Maria Mădălina Popa -Calvarul Românilor Basarabeni

 

 

 

Calvarul Românilor Basarabeni

Autor: Maria Mădălina Popa

 
 
De unde s-au luat ,peste cinci ani de la operația Iasi-Chisinau,pe teritoriul Moldovei foști complici activi ai ocupanților germani ,persoane care au colaborat cu organele de politie germano-romane ,participanți la partidele și organizațiile profasciste ,gardisti albi,sectanții.?Se știe ca între 28 iunie și 3 iulie 1940 au fost arestați 1042 oameni bănuiți de colaborare cu regimul României, apoi în iunie 1941 au fost deportate circa 500.Intre 1945-1946-529 de familii ,incriminandu-li-se aceiași vina.Cine,în baza cărui document și cu ce scop a făcut acesta „corectare” a categoriilor de familii supuse deportarii ?Dar cum a decurs operatia ?Iată ce scria la 19 iulie 1949 Danilov,secretarul comitetului raional de partid Chiperceni,în informația „cu privire la rezultatele operației în raionul Chiperceni,pentru deportarea elementelor străine din RSS Moldoveneasca”,prezentata secretarului C.C .”În raionul nostru urmau a fi deportate 228 de gospodarii și un număr de circa 805 membri ai familiilor.Pentru a acorda ajutor grupelor operative ale trupelor Ministerului Securității de Stat au fost selectați 66 de reprezentanți ai activului de partid ,sovietic și cosmopolist,25 împuterniciți ai comitetelor raionale de partid și executiv .pentru fiecare soviet sătesc.La 9 seara spre 6 iulie a fost convocata ședința comitetului raionul de partid ,la care au participat 12 oameni.Aici a avut loc o convorbire deschisa,sincera despre operațiunea ce urma sa aibă loc.Acesti oameni au fost instruiți și către ora 12 de noapte au fost aduși la locurile unde se petreceau consfătuirile zonale.La ora 1 noaptea ei,împreună cu reprezentanții grupurilor reprezentative ,operative de trupa ale Ministerului Securității de Stat ,au instruit activul local despre operațiunea ce urma sa se desfășoare.Au fost luate masurile necesare pentru ca pana la începutul operației, adică pana la ora doua ,nimeni sa nu iasă din încăpere.La ora doua ,6 iulie ,operatia a început pretutindeni.Ca rezultat avut au fost ridicate 191 de familii cu un număr de 66 de oameni.De remarcat ca unele familii ce urmau sa fie deportate au plecat cu câteva săptămâni înainte de operație, gratie sistemului fiscal ,excluderii din colhozuri ori opiniei publice.In afara de aceasta,o parte din acei ce trebuiau sa fie deportați s-au ascuns în timpul operației și,mai mult decât atât, unii au fugit de paza inarmata.Cu câteva săptămâni înainte de operație au plecat 8 familii în întregime.In timpul operației au fugit 16 familii intr-un număr de 45 de persoane,iar de sub paza,au fugit 21 de oameni.In timpul de fata au rămas circa 115 oameni ,posibili de deportare ,în conformitate cu hotărârile guvernului unional și ale guvernului RSS Moldovenești.Operatia ar fi fost efectuata cu mult succes dacă grupurile operative ale Ministerului Securității de stat și împuterniciți comitetului raional de partid și ai executivului n-ar fi adus o serie de neajunsuri.
 

ST-left

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

GALA ARTELOR a ajuns la ediția a V-a -31 august 2024 MONTREAL

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan  despre  cartea  CU SUFLETUL ÎN PALMA

Johnny Ciatlos-Deak-Cuvântul  editorului ÎNTREBĂRI PENTRU MAI TÂRZIU de Mihaela CD

COPILUL BOBDEGRÂU de Al Florin Ţene -PREFATA-Johnny Ciatlos Deak

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 17/2024

ANA MARIA SURUGIU- lansarea cartii-INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/QUESTIONS FOR LATER

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA NUMARUL 16 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 16 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later FORMAT TIPARIT (softcover)

Cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later este o carte de reflecții și enunțuri motivaționale, bilingvă, scrisă în limba română și în limba engleză, care invită cititorul la reflecție și meditație asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață, punandu-și întrebări la care s-ar putea să găsească răspunsul mai târziu.Cartea are 250 de pagini color și este împărțită în 17 capitole. COMANDA acum cartea in format tiparit si primesti livrare gratuita ( primele 100 comenzi) si un semn de carte gratuit.

55,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

ST-left

PACHETUL TRIO STELARIS -VOLUMELE 1-2-3 ANTOLOGIA STELARIS FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Antologiile STELARIS adună în paginile lor numeroși scriitori români contemporani de valoare incontestabilă, cu o strălucire interioară aparte, care răspândesc în jurul lor acea stare de bine de care, cu toții avem nevoie. Prin lucrările lor, conferă acestor antologii o aura stelară specifică, dăruind celor care doresc să le mângâie cu privirea, o lumină celestă, o sclipire proprie care încântă cititorul prin unicitatea lor. FIECARE VOLUM CONTINE 350 PAGINI. Comanda acum ANTOLOGIILE STELARIS ! COMANDA IMPREUNA PACHETUL TRIO STELARIS SI FACI O ECONOMIE DE 5 EURO!

100,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.