Violeta Bobocea, -Prefata- „Suflet de femeie”, de Mihaela CD

                         Rapsodii ale sufletului

       Despre femeie s-a scris întotdeauna și se va scrie în continuare, deoarece „cea care face lumea este femeia. Ea este suverană în această lume; nimic nu se face decât prin ea și pentru ea”, afirma Anatole France în „Grădina lui Epicur”.

      Femeia i-a inspirat pe Goethe, pe Dante, pe Da Vinci. Și chiar i-a născut. Ea este Autoarea. Numai ea a apărut „odată cu viața”(Dostoievski), ea este început, dar e și sfârșit, este miracol, încântare și lacrimă, dar și suferință.

       Femeia a fost și va rămâne un imbold spre creație, spre desăvârșire spirituală, începând cu „Donna Angelicata”( dantescă) și ajungând la „das Ewig-Weibliche” (Goethe)- „eternul feminin care se înalță în tării”, femeia a fost o sursă permanentă de  inspirație; bărbatul atinge sublimul în iubire cu femeia, dar cunoaște atât de repede neîmplinirea, suferința.

       Iubirea, acest miracol al vieții, întâlnită încă din cele mai vechi timpuri, ( o istorie a civilizației relatează că cel mai vechi mesaj scrijelit de mâna omului ar fi o solie de dragoste), este o forță integratoare, un proces de cunoaștere, o adevărată deschidere către lume, o punte de legătură între trecut și prezent.

       Amintindu-ne de cuplurile celebre din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Manon Lescaut și Des Grieux, putem afirma cu certitudine că adevărata iubire presupune trăire intensă, pasiune, dăruire, sacrificiu suprem, dar și zbucium lăuntric.

       Erosul subliniat în artă reclădește intensitatea și profunzimea sentimentelor, începând cu „Cântarea Cântărilor” sau cu mitul lui Pygmalion și al Galateei, cu versurile lui Sappho:”Simt un fir de foc șerpuind sub piele”, aruncându-se în mare de pe stâncile Lesbosului, sau cu Taj- Mahalul, mausoleul ridicat din dragoste, un impresionant templu al iubirii, cea mai cunoscută operă de arhitectură din India, continuând cu celebra pânză a lui Ingres, „Izvorul”, sau cu lirica elegiacilor latini, de la Catul până la Ovidiu.

       Poetul Properțiu recunoaște că femeia, simbol al frumuseții, dincolo de timp, rămâne unică:”Amăgitoare e, femeie, credința-n frumusețea ta,/ Căci doar beția mea, odinioară, neasemuită, te făcea”.

       De exemplu, Balzac studia viața unui sentiment în raport cu banii și puterea, Stendhal a văzut în iubire un mod de a fi; Dostoievski a demonstrat că iubirea poate fi o poartă deschisă spre infernul uman.

       Exemplele pot continua din literatura universală, dar aș vrea să fac câteva referiri și la personajele feminine din literatura română.

       Femeia a fost mereu un simbol al frumuseții, al gingășiei, al eternului feminin (Otilia, Adela, Doamna T., Ela), al dragostei și al devotamentului( Vitoria Lipan, Mara), chiar dacă, de cele mai multe ori, a avut un destin tragic și a cunoscut suferința ( Ana din nuvela „Moara cu noroc”, Ana din romanul „Ion”).

       Femeia rămâne eterna poveste , simbol al purității, chiar dacă nu are acces la idee, nu-i înțelege aspirațiile bărbatului, împinge la ură și violență ( Matilda din ” Cel mai iubit dintre pământeni”).

       Eroinele scriitorului Marin Preda se autodistrug( Nineta, Căprioara, Simina) sau seamănă distrugerea (Mimi în „Risipitorii”, Matilda, Suzy), fiind purtătoarele unor aure false.

       Aspirația spre femeie este aspirația spre ficțiune.

       Femeile își pierd strălucirea de la început ( personajele feminine din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”), dar și Otilia din romanul „Enigma Otiliei” ( Felix o vede într-o fotografie și nu o mai recunoaște), iar Ela din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, nu mai e „acel exemplar unic” de la începutul romanului; Ștefan Gheorghidiu o privește în final cu ” indiferența cu care privești un tablou”

       Chiar  și Cătălina din poemul „Luceafărul”, „acea fecioară între sfinți”, unică prin frumusețe, devine în final „chip de lut”.

       Niciuna dintre eroine nu se dovedește a fi ce păruse la început.

       Chiar dacă femeia își pierde strălucirea în final sau cunoaște situații-limită pe care le parcurge , devine o permanentă sursă de inspirație, un adevărat miracol al vieții.

       Orice s-ar spune, „salvarea ne-o aduc cultura și femeia”.( Dostoievski)

       Femeia a fost înzestrată cu o forță divină, doar ea „dansează-n ritmul vieții peste tot”, fiind „stâlpul vieții pe cărare”, așa cum afirma poeta Mihaela CD în volumul fascinant de versuri dedicat femeii, iubirii, frământărilor lăuntrice, emoțiilor profunde.

        Femeia a fost și va rămâne o eternă primăvară, un început fără sfârșit, a vieții cheie, o adevărată minune.

        Volumul de versuri „Suflet de femeie” este o încântare, un cântec uneori trist, alteori vesel, o melodie fascinantă ce se aude din depărtare, de peste ocean, o simfonie de culori, dar și de sentimente pure, profunde, un balsam al sufletului.

        Gingașă, profundă, diafană, ” un descânt de primăvară”, doar femeia poartă în suflet mări infinite, fluvii fără sfârșit; uneori e pace, alteori taifun, dar iubește cu fiecare fibră a sufletului, cu fiecare respirație.

