CEZARINA ADAMESCU -ÎN ARENA CU LEI A CUVINTELOR

 
ADAMESCU-Cezarina-JUL2020

ÎN ARENA CU LEI A CUVINTELOR

 
Mariana Moga, Culori și aripi, Volum român – albanez, Editura Castrum de Thimes, 2024. Traducere și prefață: Baki Ymeri
Poetul este poate, singura persoană de care nu se miră lumea, când îl vede și aude vorbind de unul singur. De fapt, el monologhează cu vântul, cu iarba, cu frunzele, cu luna și norii, cu pereții. Ba chiar cu astrul zilei, ca să nu mai vorbim de cel noptatec. El este o persoană cu totul specială, cu toate că poate apărea cu chipul unui om obișnuit. El nu-și va găsi lesne locul în lume și de fiecare dată, e nepereche.
Nu-l strigați, nu-l căutați pentru că n-o să-l găsiți prea aproape. Însă el poate fi găsit în tine însuți. Destul să-l căutați. O să-l recunoașteți după lumina pe care o poartă cu sine, în sine și dinaintea sinelui, ca o candelă veșnic aprinsă. Odată găsit, nu vă îndepărtați de el prea mult. E bine să-l țineți aproape. E mare nevoie de poeți într-o lume atât de prozaică.
S-ar zice că poetul locuiește alte lumi, diferite, însă, diferit este el, într-o lume în care și noi trăim, dar nu avem ochi pentru a vedea clar totul. Ochiul său special reține acel ceva care nouă ne scapă. Atent la sunetele, nouă neauzite, el distinge pentru noi, amănuntul esențial care face diferența dintre real și imaginar. Stăpân pe pământul dintre două tabere beligerante. Acel noland unde gloanțele răutății lumii nu îl ajung și nu îi pot face nici un rău. Doar el se pricepe a desluși lumina din zdrențele de întuneric.
S-a gândit cineva oare, să-i mulțumească pentru toate darurile pe care ni le așează la picioare, în chip gratuit? Știe vreunul dintre voi câte eforturi face ca să dăruiască fărâme din substanța lui intimă? Cu toate acestea, poetul nu se plânge pentru că, adevărata lui menire este de a dărui. Mai ales, a se dărui pe sine, fără rezerve.
Iată, și această carte, pe care ne-o pune la dispoziție cu mărinimie, pentru a gusta și noi din deliciile poeziei adevărate. Din bunul păstrat cu strășnicie în suflet.
Volumul, bilingv, beneficiază de o prefață cât se poate de pertinentă, realizată de poetul Baki Ymeri, în care sunt subliniate accentele și subtilitățile poeziei Marianei Moga, conturând un profil liric al acestei poete contemporane.
Aceste versuri s-ar putea încadra în categoria poemelor revelate, în care meditația, adâncimea de spirit și încărcătura psihologică sunt concludente. Temele sunt actuale și suscită interes major pentru o plajă largă de cititori de toate vârstele.
Primul semnal liric al volumului vorbește despre ”Un decor apocaliptic, cu ore pietrificate”, ”o lume muribundă”, ”Fuziune mâl şi ploaie”, ”Trei schelete ascunse-n roca fără aer şi plămân”(Apocaliptic), unde omul nu-și află locul și tihna. Viziuni stranii în care îngerii înșiși ”se stingeau în valuri” iar ”Pământul nu mai respiră, oprindu-şi centrifugarea”.
Ce să facă omul comun în toată această cavalcadă de ”gânduri prelungite, rătăcite-n vama nopţii”, ca-n ”mijloc de apocalipsă”. Și totuși, poeta nu renunță la speranță:”îmi culeg nemărginirea” unde altundeva, decât în cuvinte? Acesta este rolul poetului, de a sădi, chiar pe pământ pustiu și arid, semințe de speranță.
În pofida tuturor încercărilor, Poeta spune: ”Scriu ode cu privirea în orbire”, deși ”Nu ştie nimeni câtă fericire / Mi-a pus destinul în palmele ude” (Nu știu de unde, Doamne).
Așa a fost din totdeauna: creația are nevoie de jertfa autorului, de o dăruire totală, fără jertfă nu se poate, amintirile cer toate efort de voință: ”Se cern amintiri peste setea din mine, / Mi-e trupul pustiu, dar le simt răsuflarea”. Cum e când amintirile năvălesc și tu nu le poți ține piept?
Într-o continuă căutare poeta vrea să afle răspunsuri ferme: ”Ce caut? Nu știu. Vând a nopții durere, / Pentr-o zi mult mai bună și fără păcat. / Rătăcește un gând către cerul de mâine, / În pământ se preling ne-ncetat vechi dureri, / Din clipa asta voi trăi înainte, / Refuzând să mai ard pentru ziua de ieri”(Nu mai ard pentru ziua de ieri).
Autoarea nu simte nevoia de a dialoga. Întreg discursul ei este un profund și insolit monolog: ”Încă simt amurgul pulsându-mi prin vene, / redecorând lumina aflată-n schimbare, / e frig, un alt fulger nebun trece-n mine, / încarcerat fiind de tristeți muritoare. / Nemiloasă umbra se zbate bezmetic, / în contrast cu un rând de dureri singulare, / se scurge profetic și-apoi se desparte, / în trupu-mi încercat de o nouă suflare”.
Pentru a-și susține discursul liric, se folosește de mijloace de expresie, printre care, frecvente sunt metafora, personificarea: sub cerul olog, cerul cocoșat,buzele lunii, noaptea se închină,nechează vântul nopții între pământ şi cer, Mă dezbrac de gândul, În ora amintirilor curbate, Mi se hrăneşte gândul dansând printre cuvinte, Cuprind în palme seara, (Lumini împărțite în două);”Ascultând liturghia unor nori fumegând” (Fata Morgana), ș.a.
Nu degeaba autoarea spune despre cuvintele care sunt pietre de construcție trainică a edificiului poetic: Cuvintele îmi lasă sărutul lor pe buze, / Dumnezeiască urmă în zarea de carton” (Boala decorului teracot).
În tot acest demers poetic, autoarea declară: ”am astăzi martor cerul, judecător destinul, / culori necontrolate mă strigă la fereastră” (În ora amintirilor curbate).
Nu lipsesc imaginile romantice: ”în templul dintre sălcii o toacă-și vinde starea”, (În ora amintirilor curbate);”Gândesc să-mi iau acasă vreo oră de speranţă, / Sau să mai împrumut puţină inocenţă” (Amintiri pierdute);”Ofer bucaţi din visul, ce l-am avut ieri seară”, (Amintiri pierdute);ș.a.
