Alexandrina Iurcu-Bălan-AMARĂ OMENIRE

 
image0
 
 
 
AMARĂ OMENIRE

Autor Alexandrina Iurcu-Bălan

 
 
Ne dor atât de tare minciunile de sfinți
Și doare neputința celor nedreptățiți!
Ah, răilor, ce sunteți ai nebuniei uri,
Voi, totuși, în pruncie, erați onești și puri!
 
Atâta răutate ne facem uneori
Și o cărăm în spate, și-o înălțăm spre nori!
Amară omenire, cea fără de valori,
Mai știi c-odinioară eram “frați și surori!”
 
Și rece, și păgână, seci apele din râu
Și ești numai neghină în lanul cel de grâu!
Minciună, falsitate și egoism hapsân!
Străin e al tău frate în sufletu-ți hain!
 
Iar de rămânem unii mai buni și mai cinstiți,
Ne-ajung, în roi de muște, minciunile de sfinți,
Ne-mproașcă cu noroiul frustrărilor din ei,
Ne plouă-apoi cu ura norilor negri, grei.
 
Și totuși în lumină s-ajungem ne dorim,
Acolo unde suntem capabili să iubim,
În locul bucuriei, cu pacea cea din noi,
Cea care ne tot spală de ură și noroi…
 
Ah, lume, soră, frate, prietene sau neam,
Aleg să n-am dreptate, ci pace doar să am!
M-ascund în altă lume, cea din sufleul meu,
Unde singurătatea mi-i Rai și Dumnezeu!
 
© Alexandrina Iurcu-Bălan
 

 

 
 
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Alexandrina Iurcu-Bălan-AMARĂ OMENIRE

  1. Într-o ,, AMARĂ OMENIRE,, ascunsă și eu în ,,sufletul meu ,,, puterea cuvintelor din versurile acestei poeziei , adevărat rechizitoriu, m-a determinat să strig citind vers cu vers, pentru a fi  ecoul lor cât mai puternic  auzit, s – ajungă dincolo de granițe.,, Ah, lume, soră, frate, prietene sau neam…,,!  Stimată poetă Alexandrina Iurcu-Balan apreciez că ați scris această poezie despre,, AMARĂ OMENIRE,, și totodată apreciez ce ați scris …

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.