După 1989, societatea românească s-a confruntat cu dificultăți majore în asumarea și înțelegerea trecutului său comunist. În mod special, zona culturii și literaturii a fost una sensibilă, întrucât mulți dintre cei care au ocupat poziții de influență în perioada comunistă au reușit să își mențină vizibilitatea și prestigiul și în noile condiții democratice. În acest context, demersul lui Al. Florin Țene capătă valențe etice și documentare.

Al. Florin Țene, cunoscut pentru atitudinea sa tranșantă și implicarea activă în viața literară, s-a remarcat printr-o serie de articole, eseuri și studii în care a criticat frontal pe acei scriitori care, în timpul regimului comunist, au pactizat cu puterea: fie prin scrieri de propagandă, fie prin denunțuri, fie prin compromisul tăcerii.

Strădania sa este una dublă:

• Dezvăluirea faptelor: Țene a adus în atenție nume și contexte, oferind citate, documente sau exemple clare privind implicarea unor scriitori în aparatul de propagandă.
• Condamnarea morală: Dincolo de simpla expunere, el a cultivat un discurs critic, fără menajamente, în care a pus accentul pe responsabilitatea morală a intelectualului.

Este important de menționat că această atitudine nu este una revanșardă, ci izvorăște dintr-un ideal al adevărului și al igienizării morale a vieții culturale.

Într-un climat în care se preferă adesea uitarea, ambiguitatea sau reabilitarea artificială a unor personaje compromise, Al. Florin Țene a avut curajul de a susține o poziție incomodă. El s-a expus unor critici, fiind etichetat de unii drept resentimentar sau „vânător de vrăjitoare”. Totuși, perseverența sa indică o miză mai profundă: apărarea memoriei literaturii autentice și sancționarea imposturii ridicate la rang de valoare.

     

Reconfigurarea unor biografii literare: Intervențiile lui Țene au contribuit la reevaluarea unor figuri literare despre care se vorbea doar în termeni elogioși.

Sensibilizarea publicului: Cititorii au început să pună întrebări, să fie mai atenți la dimensiunea morală a operei și a autorului.

Presiune simbolică asupra breslei: Scriitorii care au colaborat cu regimul, dar nu și-au asumat trecutul, au fost constrânși – moral, cel puțin – să reflecteze asupra poziției lor.

Critica sa, uneori radicală, poate părea unilaterală sau excesiv de dură, dar într-un climat marcat de complicități tăcute și reevaluări convenabile, poate tocmai această intransigență era necesară. Totodată, în lipsa unor tribunale morale oficiale sau a unei lustrații culturale, vocea lui Al. Florin Țene a funcționat ca un substitut simbolic al unei justiții amânate.
Strădania lui Al. Florin Țene este expresia unei conștiințe literare active, care refuză compromisul memoriei și cere o reechilibrare a valorilor în cultura română postdecembristă. Prin demascarea colaboraționiștilor din lumea scriitoricească, el îndeplinește un rol incomod, dar necesar – acela de a apăra demnitatea scrisului și responsabilitatea intelectualului față de adevăr.

 

 Prof. dr. Toma Simionescu