Sentimentul religios îi certifică apartenența și în același timp, menirea și dorința de autodefinire:”Sunt gând trimis de soartă în vama dintre stele, / un corp născut din lutul cioplit de Dumnezeu, / o flacără în bezna ce mângâie zăpada, / speranță-n armonia captivă-ntr-un muzeu. // Sunt picătura nopţii ce-adoarme printre frunze, /în ploaia care spală o dală în cădere, / sunt scenă pentr-o piesă, fără de text şi nume, / pietriş adus de apa ce printre cetini piere. // Sunt calea ce aşteaptă spre asfinţit răspunsul, / când mi se pregătește casa-n pustietate, / adun în vers destinul şi-am să îl las pomană, / ecoului să vândă clipe-n eternitate” (Autobiografică).
Altăoară, poeta, conștientă de fragilitatea și efemeritatea ființei umane, spune: ”Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată, / Sunt o poveste rară în veac, sau poate-un mit, / Îmi curg prin vene rânduri și doruri îndrăznețe, / Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit” (Poemul vieții mele).Și: ”În sânge simt cum urcă trăiri din Testament, / Izvoare de lumină susurând prin ceață” (Poemul vieți mele).
Mai mult decât atât, poeta e încrezătoare în destinul său poetic: ”În această toamnă / visul meu scrie pe umerii eternității” (Acord fundamental).
Viziuni supranaturale despre lumea de dincolo de cer: ”Dincolo de cer / e un alt cer, / un alt soare. / Într-o liniște prăbușită. / Fără întuneric. / Doar păduri / și grădini unde păsările / vorbesc despre libertate” (Dincolo de cer).
Inedit este și poemul: ”Versuri în decor encomiastic”.Copleșitor este decorul toamnei, la care poeta face mereu referire: ”A mai venit o toamnă, cad frunze în decor, / secunde măturate de vântul permanent, / nesigură-s pe mine, mă copleşeşte-un dor, / să retrăiesc iubirea lăsată testament. // Umbre amăgite se mişcă pe perete, / în delir tăcerea a poposit pe-o frunză, / plâng încă în mine dorințe desuete, / compunând expresii trimise de o muză. // Un gând mă arde-n vene, atingând plămânul, / bat clopote în noaptea dintre pământ şi cer, / înșirând cuvinte, mi-aşez pe foi destinul, / sub stelele-mbrăcate-n decor argilifer (Încă o toamnă).
Autoarea a ales să se exprime în vers clasic, în ritm trohaic, într-o exprimare sintetică, clară, cu inserții filozofice legate de trecerea timpului și lipsa acută de afecțiune, deși uneori, ea spune: ”Ninge cu iubire” în titlul unei poezii: ”Îmi ninge în suflet iubite, / priveşte, zăpada-i pe ramuri, / se pierde în viscol tăcerea / şi-ngheaţă lumina la geamuri. / Prin noapte trec ca o umbră, / eu sunt vânzătoarea de vânt, / în seara furtunii cu stele / „Iubite, mai ştii cine sunt?” / Ascultă colindul din zare, / pe stradă iar trece-un tramvai, / întind o mână spre tine: / „Iubite, te-aştept la un ceai!”
Dar iată ce idei clare, smulse din gândirea filozofilor:”Natura mi-a modelat inima într-o liră”. Ce frumoasă definiție a Poetului (Între Pământ, Cer și Iad), pentru ca la sfârșit, poeta să afirme cu tărie: ”Poetul este Pământ, Cer și Iad!”
Cuvintele sunt cele care îi dirijează destinul și îi arată calea, însoțind-o pretutindeni: ”Aşteaptă lângă mine, când sufletul meu tot, / E floare sângerândă, e floare otrăvită / Și-un fir de fulger, parcă, mi-a înflorit din cot. / Cu siguranță boala-i direct molipsitoare, / În vale ruginie mă simte cerul, tot, / Se scurge în cămaşa iubirii şi mă doare, / Mă dor iarăși poeme-n decorul teracot” (Boala decorului teracot).
Dovadă a preocupărilor sale în domeniul filozofiei sunt versurile panseistice: ”Nenumărate sunt cauzele Infinitului!” (Passione); ”Stingheri ne-mbrăţişăm în absolut”(Passione).
Infinit, absolut, eternitate, categorii fundamentale în știința gândirii, împrumutate poeților. Așezând secunda lângă eternitate, poeta dă greutate clipei prezente.
Spirit ardent, autoarea își mărturisește arderea astfel: ”vibrez în ritm de clopot şi mă sfârșesc de dor”(Vamă între poluri).
La Mariana Moga dorul devine astenic, ”Cocorii lăcrimează pe pământ / să țină de cald viselor din vară” (Culori și aripi).Până și culorile dor și ”Plouă cu miros de busuioc” așa că poeta, în toamna ”care își joacă propria poveste”, nu are încotro și se transformă în lacrimă (Culori și aripi).
La această poetă, parfumurile sunt esențiale, ea se bazează pe miros în definirea stărilor care o cuprind. Astfel, dimineața de mai, miroase a trifoi, altădată ”plouă cu miros de busuioc”, ”livada ascunde amintiri sub fiecare petală” iar ”Cerul se transformă într-o icoană şi-mi zâmbeşte” (O dimineață de mai).
Așadar, zâmbete, culori, parfumuri, lacrimi de cocori, ploaia are miros de busuioc, icoana zâmbește, castanii plâng, tăcerile sunt albastre, noaptea e cu părul despletit, chiar și minutele sunt albastre, prin vechile vitralii se strecoară un gând fugar, întregul univers răspunde chemărilor poetei.
Și o confidență neașteptată: ”Mi-e sângele bolnav de-atâta poezie” (Filmul benzii din iarmaroc).
Poemele sunt scurte, esențializate, limpezi, transmițând stări și sentimente diverse: neliniști, nostalgii, bucurii, certitudini și chiar fericire, stări de visare. Motivul toamnei este predilect.
”Există o lume care mă cheamă în permanență” – spune autoarea în declarația de final. În amestecul de realitate și ficțiune poeta se simte în largul său, fiindcă ”sentimentele dăruite se întorc la tine prin recunoștința celorlalți”.
Devenită demult o voce distinctă în peisajul liricii românești actuale, cu un palmares uluitor, Mariana Moga insistă să primească, să transmită și să împartă gânduri și sentimente frumoase, în perfect acord cu sufletul său. Ceea ce nu e puțin, dimpotrivă.
Cât despre traducătorul albanez Baki Ymeri, el este cunoscut ca fiind prietenul poeților români, distingându-se printre nenumărații traducători contemporani, prin acuratețea și limpezimea cu care redă fidel, spiritul românesc.
CEZARINA ADAMESCU,
4 Decembrie 2024

