Recenzie
A NOASTRĂ REVĂRSARE …
sau reflecții privind Poezia doamnei Mihaela CD
Constantin ANTON – scriitor,
membru al SOCIETĂȚII SCRIITORILOR ROMÂNI,
Președinte al Societății „IAȘUL LITERAR-ARTISTIC”
Poeziile distinsei doamnă Mihaela CD sunt o pledoarie pentru lumină, pace și iubire, o confesiune poetică ce readuce în centrul atenției valorile simple și nobile ale sufletului omenesc: tandrețea, fidelitatea, recunoștința și speranța.
Este o lirică ce nu strigă, ci mângâie, nu disperă, ci vindecă, nu judecă, ci iartă.
Poeziile semnate de doamnă Mihaela CD par a fi unite printr-un fir roșu al iubirii ca forță cosmică, regeneratoare și eternă.
Într-un timp grăbit și cinic, vocea poetei Mihaela CD este una de echilibru, credință și frumusețe morală – o dovadă că poezia iubirii rămâne etern actuală. Felicitări!
A noastră revărsare
.
Noi, suntem două jumătăți de sferă
Ne-am tot căutat în largul Univers
Azi respirăm aceeași atmosferă
Ţi-s poezie iar tu-mi eşti unic vers.
.
Atunci când gândul meu la tine-ajunge
Cuvântu-mi cel început tu îl termini
Și-aceeași judecată ne străpunge
Și-aceeași salbă nobilă de lumini
.
Ne-nfioarăm l-aceleași sentimente
Și ne-nţelegem doar din simple priviri
Grăim și-urmăm aceleași fundamente
Ne-ngemănăm în vesele potriviri
.
Și-atunci când respirăm, respiră unul
Iar celălalt trăiește prin vărsare
Și-n vesele culori precum păunul
Ne colorăm a noastră revărsare.
Poezia doamnei Mihaela CD este un elogiu adus fuziunii perfecte dintre două suflete pereche. Metafora „două jumătăți de sferă” sugerează o unitate primordială, o completare reciprocă menită să refacă un întreg cosmic.
Totul respiră armonie și echilibru — de la ideea de „aceeași atmosferă” până la imaginea finală a „revărsării” de culori, care simbolizează iubirea deplină. Limbajul este curat, luminos, de o simplitate rafinată. Poetesa construiește un tablou al iubirii desăvârșite, unde dualitatea dispare, iar ființele devin una. Idee centrală: iubirea ca formă supremă de armonie universală.
Am închis uşor pleoapele să salvez
Imaginea vie ce-mi dansa pe retină
Chipul drag ce mă făcea să radiez
Ĩn zile cu soare și-n nopți cu lună plină
Și-am alergat să pot prinde din zbor
Sărutul lunii care îți mângâia chipul
Să-ți sorb mireasma de parfum ușor
Când soarele te alinta cu asfințitul
Și-am atins fin… urma pașilor tăi
Vrând să le simt greutatea strivirii
Să-mi poarte gândurile peste văi
Pe unde se-ascund clipele iubirii…
Am încuiat în inimă dragi amintiri
Pe care nimeni nu mi le poate fura
Și-acolo-n tainicele mele fericiri
Păstrez sfântă comoară, doar iubirea ta!
Poezia doamnei Mihaela CD este a memoriei afective, în care amintirea persoanei iubite devine o comoară sfântă, ascunsă în inimă. Ritmul lent și imaginile delicate („sărutul lunii”, „urma pașilor tăi”) creează o atmosferă melancolică și tandră.
Versurile exprimă o iubire trecută, dar nedezmințită, transformată în simbol interior al frumuseții și fidelității. Idee centrală: iubirea adevărată nu moare, ci se transformă în lumină interioară.
Licărul iubirii
.
Un domn si-o doamna pe faleza
Se-mbratiseaza pe al clipei val
Si-n tandre soapte in engleza
Se-mbata de parfumul estival
.
Din ochi se sorb la fel de fericiti
Chiar daca timpul pliuri le facu
Si-n dragoste-s la fel de adanciti
Chiar de a tineretii briza le tacu
.
Le-au poposit in plete flori de mar
Si-n ciuda vremilor ce i-au batut
Azi mai fredoneaza vechiul slagar
Ce il cantau si cand s-au cunoscut
.
S-au adorat in primaveri si toamne
Razbind printre apusuri catre rasarit
Si nimenea nu poate sa-i condamne
Ca se iubesc si azi la fel de licarit!
