 2023! 

EVENIMENTUL Mai lasă-mă sa te iubesc 28 oct 2023 MONTREAL

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită  nr 16/2024

Asociația Academică a Cititorilor: Lista primilor 20 de scriitori clasici români în viață

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

20,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.