
Călin Georgescu și confruntarea cu sistemul: o amenințare pentru status quo?
Călin Georgescu, un nume care a câștigat notorietate prin discursurile sale despre suveranitate, independență economică și reformă autentică, este perceput de către susținătorii săi, atât din țară cât și din străinătate, drept un adversar de temut al sistemului mafiot din România și al influenței statului paralel.
Dar cine este, de fapt, acest tehnocrat Călin Georgescu, devenit o voce atât de importantă a suveranității și de ce guvernanții ar putea să se teamă de el?
Călin Georgescu NU este un politician clasic, mânjit de scandaluri cu vile de lux, afaceri dubioase, amante sau excursii extravagante, așa cum am fost obișnuiți până acum, ci un profesionist respectat, un expert de rang înalt în cadrul ONU, recunoscut la nivel internațional, cu o carieră impresionantă datorită proiectelor sale de dezvoltare sustenabilă.
Cunoscând situația internațională globală la nivel înalt și având o viziune de ansamblu asupra economiei globale, de-a lungul timpului, s-a poziționat ca un critic vehement al dependenței României față de instituțiile transnaționale și al subordonării economice față de interese externe. Proiectul APA, HRANA, ENERGIE pe care acesta l-a creat a fost prezentat în numeroase interviuri, susținându-și în mod constant, consecvent și coerent aceleași idei în ultimii 15 ani.
Discursul său este unul vizionar, centrat pe ideea unei Românii independente economic, capabile să-și gestioneze singură resursele naturale în folosul cetățenilor săi, fără ingerințe din partea unor entități precum Uniunea Europeană sau Forumul Economic Mondial. De aici provine și conflictul cu figuri precum Ursula von der Leyen, George Soros, sau Klaus Schwab, pe care Călin Georgescu îi consideră exponenți ai unei elite globale ce promovează o agendă contrară intereselor naționale susținând statul paralel și structurile de putere.
Este cunoscut faptul că în articolele mediei libere din țară sau străinătate, România este adesea descrisă ca fiind controlată de un stat paralel, o rețea de influență formată din servicii secrete, grupuri de interese economice și lideri politici care acționează dincolo de instituțiile democratice oficiale. Călin Georgescu nu face decât să confirme existența sistemului statului paralel denunțat cu vehemență de fostul președinte Emil Constantinescu care la finalul mandatului său, se declara învins de statul paralel și de ex-președintele Klaus Iohannis care în campania sa electorală denunța la rândul său acest sistem corupt drept unul mafiot, menit să mențină dependența de structuri internaționale, să controleze economia și să deturneze resursele naționale în folosul unor grupuri restrânse.
Conform teoriei statului paralel, politicienii români sunt marionete ale unor forțe externe, executând politici dictate de entități precum Bruxelles-ul sau Forumul Economic Mondial. Astfel, resursele naturale ale țării sunt concesionate corporațiilor străine, iar deciziile economice si politice sunt luate fără consultarea reală a populației în detrimentul acesteia.
In ultimii ani au fost impuse treptat, cu lingurița, diverse politici europene dezastruoase care vizează atacarea și distrugerea valorilor tradiționale, familia, credința, educația și sănătatea, creând nemulțumire în rândul populației.
Pe fondul acestor nemulțumiri Călin Georgescu reprezintă mai mult decât un critic al sistemului corupt, el este un simbol al unei alternative reale la actuala stare de fapt. De aceea observăm atacurile susținute asupra sa, marginalizarea mediatică continuă și tentativele josnice de discreditare care, toate sunt în fapt o strategie de protejare a status quo-ului.
Dar haideți să analizăm care ar fi motivele logice pentru care actualii guvernanți ar putea percepe o figură precum candidatul la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, drept o amenințare.
Georgescu nu face parte din establishment-ul politic clasic atât de rodat, motiv pentru care este perceput drept o voce patriotică autentică, capabilă să mobilizeze segmente semnificative ale societății și să trezească conștiință națională adormită de multă vreme.
Este singurul candidat care vine în faţa electoratului cu un program concret pe care îl discută, îl argumentează și oferă soluții concrete la toate problemele țării demonstrând o cunoaștere în detaliu a problemelor stringente ale țării cât și a politicii externe.
Deși nu a avut o carieră politică activă, Georgescu are o influență considerabilă asupra electoratului nemulțumit de actuala clasă politică, fiind câștigător dovedit al primului tur al alegerilor prezidențiale. Acesta demonstrează un potențial electoral însemnat cu o șansă reală de câștig în turul al doilea iar o eventuală intrare a sa în arena politică ar putea destabiliza structurile tradiționale de putere, motiv pentru care la câteva zile după validarea turului întâi, sunt anulate alegerile sub pretextul unor suspiciuni nedovedite de ingerințe externe in procesul electoral.