Poezia doamnei Mihaela CD surprinde o iubire matură, a unui cuplu care a învins timpul. Imaginile („flori de măr în plete”, „vechiul șlagăr”) evocă nostalgia tinereții, dar și puterea iubirii care rămâne vie chiar și sub semnul vârstei.
Este o meditație asupra iubirii ca permanență, ca rezistență în fața efemerului. Tonul e cald, plin de blândețe și recunoștință.Idee centrală: adevărata dragoste nu îmbătrânește niciodată.
Iubire interzisă
.
Chiar dacă inimile bat aievea
În veci pe-un drum n-au să călătorească
Caci destinul nostru nu se potrivea
Iar sufletele n-o să reunească
.
Căci ne-am născut în vremi total opuse
Și azi trăim povestea contrazisă
Când regulile lumii fost-au spuse
Iubirea noastră-i pururi interzisă
.
Tu să te duci departe-n lumea mare
Să uiți de parfumul meu și-al meu surâs
Și-atunci când noaptea cauți alinare
Să-ți mai amintești cum ne topeam de râs.
.
Poezia doamnei Mihaela CD aduce o notă de tragism în ansamblul liric. Este o iubire condamnată de destin, o poveste care nu poate fi trăită „în vremi total opuse”. Tonul este reținut, dar dureros, iar finalul („Să-ți mai amintești cum ne topeam de râs”) are o forță nostalgică tulburătoare.
Se observă conflictul dintre iubire și destin. Idee centrală: nu toate iubirile pot învinge regulile lumii, dar toate merită amintirea lor curată.
Copacul suveran al iubirii
Esti trunchi solid si eu ti-s verde ramura
Ce m-arcuiesc si inverzesc de al tau dor
Ardem ca seva prin tulpinile ce murmura
In codrul adorat ce-i al iubirii ambasador
Si-n freamatul hoinar de raze aramii
Ne daruim pur iubirea providentiala
Si ne-mbatam de-amor in ciuda vremii
Fermecatoare furtuna-n patima nuptiala
Si-n ceara scursa a timpului petrecut
Am pus atatea soapte de patos auriu
Reflexe dintr-un foc zeiesc neintrecut
Cu frunze ratacite in nuante de fumuriu
Inlantuiti de dragoste formam copacul
Ce-si apleaca coroana impovarat de ani
Fericiti, cu bucurie ne vom duce veacul
Lasand admirabile radacini de suverani!
Una dintre cele mai elaborate metafore ale autoarei. Iubirea e descrisă prin imaginea unui copac cosmic, unde partenerii sunt trunchiul și ramura, uniți într-un sistem vital. Se remarcă bogăția lexicală și rafinamentul vizual: „ceară scursă a timpului”, „frunze rătăcite în nuanțe de fumuriu”.
Poezia doamnei Mihaela CD este despre iubirea ca forță naturală, universală. Idee centrală: dragostea adevărată are rădăcini adânci și coroane care ating cerul.
Danseaza grabit razele nelinistite
Caci se zoresc sa se sarute in amurg
Se-atrag si se resping indragostite
In numele iubirii , un infinit parcurg
Reflexe de staniol rosu si albastru
Topite de amor galben- portocaliu
Se-ngemaneaza -ntr-un alb sihastru
Si-n rotocoale se curteaza hazliu
Se-mbujoreaza stralucitoarele raze
Cand se-mbratiseaza in miraj astral
Dragastos se-alinta in duioase fraze
Si-apoi surad in lampadar universal
Si disperseaza dragostea lor solara
In milioane de licurici de dor si scrum
Ca sunt bolnave de unire exemplara
Vor sa calatoreasca pe acelasi drum!
Poezia doamnei Mihaela CD este plină de imagini cromatice și de energie. Razele soarelui devin simboluri ale iubirii, iar universul astral se transformă într-un dans cosmic al pasiunii. Limbajul e exuberant, cu ton optimist și lumini efervescente. Idee centrală: dragostea e o energie care luminează universul și dă sens existenței.
A fost cândva , a fost odată
Cum întâlnești doar în povesti
Un tânăr soldat și-o jună fată
Ce se-adorau ca astrele cerești
Cuvintele-s sărace să descrie
Iubirea lor astrală , fără pată
Frenetic și-au jurat căsătorie
Mănați de-o dragoste curată
Și-apoi angelicul cuplu format
A îmbrăcat divina vieții vestă
Într-o familie au transformat
A lor imensă dragoste celestă
În dar ceresc primit-au trei copii
Cu-o îngerească binecuvântare
În amurgul vieții să le fie stâlpii
Și-n tinerețe sa le fie încântare
Trăit-au cu toții în armonie
Fermecătoare clipe de extaz
Cântate în a vieții simfonie
Cu bucurii și lacrimi pe obraz
Dar anii au zburat nemilos
Trezitu-s-au bătrâni deodată
Firave glasuri îngână duios
Iubitele romanțe de altădată
Dar inimile încă de iubire bat
Hrănindu-se cu dulci amintiri
Și-a lor trăiri prin timp răzbat
Înscrise în minunate povestiri.
