Aristotel spunea despre suflet că este principiul suprem al vieții. Plecând de aici, în amplul său tratat dedicat sufletului încearcă să-i surprindă esența menționând că sufletul „ca principiu vital” este parte integrantă a corpului uman fiind responsabil cu evoluția fizică dar și reproducerea.
Discipol al lui Platon, filosoful născut la Stagira, credea că sufletul sau „anima” ține de simțuri dar este, mai presus de toate, un atribut al intelectului

Îndrăgostită de miracolele filosofiei, autoarea – volumului apărut, la editura eCreator, sub sugestivul titlu „Labirintul gândurilor nerostite = Labyrinth of unspoken thoughts” – își propune să deslușească misterele sufletului și reușește să demonstreze prin glas poetic faptul că unul din atributele exclusive ale sufletelor sensibile este puterea lor de a visa, de a crea și de a-și exersa imaginația. Creația literară, devine, în acest context pretext de primenire sufletească și de renaștere spirituală.
Așa se face că, o mare parte a poeziilor, incluse volumul doamnei Bândilă, devin sursă de inspirație și delectare filosofică.

Prin versurile pe care le creează, autoarea își circumscrie gândirea, prin intermediul ofertantului limbaj poeziei, în jurul unor interogații existențiale esențiale, născute pe parcursul dialogului cu sine și cu lumea exterioară.
„Mariajul” dintre poezie și filosofie, pe de altă parte, nu reprezintă o noutate și îl întâlnim, adesea, pe parcursul istoriei literaturii naționale și universale.
De-a lungul secolelor, nenumărați filosofi au creat opere poetice excepționale și au reușit să demonstreze că această alință este nu doar posibilă, ci este și deosebit de rodnică în plan estetic și literar.

Dintr-o altă perspectivă, în amplul său eseu intitulat „Three Philosophical Poets: Lucretius, Dante and Goethe” („Trei poeți filosofi: Lucretius, Dante and Goethe”), poetul și profesorul George Santayana atrăgea atenția că: „poezia și filosofia continuă să nu fuzioneze.
Lucretius eșuase din cauza imaginației sale deficitare, Dante prin antropocentrismul excesiv și Goethe prin refuzul de a accepta limitele condiției umane.”
Opunându-se, concluziilor lui Santayana, scriitorul și criticul literar, Al. Florin Țene, este de părere că putem vorbi, fără a greși, „despre o fină alinață între gândirea filosofică și poezie”.
În articolul intitulat „Alianţa discretă şi fecundă dintre Poezie şi Filosofie”, scriitorul clujean, aduce puternice argumente în favoarea acestei idei, folosindu-se de concepția lui Tudor Vianu, exprimată în „Filosofie şi poezie”, unde scria: „…Evident, ca întotdeauna în astfel de cercetări, partea de ipoteze şi de experienţe personale este destul de întinsă.

Dar dacă, pe baza lor, cercetarea de faţă a putut câştiga noţiuni mai precise în judecata mai multor curente de artă şi gândire, ca şi în problema poeziei filosofice ca artă şi a interpretării filosofice a poeziei, poate că strădania noastră nu va fi fost cu totul zadarnică”. Poezia filosofică admite Al. Florin Țene este o poezie interioară care nu are nevoie de înrudirea cu un anumit sistem filosofic pentru a se exprima.
Răspunzând provocărilor filosofice, Rodica Ioana Bândilă, dezvoltă o poezie cu puternice nervuri hermeneutice, cu deschideri interogative ample, de mare actualitate.
Parcurgând volumul observăm că autoarea se folosește, deseori, în versurile sale, de farmecul unor întrebări cu inserții existențiale precum: „Ce-i un nume?”, „Ce este succesul?”, „De ce, Doamne, m-ai făcut / Să fiu lance dar și scut?”, „Cine-ar putea să mă răpună”?, „Sunt bine?”, „Ce-i într-un nume?”, „Ce-o să aducă clipa următoare?” și altele.
Alunecând pe spirala inspirației poetice, autoarea își interoghează sufletul, dorește să-i afle menirea și descoperă că este, în primul rând, o femeie a cărui suflet freamătă în fața frumuseților lumii.
Este o femeie care se revoltă, care luptă și speră și își folosește sensibilitatea pentru a da glas unor misterioase povești de iubire.
Când vorbește despre iubire, Rodica Ioana Bândilă, devine, ea însăși o muză, eliberată, din chingile crudei realități, prin poezie. „Alchimia iubirii” așa cu o percepe scriitoarea nu este deloc complicată.
Dimpotrivă, este vibrantă și accesibilă:
„Am luat o stea
de pe cerul gândurilor tale
şi am împletit-o în cununa inimii mele…
Am luat puţin din praful vieţii
şi l-am amestecat în mojarul sentimentelor
cu o lacrimă, un zâmbet, o privire….
Apoi am sorbit cu nesaţ
din licoarea sufletului
îmbătându-ne cu tăria emoţiilor
trăite în clipa de extaz
a efemerei fericiri…. ” („Alchimia unei iubiri”)
Fremătând de prea multă dragoste de viață, gândurile autoarei se dezvăluie, în volum, prin intermediul unor discursuri lirice ingenioase, lucide, concepute cu ajutorul expresiilor poetice fermecătoare, dintre care merită menționate : „clepsidra de cristal a trupului”, „abisul sufletului”, „un strop de cer”, „cioburi frânte”, „ a zâmbetului arcă”, „a gândului coloană”, „a mâinii ancoră”, „sentimente conservate”, „îngreunată povară”, „cotidian sufocant”, „moarte trasată cu creta”, „hora vieții”, glob de lumină”, „scame de nori”, „vânt nervos”, „plete lungi de ploaie” și altele.

Asemenea talentului literar cu care a fost înzestată, și care îi este tainic dar, viața însăși, cu drumurile ei sinuoase imprevizibile sau firești, este receptată de autoare ca pe un dar dumnezeiesc:
„Tu, prietene,
ia primul gângurit
din leagănul vieții
și pune-l lângă primul surâs
răsărit pe buze
la vederea tinereții.

Culege primul strigăt
de victorie
odată ajuns pe culmea maturității
si așează-l cu grijă
lângă primul oftat
eliberat de griji
al bătrâneții.

Pune-le apoi pe toate
într-o cutie de cadouri
ornată cu cele mai frumoase amintiri
pe care,tu, prietene drag, s-o deschizi
nu doar de Crăciun,
ci în fiecare clipă
a vieții.” („Viața ca un cadou”)

Prin intermediul poemelor din volumul de debut, apărut în ediție bilingvă română-engleză, doamna Bândilă expune în fața cititorilor fragmente de viață autentică, reacții emoționale, sentimente, convingeri, revolte și năzuințe pe care le gestionează cu îndemânare, așezându-le în matca unor reușite construcții poetice, culese din arca talentului său plin de lumină, pe care le oferă, cu sinceritate, tuturor cititorilor ce înțeleg și apreciază rafinatul mesaj al poeziilor de factură filosofică, al poemelor dedicate iubirii și al demersurilor lirice particularizate prin ineditele lor introspecții sufletești.

LILIANA MOLDOVAN