In plus, discursul său este mult diferit, față de cel cu care ne-au obișnuit ani la rând politicienii care aruncau mereu cu noroi unii în alții. Mesajul său nu este neapărat îndreptat contra altui candidat evitând în primă instanță să atace adversarii politici iar dacă este nevoit să o facă folosește diplomația și măsura.
Mesajul său electoral vine cu o încărcătură pozitivă, este unificator, plin de iubire față de semeni, compasiune și credință invitând poporul să participe activ la reconstrucția națională!
Făcând parte dintr-o familie cu un număr impresionant de preoți, Georgescu nu se sfiește să își declare apartenența la biserica ortodoxă vorbind despre valori, morală și credință, identificându-se cu strămoșii neamului.
El critică influența soroşistă externă și demonstrează vulnerabilitățile statului paralel. Prin argumentele sale, el evidențiază cum statul român este, de fapt, subordonat unor interese oculte, iar acest lucru este periculos pentru cei care beneficiază de sistem. O eventuală demascare a statului paralel ar însemna nu doar sfârșitul acestuia dar și ani grei de pușcărie pentru actorii participanți.
Spre deosebire de majoritatea liderilor politici, care susțin dependența de normele impuse de Bruxelles, el promovează o Românie autonomă, ceea ce intră în conflict cu interesele structurilor globaliste care își doresc o Românie îngenunchiată, fapt pentru care aceștia au tot interesul să se implice în anularea alegerilor.
In concluzie, fie că este văzut ca un suveranist vizionar sau ca un idealist periculos pentru cei aflați la putere, un lucru este cert: discursul său rezonează cu o parte semnificativă a societății românești, nemulțumită de direcția în care se îndreaptă țara!
Mihaela CD
Despre autoarea MIHAELA CD:
Cv literar-artistic Mihaela CD
Cv literar-artistic : Mihaela CD
Despre cartile autoarei Mihaela CD
Melodii pe versuri scrise de: Mihaela CD
Pictura si art design by Mihaela CD
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!
Lara si David Semenescu -Invitati la emisiunea SALUT ROMANESC DIN MONTREAL partea 2-a
AL FLORIN TENE-Răspunsuri de azi pentru “Întrebări pentru mai târziu “de Mihaela CD
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă
Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR
Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 17/2024
Lansare de carte -Dorul dintre aripi-ALEXANDRINA IURCU BALAN
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15
Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)
Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)
35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Nu țin cu nimeni, dar spuneți-mi și mie domnule Florin dacă gândiți înainte să vorbiți? Populația o duce foarte prost, iar apărătorii dumneavoastră străini, NATO și UE ne-au dus și încă ne duc în sapă de lemn. Minciunile cu economia crescută și PIB-ul crescut maschiază sărăcia din țara aceasta. Sume de miliarde de lei sunt supte de străini și antiromâni prin multinaționale. Miliarde sunt cheltuite pentru migranți, armament, pensii speciale și ajutorarea dușmanilor de lângă noi. Ni se aduc în țară toate gunoaiele de afară și am ajuns să importăm lucruri pe care le putem face, cultiva și crește și la noi în țară.
Cât despre prețioasa dumneavoastră migrație, majoritatea care migrați nu sunteți decât niște sclavi ai străinilor care trăiți din ajutoare sociale și ne mințiți pe noi că o duceți bine. Nu mai spun de acei migranți români care ne denigrează țara și au impresia că în afară l-au apucat pe Dumnezeu de picior. Mulți uitați să vă plătiți taxele la stat. Există câteva excepții de români care s-au realizat afară, dar acestea sunt foarte puține. Am ajuns să plățim atâtea taxe și impozite numai ca s-o ducă parlamentarii, migranții, paraziții sociali și străinii bine, iar noi să fim vacile lor de muls.
Nu poți nici măcar să te realizezi finaciar și material că UE-ul și adepții ei sar în sus și-ți pun bețe în roate. „Salvatorii” dumneavoastră, NATO și UE fac experimente pe noi și pe toată populația Europei. Cu câțiva ani în urmă am citit un articol în care a menționat cum Comisia Europeană se face că nu vede plângerile primite de la oameni care au ajuns să aibă probleme cu ficatul și să se îmbolnăvească de cancer datorită chimicalelor cu aviz european puse în mâncare.
Cât despre puterea industrială, toată Europa de Est are probleme din cauza UE și NATO. O duce foarte prost și a devenit coșul de gunoi și spațiul de testare social al Europei.
Încercați să priviți ce se petrece în jurul dumneavoastră mai atent și să studiați persoanele și lucrurile cu atenție înainte să trageți concluzii pripite și criticați aiurea.
ApreciazăApreciază