Un tablou narativ, aproape baladesc, despre iubirea dintre un soldat și o fată, transformată într-o viață de familie exemplară.
Poezia doamnei Mihaela CD urmărește firul timpului – de la tinerețe la bătrânețe – și exaltează valorile fidelității, armoniei și continuității. Idee centrală: adevărata iubire este o poveste trăită cu demnitate, care lasă urme în generații.
De-ați retrăi acuma pe pământ
De-acolo din înaltul necuprins
Pe voi părinți vă plânge zarea
Cu lacrimi azurii de dor nestins
Ce-apleacă cerul să sărute marea
De-ați retrăi acuma pe pământ
Părinți cu inima atât de zgâriată
Ați muri iar ca frunza-n vânt
Căci v-ar zdrobi ființa speriată
N-ați rezista voi dragi părinți
Văzând atâta rău și nedreptate
Și-ați plânge și-ați striga la sfinți
Opriți acum sfidarea de dreptate!
Dar ați plecat în lumea sfântă
Unde nu-i ură și nu-s nici nevoi
Și ne-ați lăsat cu-aripa frântă
Ce nu mai poate zbura către voi,
Ne-om întâlni cândva, odată
Când ceasul vremii ne-o suna
Și-n lumea asta de orori pătată
Mii de ecouri pustiite vor tuna…
Dar pân’ atunci prin vise line
Ne-om întâlni cu voi cei sfinți
Vorbind de tot ce-i rău ori bine
Iubiții noștri, îngropați părinți.
Poezia doamnei Mihaela CD este un omagiu emoționant adus părinților plecați. Versurile se transformă într-o rugăciune poetică, în care durerea se împletește cu speranța revederii în eternitate.
Tonul e elegiac, dar plin de credință. Idee centrală: lumea pământească e tot mai lipsită de lumină, iar sufletele curate își găsesc pacea doar în lumea sfântă.
N-am timp să mă las năpăstuită
N-am timp să strig, n-am timp să tac
N-am viața mea orânduită
În așa fel încât s-am timp să mă prefac.
N-am timp să plâng l-a-nchise porți
N-am timp nici să-mi oropsesc surâsul
N-am cum să plec spre alte sorți
Și n-am să las nimic să-mi curme visul
N-am timp să pierd în neiubire
N-am timp să risipesc pentru cei lași
N-am vrere să arunc în van safire
Strivindu-le în urma miilor de pași.
N-am timp să plâng, n-am timp să pierd
N-am timp să mă las năpăstuită!
Poezia doamnei Mihaela CD este a tăriei interioare și a demnității feminine.
Autoarea refuză stagnarea, autocompătimirea și falsitatea. Repetiția „n-am timp” devine un refren al forței și al lucidității. Idee centrală: omul conștient de propria valoare nu se lasă frânt de neîmpliniri.
Mai lasă-mi toamnă înc-o strălucire
Mai rabdă-mi frumusețea în priviri
Și-așteaptă-mi visul plin de năucire
Să se trezească-n reale striviri..
Mai lasă-mi toamnă înc-o bucurie
Nu-mi rupe frunza ultimului ram
Așteaptă-mă cu vesta-ți aurie
Mai lasă-i fericirii înc-un gram
Mai lasă-mi toamnă înc-o fericire
Dansează-mă-n culorile-ți zglobii
Mai dă-mi un unic strop de amăgire
Prin foșnetele tale-ți ruginii.
Mai lasă-mi toamnă înc-o miniclipă
Nu te grăbi că-ndat-ai să iernezi
Un mic răgaz pe-a timpului aripă
Mai lasă-mi toamnă gândurile verzi.
Poezia doamnei Mihaela CD este o splendidă meditație despre trecerea timpului și dorința de a mai păstra puțin din frumusețea vieții.
Toamna devine un interlocutor blând, simbol al maturității și al melancoliei fertile. Idee centrală: frumusețea merită prelungită, chiar și atunci când timpul ne scapă printre degete.