ST-left

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

GALA ARTELOR a ajuns la ediția a V-a -31 august 2024 MONTREAL

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan  despre  cartea  CU SUFLETUL ÎN PALMA

Johnny Ciatlos-Deak-Cuvântul  editorului ÎNTREBĂRI PENTRU MAI TÂRZIU de Mihaela CD

COPILUL BOBDEGRÂU de Al Florin Ţene -PREFATA-Johnny Ciatlos Deak

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 17/2024

ANA MARIA SURUGIU- lansarea cartii-INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/QUESTIONS FOR LATER

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA NUMARUL 16 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 16 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later FORMAT TIPARIT (softcover)

Cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later este o carte de reflecții și enunțuri motivaționale, bilingvă, scrisă în limba română și în limba engleză, care invită cititorul la reflecție și meditație asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață, punandu-și întrebări la care s-ar putea să găsească răspunsul mai târziu.Cartea are 250 de pagini color și este împărțită în 17 capitole. COMANDA acum cartea in format tiparit si primesti livrare gratuita ( primele 100 comenzi) si un semn de carte gratuit.

55,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

ST-left

PACHETUL TRIO STELARIS -VOLUMELE 1-2-3 ANTOLOGIA STELARIS FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Antologiile STELARIS adună în paginile lor numeroși scriitori români contemporani de valoare incontestabilă, cu o strălucire interioară aparte, care răspândesc în jurul lor acea stare de bine de care, cu toții avem nevoie. Prin lucrările lor, conferă acestor antologii o aura stelară specifică, dăruind celor care doresc să le mângâie cu privirea, o lumină celestă, o sclipire proprie care încântă cititorul prin unicitatea lor. FIECARE VOLUM CONTINE 350 PAGINI. Comanda acum ANTOLOGIILE STELARIS ! COMANDA IMPREUNA PACHETUL TRIO STELARIS SI FACI O ECONOMIE DE 5 EURO!

100,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.