         Pentru Mihaela CD, iubirea este o supratemă, în culori vibrante se scaldă, plutind ” în dansul fericirii” pe aripile vieții.

         Dorința arzătoare a poetei este de a trăi cu intensitate fiecare clipă, fiorul inegalabil al iubirii, „clipele de candoare”, pentru că numai iubirea „va trăi între veșnicii”; iubitul este pentru poetă „un râu cu apă lină”, o bucurie nesfârșită a câmpurilor verzi.

           Dar, orice am face în această existență, gândul ne duce spre anii copilăriei.

           Copilăria reprezintă, pentru fiecare dintre noi, un dar neprețuit pe care-l păstrăm într-un colț înlăcrimat al inimii, „e clinchet și surâs”, inocență și puritate, ” un gingaș sunet de vioară”, ” un copil norocos și iubit”.

           Mihaela CD își amintește cu dor și nostalgie de copilăria ireversibilă, de cei dragi care au luat drumul eternității: copilăria stă departe într-o căsuță, „cu draga bunicuță” cu glasul lin și tandru, cu bunicul desprins din basme, cu ochii blânzi și chipul așezat sau cu măicuța „de vreme istovită”, pe care o colindă din depărtare , cu sufletul plin de dragoste și recunoștință.

           Copilăria a alunecat vertiginos pe strunele timpului, lăsând loc tinereții, „cu zâmbete și foc în priviri”: „eram cândva tinerei, viteji, frumoși”, parcă totul a fost un vis , păstrat acum doar în suflet, pierdut în ceața veacurilor.

            Elementele cosmice se îmbină cu cele terestre, fiind personificate: ” vreau dezmierdarea stelelor pe cer”, iar luna dansează ” în versuri melodioase” pe harpa norilor.

            Toate trec în zbor, anii se duc alergând, ” vremea roz” e trecută și ea, „timpul în clepsidră se scurge”, se încheie viața, iar cerul ” ne moare puțin câte puțin”.

            Chiar și timpul are o conotație aparte, o cromatică deosebită: uneori e gri, alteori e roz, străbătând în doi „a vieții troiene”, atunci când stările sufletești sunt contradictorii.

            Natura este în strânsă concordanță cu sufletul trist al poetei, sub povara amintirilor de altădată: ” plânge-o salcie plăpândă”, un pescăruș „plutește-n zbor”, copacii plâng în trecut, „plânge firul ierbii”.

            Natura este veselă când renaște, iar infinitele siderale cerești zâmbesc : dansul primăverii plutește, iar cerul s-a colorat în senin.

            Din păcate, viața noastră este „o arie de operă scurtă” , dată cu un singur sens. Chiar dacă „viața curge- n râuri”, Mihaela CD înalță o rugă către cer, către divinitate : ” Tu, Doamne, fă să fie-n lume bine”.

            Autoarea crede cu toată ființa în binele ceresc, în iubire și soare , în lumină, deoarece nu a uitat nicicând dulcele grai românesc, colțul de rai , natura paradisiacă, vatra strămoșească : „în suflet purtăm o primăvară”, dar și florile inimii în culori înmiresmate.

            Poetul, acel mesager al frumosului, al cuvântului, devine inimă și plânset, o doină de dor sau „un vers plutind pe-o barcă”, pentru că se  contopește cu durerile semenilor.

            Numai poetul arde pe altarul veșniciei, cu fruntea pe cuvinte, scrutând nemărginirea: „Acesta e poetul cu-al său har/Primind dar valoros de libertate/Ce luptă folosind divinul par/ Al slovelor sclipind de bunătate”.

              Fiecare om are în lume o menire, un dar divin.

              Menirea Mihaelei CD este sacră: are harul cuvântului, dar și al iubirii față de semeni, față de divinitate, harul dărurii necondiționate.

             Mihaela CD trăiește intens, respiră prin fiecare vers, prin fiecare slovă dăltuită cu migală. Totul izvorăște din pasiune, dar și din iubire, acea iubire pe care o simțim din depărtare, de peste ocean.

             Poeta Mihaela CD lasă posterității o moștenire spirituală -operele de mare valoare, opere ce vor dăinui dincolo de spațiu și timp, rapsodii ale sufletului: „C-am adunat în pană-mi scriitura/Ropote de simțăminte vii și trăiri /Și-atunci când va să-mi vie viitura /Eu am să las doar rime moșteniri”.

               Prof. Violeta Bobocea

               Membru Liga Scriitorilor

               Membru UZPR

Publicata: la EDITURA GLOBART UNIVERSUM  MONTREAL , CANADA 2025

Editor: Johnny Ciatlos Deak

Autor: : Mihaela CD

Limba: Română

Cuvântul editorului  : Johnny Ciatlos Deak 

Cuvânt înainte:Trandafir Sîmpetru

Prefața: Violeta Bobocea

Postfața: prof Aurelia Rînjea

Impresii: Tudosia Lazar

Cuvânt de încheiere: Simona Mihuțiu  

Structura: 242 pagini  color  

Lansata la: va urma 

Recenzii și cronici ale acestei cărți :

• Johnny Ciatloș Deak -Cuvântul editorului 
• Trandafir Simpetru-Cuvânt înainte
• Violeta Bobocea- Prefață
• Aurelia Rinjea- Postfață
• Simona Mihuțiu -Cuvânt de încheiere
• Tudosia Lazar-Impresii

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

 GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

Date biografice: Simona Mihutiu

FASHION -ART-DESIGN

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024

OFERTA NOASTRĂ-LIBRĂRIE

Despre cartea SUFLET DE FEMEIE

Lansare de carte -Dorul dintre aripi-ALEXANDRINA IURCU BALAN

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 18

Doneaza din suflet pentru sufletul tau