Romanul Gânditorul al scriitorului Al. Florin Țene propune o narațiune parabolică, profund simbolică, în centrul căreia se află figura lui Ion, supranumit „Noi”, numele său citit de la sfârșitul cuvântului – un personaj excentric, retras, în aparență inutil social, dar revelator spiritual. Ion este înțeleptul satului, nu prin erudiție formală sau funcție socială, ci printr-o vocație aparte a contemplației și a reflecției asupra vieții. Povestea lui se desfășoară în decorul unui sat arhetipal românesc, în care tradiția muncii fizice contrastează brutal cu activitatea imaterială a gândirii.

După doi ani de facultate, Ion se întoarce în satul natal, refuzând orice formă de muncă productivă în accepțiunea tradițională. Zi de zi, el urcă pe o stâncă aflată în fața muntelui și meditează, formulând aforisme, reflecții și adevăruri despre condiția umană. Această activitate devine „munca lui” — un gest sacru, repetitiv, prin care transformă tăcerea în înțelepciune. Profesorul de limba română din sat, recunoscând valoarea unică a acestui „gânditor rural”, îl convinge să își aștearnă ideile pe hârtie, rezultatul fiind două caiete care ulterior vor fi publicate. După moartea lui Ion, casa sa este transformată în muzeu, recunoscându-i-se astfel postum valoarea spirituală.
Romanul ridică întrebarea fundamentală: ce este munca? Într-o societate obsedată de productivitate, Ion refuză implicarea în activitățile cotidiene ale comunității și alege să „muncească gândind”. Acest gest, în aparență inutil, se dovedește a fi o formă superioară de activitate umană — una contemplativă, aproape filosofică, asemănătoare idealului antic al bios theoretikos.
Țene construiește un contrast vizibil între activitatea materială (munca la câmp, rutina zilnică) și activitatea spirituală (gândirea, reflecția, creația aforistică). Ion devine simbolul unei rezistențe subtile în fața presiunilor sociale ale conformismului: el trăiește din ajutor social, dar produce sens, gânduri, idei – valori necuantificabile, dar durabile.
Figura lui Ion trimite la mitologia țăranului filozof, a „omului simplu” care posedă o profunzime existențială greu de egalat. Transformarea casei sale în muzeu simbolizează acceptarea, fie și târzie, a unei alte forme de utilitate: cea a gândirii care transcende viața cotidiană. Romanul ridică astfel o pledoarie pentru păstrarea memoriei celor care au ales o cale spirituală într-o lume pragmatică.

Ion este construit ca o figură marginală, dar tocmai această marginalitate îi oferă libertatea reflecției. Retras, neînțeles de săteni, el devine un alter-ego al autorului și o figură emblematică a scriitorului meditant. Numele său, „Noi”, sugerează o universalitate — Ion nu e doar un om, ci o conștiință colectivă, o voce din interiorul fiecăruia care se întreabă despre sensul existenței.

Asemenea marilor eremiți sau filosofi antici, el este un solitar în slujba ideii. Dacă Platon îl exila pe poet din Cetate pentru inutilitatea lui practică, Al. Florin Țene reînvestește această inutilitate cu o aură de sacralitate. Ion nu este un leneș, ci un „monah al gândirii”, un solitar ales.

Romanul este scris într-un stil narativ sobru, aproape cronical, dar marcat de un lirism discret în descrierea peisajului montan și a reflecțiilor interioare ale personajului. Îmbinarea registrului realist cu accentele parabolice face din această operă o alegorie modernă despre marginalitate, creație și sens.

Prezența aforismelor ca produs al muncii gânditorului adaugă o dimensiune fragmentară, meditativă, care apropie romanul de genul jurnalului filozofic. Se observă o tendință către esențializare, către extragerea adevărului din cotidian printr-un limbaj concis, dar profund.

Gânditorul de Al. Florin Țene este o pledoarie pentru valoarea ideii într-o lume care idolatrizează acțiunea. Prin figura lui Ion zis „Noi”, autorul oferă o meditație profundă asupra rostului gândirii, asupra locului artistului sau filozofului într-o societate care nu știe să-l înțeleagă decât postum. Această operă nu doar că provoacă cititorul la reflecție, ci resacralizează actul de a gândi într-o epocă a superficialului.

                                                                   Prof.dr.Sorin Sterescu

Bibliografie

• Țene, Al. Florin. Gânditorul. Editura Cervantes , 2025.
• Noica, Constantin. Jurnal de idei. Humanitas, 1990.
• Eliade, Mircea. Încercarea labirintului. Humanitas, 1990.
• Bachelard, Gaston. Poetica spațiului. Univers, 1994.
• Platon. Republica. Polirom, 2008.
• Zamfir, Mihai. Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române. Polirom, 2011