De-ar fi acum s-o iau de la-nceput ,
Sa stii ca tot pe tine te-as alege
Din tot ce intre noi s-a petrecut
Nici macar o secunda nu as sterge
Esti soarele ce-mi lumineaza viata
Cu tine-un viitor am putut fauri
Cu tine vietii i-am gustat dulceata
Esti absolut tot ce -mi puteam dori
Tresar si–acum cand ti-aud glasul
Chiar de-au trecut frumoase veri
La fel ma infior cand ti-aud pasul
La fel ca -ntr-ale nostre primaveri
Noi suntem indragostiti si-acuma
E atata iubire si pasiune in noi
Ca n-am lasat sa se aseze bruma
Peste a noastra romanta in doi
Ne completam si in gandire
Precum e noaptea cu ai zilei zori
Alaturea imi esti si in simtire
Si-avem desigur s- aceleasi valori
Tu langa mine stai intotdeauna
Indiferent ce viata ne ofera
Noi amandoi ii ducem cununa
Noi amandoi formam o sfera
De-atatea ori eu m-am gandit
Adesea cand urcam al vietii deal
Ce norocosi suntem ca ne-am gasit
Esti pentru mine partenerul ideal
Si chiar de o sa treaca tineretea
Si o s-apara fire de argint in par
Si chiar de o sa vina batranetea
Vreau doar cu tine s-o descopar
Eu stiu ca-mi esti alaturi, si-mi vei fi
In veci cat vom avea a vietii licarire
Si chiar s-apoi in vesnicie mi-as dori
Sa-mi fi tot partener si-n nemurire
De-ar fi acum s-o iau de la-nceput,
Sa stii ca tot pe tine te-as alege ….
Poezia doamnei Mihaela CD este un imn adus iubirii statornice, consolidate de ani. Poezia emană recunoștință, echilibru și tandrețe. Metafora „noi formăm o sferă” reia ideea de la „A noastră revărsare”, închizând simbolic cercul liric al iubirii. Idee centrală: adevărata iubire este o alegere reînnoită în fiecare zi, până în veșnicie.
La malul marii intr-o seara
Iubire vesnica ei si-au jurat
Dragostea tainica de-o vara
Infiripata-n sufletul curat
S-au cunoscut din intamplare
Si s-au indragostit pe loc
Poveste de iubire-ntr-o suflare
Ce o gasesti numai de ai noroc
Ei din petale gingase de floare
Iubirea lor si-au scris pe litoral
Intens in clipe pline de culoare
Au savurat trairile atemporal
Venit-a insa si valul care,
Necrutator, inscrisul a spalat
Lasand doar o urma de sare
Pe malul lor atat de adulat
De-atunci se-ntorc in fiecare an
Sa caute fiorii de-adanca traire
Si dragostea cantata de ocean
In soapte si juraminte de iubire
Poezia doamnei Mihaela CD aduce imaginea iubirii efemere, de vară, dar nemuritoare prin amintire.
Valul care șterge scrisul pe nisip e simbolul timpului, dar și al renașterii: cei doi se întorc mereu la locul promisiunii. Idee centrală: unele iubiri nu se pierd, ci se reînnoiesc prin amintire și ritual.
În concluzie, lirica Mihaelei CD este un univers coerent al iubirii, al luminii și al credinței în frumosul uman. Poetesa se dovedește o voce sensibilă, armonioasă, cu un limbaj limpede și metafore curate.
Poezia doamnei Mihaela CD reușește să dea glas tuturor ipostazelor iubirii:
iubirea perfectă și cosmică („A noastră revărsare”),
iubirea amintirii („Comoară, doar iubirea ta”),
iubirea matură („Licărul iubirii”, „Tot pe tine te-aș alege”),
iubirea imposibilă („Iubire interzisă”),
iubirea universală („Copacul suveran al iubirii”, „Dragoste solară”),
iubirea familială („Poveste de iubire”)
și, în fine, iubirea filială („De-ați retrăi acuma pe pământ”).
Pe lângă tematica erotică, Poezia doamnei Mihaela CD transmite mesaje morale și existențiale: curajul de a fi autentic, forța memoriei, recunoștința față de părinți, demnitatea în fața vremelniciei.
Stilul poetei Mihaela CD este se caracterizează prin:muzicalitate clasică, ritm fluent și rimă echilibrată; metafore clare, accesibile, cu profunzime umană; o tonalitate caldă, sinceră, fără artificii inutile; o viziune optimistă asupra vieții și a iubirii.
În ansamblu, lirica doamnei Mihaela CD este o pledoarie pentru lumină, pace și iubire – valori eterne care definesc sufletul poetic autentic.
Vă urez distinsă doamnă Mihaela CD mult succes în continuare pe tărâmul Poeziei, al iubirii și viselor! Prețuire!
Mogoșești-Iași, 8 octombrie 2025.
Poezii pentru sufletul meu 