Lucia-Elena Locusteanu- Începe ziua cu Ana

ANTOLOGIA ,,ÎNCEPE ZIUA CU ANA”

închinată
POETEI ANA PODARU
,,Şi m-am desprins cu sete din lanţurile sorţii…”
,,Şi am zburat la stele cuprins de frumuseţe”.
(Ana Podaru – ,,Rătăcind în noapte”)

Ideea publicării unei ANTOLOGII care să cuprindă versuri închinate
memoriei poetei ANA PODARU, plecată la stele înainte de vreme, i se
datorează domnului VICTOR COBZAC, personalitate distinctă, membru al
Uniunii Artiştilor Plastici, al AIAP. UNESCO şi APIA DAL-I din Moldova,
onorat cu numeroase distincţii, cum ar fi Diploma de Onoare ,,Eureca” a
Academiei Europene de Arte din Bruxelles, laureat a numeroase expoziţii,
preşedinte al Cenaclului literar ,,Ora de vârf” din cadrul Universităţii
Tehnice, profesor la Liceul Republican de Arte Plastice, poet sensibil şi un
mare OM.
VICTOR COBZAC – ,,fratele VIC” – e cel care ,,ziua pictează, iar
noaptea, romantic fiind, scrie poeme închinate iubirii, e cel care, preţuind
creaţiile sensibilei poete ANA PODARU, a rămas cu un gust amar că duetul
poetic, volumul de poezie ,,Rezist”, n-a văzut lumina tiparului înainte de
plecarea prematură a acesteia.
Poate şi de aceea a reuşit să adune în jurul Anei atât de mulţi slujitori /
,,robi ai cuvântului”, care, cu talent şi sensibilitate, îşi aduc prinosul lor de
respect şi veneraţie celei – parafrazându-l pe Eminescu – a cărei Icoană a
,,stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie: / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, şi
nu e.”

ANA PODARU, poate, privindu-ne din stele, trăieşte bucuria că se-
menii nu-i pot uita dăruirea cu care şi-a revărsat sufletul în puterea ne-
muritoare a cuvântului.

Cadru medical ca formaţie, cu sufletul aplecat spre a alina suferinţa, ea
însăşi dăruită de Dumnezeu cu talent şi sensibilitate, a cunoscut mai mult
vâltorile destinului, decât fericirea, făcând din ,,Poezie scut prin care răul nu
poate trece”, conştientă că: ,,Ne este viaţa pajişte curată… / ne este pom ce muşcă
din pământ / cu floarea ce se vrea nescuturată”.

Titlurile volumelor de poezie – ,,sintagme metaforice cu adânci semni-
ficaţii – ,,Icarii timpului”, ,,Firimituri de fericire”, ,,Fluturi în infern”, ca şi titlul –

o propoziţie dezvoltată, ,,Cad îngerii din cer”, ,,Cad îngeri din icoane”, toate

sintetizează o reflexivitate majoră a intelectului, reprezintă a sufletului
poartă lăsată deschisă semenilor pentru a-i împărtăşi profundele trăiri,
drame transpuse în creaţiile sale…, cu atât mai mult cu cât era conştientă că
va pleca în veşnicie, aşa cum conştientiza că poezia e pentru ea ,,strigătul
interior al sufletului captiv într-un trup bolnav”: ,,Dar ea-mi ţesea cămaşa /
Secundelor rămase”; ,,Pe buze care-au supt sărutul morţii”.
ANA PODARU rămâne în sufletul nostru, şi noi, ,,trecători prin timp”,
dovadă e şi prezenta ANTOLOGIE, în care cei care au cunoscut-o, dar şi
aceia care s-au înfruptat din trăirile transpuse în cuvânt, îi aduc un prinos
de iubire prin căldura versurilor lor.

