Titina Nica Tene-Buclucașul semn al exclamării…

Buclucașul semn al exclamării…

Autor: Titina Nica Tene 

In cei 40 de ani de serviciu nu am așteptat altceva decât să ies mai repede la pensie, să pot dormi mai mult. Dacă suna ceasul cu vreo 20 minute mai devreme, repede adormeam la loc să nu pierd nici-un minut de somn. Niciodată nu m-am gândit că la pensie o să fiu deja bătrână. Am ieșit și la mult așteptata pensie. O pensie mică la care nu se gândește nimeni să o mărească, pe cele mari și le-au mărit politicienii imediat
Vinerea e ziua mea de întâlnire cu nepoata, Anastasia. Dar azi noapte nu am dormit decât câteva ore. Am prostul obicei că atunci când mă trezesc, chiar și pe la ora trei, îmi zic în gând: “dacă nu mai adorm? “Și chiar nu mai adorm deși număr toate oile etc. etc…Gândul ne este cel mai mare dușman! Așa pățesc mereu de când am ieșit la pensie. Nu dorm pentru că am timp… să dorm.
Azi, deși e vineri, stau liniștită, nu vreau să mai merg după Anastasia la școală, mă doare capul și sper să scap. Chiar ea îmi spusese că acum este mai aproape de casă cu școala, a crescut mai mare, este în clasa întâi și merge singură, iar mama cu Ștefănel în brațe o așteaptă în stația de troleibuz. Însă, mă sună Ionuț, tatăl Anastasiei.
– Mamă, să nu uiți să o iei pe Anastasia, pe la 11,30, eu sunt foarte ocupat cu Zilele Clujului și am uitat să te sun mai repede. Vă faceți voi programul vostru, mergeți la masă la restaurant, vă mai plimbați și o duci acasă la Dana…
– Bine, bine….!
Sotul meu Florin , care este foarte atent la starea mea, zice că se duce el după fată. Eu îi spun că merg eu, poate așa îmi trece oboseala și durerea de cap…Ies grăbită pe ușă. Când intru în curtea mare a școlii mă izbește mirosul de salcâm înflorit și de soc. Aleile pavate frumos cu flori multicolore m-au înviorat
Copiii ies buluc din clasă. Anastasia vine spre mine plângând.
– Ce ai de ce plângi?
– Celia și Miruna au mințit! Au spus doamnei învățătoare că am călcat linia și nu e așa … și mi-a dat semnul exclamării…
– Lasă-l naibii de semnul exclamării! Ți-am spus că e ceva bun, adică te miri de ceva frumos…
– Nu , nu este așa te miri și de ceva rău….
Anastasia începe să sară într-un picior, plângând, ca să-mi arate cum a sărit ea șotronul fără să atingă linia.. Eu mă învârtesc după ea. Începe iar să mă doară capul. Ii spun că alte lucruri mai importante o să aibă de care să plângă în viață. Acum mergem la masă. Deodată, ne strigă o bunică ce vine spre noi grăbită, cu o fetiță de mână. Era Celia.
– Doamnă, de ce plânge Anastasia ? Nu-mi place să văd copii plângând! Spune tu Celia de ce plânge Anastasia colega ta?
– Eu cu Miruna am spus că a călcat linia de șotron și doamna învățătoare i-a dat semnul exclamării, dar ea nu a călcat linia, numai așa am vrut noi să mințim!
– Vai ce lucru urât! Zice bunica ei, imediat să-ți ceri iertare de la Anastasia că și Miruna și-a cerut.
– Bine, iartă-mă zice fetița! Cam neconvingător…
Am privit-o în ochi și am văzut un licăr de răutate.
– Vezi tu Celia, acum e a treia oară când îți ceri iertare de la Anastasia, tu crezi că dacă îți ceri iertare imediat fapta e iertată? Nu e bine să faci lucruri pentru care trebuie să-ți ceri iertare. Mâine mama ei trebuia să o ducă la o nuntă și acum o pedepsește…
– Păi cine i-a spus mamei ei? Zice bunica fetiței…