
Psalmul celor părăsiți,
autor: Marius LASCU
Tăiată din piatră rece, dar nici măcar nu mă privește înapoi.
Îi ofer tăcerea mea ca pe un psalm stricat,
Dar niciun ecou nu-mi răspunde din sanctuarul uitării.
Cine aude ruga unui om pe care Dumnezeu l-a lăsat în voia
întunericului?
Îmi vărs sângele în cupa pustie a credinței.
Îmi frâng mâinile în rugăciuni care nu mai ating cerul.
Disperarea mea este doar tămâie arsă,
Dar fumul se ridică fără să mai fie binecuvântat.
Ce mai valorează o jertfă adusă unui zeu care a plecat?
L-am chemat cu nume pe care nu le mai știe.
I-am vorbit în limbi moarte, în cuvinte fără grai.
Poate că n-a existat niciodată.
Poate că am vorbit singur tot timpul.
Și totuși… de ce continuu să mă închin în fața unui tron gol?
Stau în mijlocul sfărâmăturilor,
Mângâind piatra zdrobită a făgăduințelor.
Biserica mea interioară s-a prăbușit,
Dar printre dărâmături o rădăcină subțire, verde,
Încă vie.
Nu mai cer lumina ta, Doamne.
Îmi cobor fruntea în pulberea pământului,
Nu cu glas de înger,
Ci cu șoapta ierbii,
Cu bătaia neîncetată a valurilor,
Cu vântul care trece prin ramurile goale ale bisericii mele
părăsite.
Îmi arunc jertfele câinilor flămânzi
Care latră la poarta templului.
Ei mănâncă din palmele mele goale,
Și pentru prima oară, ofranda mea e primită.
Tronul tău gol, Doamne,
E cel mai sfânt lucru pe care l-am văzut.
Căci acum ,când mă plec în fața lui,
Nu mă mai închin ție.
Mă închin libertății de a nu mai crede.
Fumul tămâiei mele stinse
Îmi înconjoară fața ca un voal.
Respir adânc cenușa credinței mele moarte,
Și mă trezesc botezat în altceva:
În liniște,
În îndoială,
În viața care trece prin mine
Fără să mai întrebe dacă sunt vrednic.
Noi, cei lăsați de dumnezei,
Ne adunăm pe treptele crăpate ale cerului,
O biserică fără tavan, unde plouă stelele direct pe fața noastră.
Aducem flori sălbatice smulse din fisurile asfaltului,
Aprindem lumânări din ceara urechilor noastre închise,
Apoi cântăm slăvi pe note rupte:
Binecuvântată fie uitarea,
Căci ea ne-a învățat să ne hrănim din pâinea uscată a singurătății.
Noaptea ne mângâie cu mâini nevăzute,
Ca o mamă oarbă ce-și pipăie copiii,
Stăm așa, cu genunchii înfipte în pământul sacru al ne credinței noastre,
Și primim împărtășania:
O gură plină de nisip,
O înghițitură de vin acru,
Sângele pământului care nu mai poate minți.
În zori, când ultima stea se stinge pe buzele noastre,
Ne răspândim ca frunzele moarte pe pragul bisericii.
Unici preoți ai unei credințe fără Dumnezeu,
Sfârșind slujba noastră cu singura binecuvântare adevărată:
Mergeți în pace,
Căci nicăieri nu este acasă.
Și nimeni nu vă așteaptă.
Despre autoarea MIHAELA CD:
Cv literar-artistic Mihaela CD
Cv literar-artistic : Mihaela CD
Despre cartile autoarei Mihaela CD
Melodii pe versuri scrise de: Mihaela CD
Pictura si art design by Mihaela CD
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!
Lara si David Semenescu -Invitati la emisiunea SALUT ROMANESC DIN MONTREAL partea 2-a
AL FLORIN TENE-Răspunsuri de azi pentru “Întrebări pentru mai târziu “de Mihaela CD
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă
Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR
Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 17/2024
Lansare de carte -Dorul dintre aripi-ALEXANDRINA IURCU BALAN
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15
Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)
Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)
35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