În antologia prezentă, 54 de talente s-au adunat buchet, începându-şi
ziua cu Ana, la îndemnul ,,fratelui VIC”: ,,Începe ziua cu Ana! / Întinde-i o
mână!”.
Pentru Liliana Liciu, Ana e ,,Cântecul lebedei”, e ,,Măiastră lebădă, c-un cer
legat de aripi”, în timp ce, Nicu Gavrilovici îi închină un ,,Cântec pentru Ana”,
cu tristeţea că ,,Din când în când se stinge un poet”, deşi în viziunea Violetei
Petre ,,Ana Podaru” e ,,mai vie decât oricând în sufletele noastre”.
Manuela Cerasela Jerlăianu vede plecarea Anei drept ,,un fulger negru
în suflet”, iar Zina Izbaş crede că ,,lacrima curge-n cuvânt”, în timp ce ,,Îngerii
cântă ode.”
Şi pentru Maria Tomiţa-Carini ,,Lacrimile cad versuri”, iar Ovidiu Oana i
se destăinuie cu întârziere: ,,Ştii, Ană, tu, a câta oară / Dorindu-mi chipul să-ţi
apară!”, iar Shanti Nilaya i se confesează: ,,Tu ştii că-n viaţa mea erai un vis”.
Svetlana Vizitiu vede în Ana un ,,Înger” ce ,,ne priveşti printre nori”.
Mihaela Ciubotariu e încredinţată că Ana a vrut să ţină ,,tot cerul în
braţe o secundă”, în timp ce Natalia Mazilu – Miron e convinsă că ,,Plânge o
ţară după tine / Lacrimile curg în rime”.
,,Lăsându-mi dezamăgirea, / C-ai plecat fără de timp” este reproşul dureros
al Ioanei Conduaru, spre deosebire de Mihail Coandă, care-i urează: ,,Drum
bun, Ana Podaru!”, căci pentru el ,,Fiecare femeie este un altar”.
Rodica Râpeanu se întreabă: ,,De ce-ai plecat, Anucă…?”; ,,Nici nu ţi-ai
luat adio, când te-ai desprins din luturi…”, în timp ce Emilia Amariei crede:
,,Tu calci pe moarte, revenind la viaţă”, prin puterea nemuritoare a cuvântului
scris, adăugăm noi.
Chipul Anei a rămas pentru robii cuvântului îmbrăcat în lumina unei
stele, aşa cum o prezintă Loreta Toader: ,,Te-ai agăţat în noapte de-un colţ de
stea”.
Tereza Pătraşcu crede că ,,Rostogolind către noi preţioasele-ți perle / Le-om
ţine tezaur, vom face popas, / Căci tu ne rămâi, concentrată în ele”.

Plecarea Anei, pentru Mihaela Gudană e durere, dar şi zidire în veş-
nicie: ,,Nu te-am ştiut / dar astăzi m-a durut / strigătul tău / de ANĂ ce-a-nceput /

altfel de vers întins / într-un mister / ce te-a zidit de azi/ până la cer”.
Licuţa Pântia înalţă o rugă pentru Ana: ,,Deschide, Doamne, cerul să intre
Ana noastră, / Să odihnească-n pace la Tine-n veşnicii, / Şi-aşaz-o, de se poate,
cumva lâng-o fereastră, / Să-şi potolească dorul de dragii ei copii!”. Și Mariana
Adăscăliţei imploră Dumnezeirea: ,,De câţi îngeri, Doamne, ai nevoie sus ?”,
,,Prietenii s-adună ode să îşi cânte, / Tu eşti înger, Ană, cu-aripile frânte”, în timp

ce Eugen Bucur îşi ia ,,Rămas bun”, închinându-i Anei mai multe poezii, că-
lăuzindu-i drumul ,,Spre stele”.

Pentru George Claudiu Vlada, ,,Un cor de îngeri” e omagiul în versuri
adus Anei, enumerând şi câteva dintre volumele poetei: ,,Apoi, ,,Cad îngeri
din icoane” / „Şi foc și Fluturi în infern” şi ruga-n ,,Firimituri de fericire” / ,,Icarii
timpului refren”.
Maria Botnaru ştie că ,,Poezia-i rămâne-a iubi infinit, pe Pământ”, în timp
ce Iosif Kobâleanscii nu regretă că are ,,ghearele văduvite de lumină”.
Căci, trecând prin timp, ,,S-au înălţat în veşnicie / Mulţi oameni dragi. Şi
încet, dar sigur / Te simţi cuprins de-o amorţire; / Tot mai orfan, şi tot mai singur”,
se tânguie, alergând ,,Prin amintiri”, ,,O clipă…”, cu ,,Cireşul”, ,,O zi şi-atât…”
Florin Sava, pentru care ,,Limba noastră” e ,,Lumina ochilor”.
După Camelia Ardelean, Ana nu va poposi ,,Pe pajiştea uitării”, în timp
ce Limona Rusu o întreabă ,,De ce, Ană?” ne-ai lăsat ,,Singuri”, ,, În leagăn
infinit” – după Cristina Maia Niţă.
Trecerea în veşnicie a Anei este pentru Ionica Bandrabur un ,,Cântec

trist”, rugându-se: ,,Spune-mi Ană!”, pe când Eudochia Sacaliuc i se adre-
sează, remarcând că: ,,Poetul niciodată nu moare! / Rămâi, o, Ană, zidită-n ne-
murire, / În versurile tale, sunt cât o mănăstire.”

Iurie Braşoveanu trăieşte drama ANEI: ,,Amarul tău, care din lacrimi
plouă, / El patruzeci şi cinci de ani ţi-a stins, / Dar te-a născut în lacrimă de rouă, /
Şi-n steaua veşniciei te-a cuprins”.
,,Rămas bun” îi spune ANEI Mariana Cornea, iar Cristina-Daniela
Ciuraru ni se confesează că: ,,O caut pe Ana şi simt că mă doare”, în timp ce
Paul Hănţulescu se întrebă: ,,De ce plecăm? De ce venim?”, mai ales că ,,Şi…
plouă”.
Irina Candea o caută pe ,,Ana”, ca şi Anca Man, care cu tristeţe, durere,
constată că: ,,S-a stins încet o stea / Pe cerul dimineţii, / În drumul ei spre
veşnicie”.

Angela Mândâcanu-Muntean retoric o întreabă: ,,Ana, ştii cât de frumos
mai zâmbeşti din poezie?!”, cu regretul că: ,,Pleacă Poeţii…” al căror cuvânt
,,rămâne-nveşnicit.”
Paulina Georgescu, în proză, scrie cu emoţia, parcă a unei mame,
despre acea întâmplare tulburătoare de a face cunoştinţă cu Ana, în ziua
trecerii acesteia în nefiinţă, răsfoind o Antologie: ,,Şi privesc o femeie,
dumnezeieşte de frumoasă. Şi talentată. Tânără. Un copil pentru mine. (…) Eu ştiu
că în dimineaţa aceea o Ană a dat întâlnire corpului meu cosmic. Ea m-a trimis în
bibliotecă. Să iau cartea aceea. Să o cunosc. Să-i cunosc sufletul”.
În schimb, Iustina Doboş o numeşte ,,crăiasă” în acea ,,Scrisoare către
sora mea”, iar Rodi Vinau, cu tristeţe, remarcă faptul că ,,Prea degrabă s-a
întâmplat / să pleci / (…) frumoasă Ană”, ,,Sub crucile de tuş” scrie Dana
Logigan: ,,eu te plâng”, în timp ce Flavius Aurelian ,,ridică trandafirul din
zăpadă, / tu, înger bun ce l-ai lăsat să cadă”.
Marianei Moga i se amplifică durerea când ,,Ne mor prietenii” –
,,Prietenii ne pleacă. Prietenii ne mor”. Pentru Any Drăgoianu viaţa e ,,izvor
limpede / în care timpul să-şi spele trecerea”, deoarece ,,timpul m-a obişnuit cu
trecerile / când în ţărâna mea e atâta zbucium”.

Lia Drăgan îşi cere ,,Iertare…”, concluzionând: ,,Câtă făţărnicie pe pă-
mânt, / Câtă lumină-n nori zădărnicită / Şi ură preaslăvită în cuvânt…”.

Mihai Grozăvescu (Evra Gart), în vers modern, închină un ,,Poem
pentru Ana Podaru”: ,,primăvara străbate / albul visurilor / și se așterne tăcută / pe
mugurii frunzelor tale.”
Tatiana Afanasie afirmă: „Crăciun e cu ,,Ana” ,,În fiecare / dimineață”.
,,Să nu-ţi pară râu, Ană”, ,,Că ai părăsit o lume de nebuni / (…) / Iar tu ești
diamant printre comori”, îi transmite Sabina Cojocaru. Pentru Viorica Cornea,
Ana este când ,,Mirabila Ana Podaru”, când ,,Anuță – Ană, fir de floare”, când
,,Un sol cu aripi de poet”, iar Elena Volcinschi, privind cerul, ,,o îmbrățișează cu
dor”, întrebând-o ,,Ce ți-ai dori?”, când ,,E așa de greu…” și bine ar fi dacă
,,Iubirea n-ar pieri în uscăciune”.
Nicolae Nistor ,,Strecurat printre ecouri” știe că ,,Oprirea timpului” n-o
poate face nici ,,clovnul din poeziile” lui, pentru că pe ,,Străzi suprapuse”,
,,Omul fără aripi” e nevoit să facă un ,,Slalom uriaș”…
Inegale ca valoare estetică, ca fior liric, toate, fie poezie, fie proză, au, în
schimb, acea trăire cu acuitate a plecării unui împătimit al poeziei, redând
cu implicare acel prinos de iubire revărsată în cuvânt, apelând la motive
esenţiale ca mesaj şi cu multitudine de semnificaţii ca: motivul divin al
Îngerului, al luminii, al stelei, al lacrimii…”.

Căci ,,Pe buze care-au supt sărutul morţii”, ,,fratele ei VIC” exclamă: ,,O
plâng făr-a ascunde ochii” deoarece despre ANA ,, cine scrie / Mă înclin… Jos
pălăria!” „Scriu şi cei ce n-au ştiut-o / sau ştiut, – doar POEZIA!”
,,În privirea mea e doar O STEA – ANA” se destăinuie Iraida Darmancev,
implorând-o: ,,Ana, / opreşte-te / din zbor, / coboară-ţi / aripile pe pământ / şi
rămâi / nemuritoare!
Nemuritoare rămâne Poezia Anei Podaru, deoarece aşa cum definea
Marin Preda, ,,Poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri şi îl
face nemuritor”.

,,De pe o stea ce de curând a răsărit
mereu ne va privi un Înger fericit – ANA!”

Prof. Lucia-Elena Locusteanu