Al. Florin Țene -Vinovăţia criticilor şi istoricilor literari care şi acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist.(partea a 2-a)

În 1844, în urma înţelegerii cu Ion Ghica şi cu N.Bălcescu, Mihai Kogălniceanu scoate o altă revistă-“Propăşirea “. Numele revistei fiind socotit de cenzură prea revoluţionar şi democratic a făcut ca să apară doar cu subtitlul “ Foaie ştiinţifică şi literară“. După câteva luni de la apariţie, revista a fost suprimată din ordinal lui Mihai Sturza.

            O parte activă la mişcarea revoluţionară de la 1848, o au gazetele”Poporul Suveran “ şi “Pruncul Român “, care apar în timpul revoluţiei, promovând idei revoluţionar-democratice. În ultima publicaţie amintită din 8 iulie 1848 C.Aricescu publică “Odă la eroina română, Ana Ipătescu “. Trebuie să spunem despre “Marşul Revoluţionar “ al tânărului poet Ioan Catina. Ideile înflăcărate ale acestui marş urmăreau să dinamizeze mulţimea în luptă pentru democraţie şi libertate.

            “Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb “- cum îl caracterizează în poezia “Epigonii “ poetul Eminescu- Anton Pann (1794-1854 ) nu a fost un simplu tipăritor de literatură populară. De remarcat în privinţa ideilor ce le propagă este “Povestea vorbei “ care reflectă şi critică moravurile vremii, inclusive instituţiile de stat.

            Mişcarea literară din Ţara Românească în secolul XIX, în care sunt evidenţiate idei democratice,  cunoaşte un avânt deosebit prin creaţia lui Vasile Cârlova, Gr.Alexandrescu, M.Kogălniceanu, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica, N. Bălcescu, D.Bolintineanu, Cezar Bolliac,Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, M.Eminescu, etc.

            Era perioada când în Europa, mai ales în Franţa, Honore de Balzac (1799-1855) prin romanele sale dezvolta ideile unui romantism revoluţionar pus în slujba viziunilor democratice ale vremii:”Iluzii pierdute “, “Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau “, în Germania Berthold Auerbach( 1812-1882 ) publică povestiri de inspiraţie rurală şi romane din care transpiră idei democratice, la fel în Ungaria  Gergely Csiky ( 1842-1891 ) dramaturg  care prin piesele “Proletarii “ şi “Mizerie cu zorzoane “, evocă lumea maghiară care aspira spre o societate democratică.

                                                                                                                        *

            Există în concepţia unor critici şi istorici literari, contemporani cu autorii care au promovat prin operele lor realismul socialist, că nu este necesar să excludem nici un autor din Istoria Literaturii. Au dreptate, dar, nu ca scriitori de prima mărime. Ei trebuie puşi la capitolul “Şi  alţii “.Sau etichetaţi, precum au procedat francezii cu scriitorii care au colaborat cu naziştii.“Colaboratori cu regimul comunist “,  frază ce trebuie să fie pusă pe fiecare copertă a cărţilor semnate de Mihai Sadoveanu, Maria Banuş, Nina Casian, Veronica Porumbacu, Emil M.Galan, M.Beniuc, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu, Ion Lăncrăjan, C.Cubleşan, Ion Mureşan, D.R.Popescu, N.Breban, Miron Radu Paraschivescu, A.Buzura, Dan Deşliu, Victor Felea, Dumitru Micu, Lucia Demetrius, Sorin Toma, Petre Solomon,  Ov.S. Crohmălniceanu, Mircea Popa,  C. Zărnescu, Aurel Rău, Vasile Sălăjan, Anghel Dumbrăveanu, Radu Cârneci, Adrian Popescu, Gh.Tomozei, Toma Biolan, Ion Popa Argeşanu, Al.Jebeleanu, Eugen Jebeleanu, Geo Borza, Adrian Păunescu, Eugen Uricariu, fost secretar de partid la Filiala Cluj a USR, Ion Maxim Danciu etc.Aşa cum au fost condamnaţi colaboratorii lui Goebbels care au susţinut propaganda nazistă, măcar moral să-i condamnăm pe cei care au făcut propagandă realismului socialist şi regimului comunist-criminal. Fără această curăţire, în spiritul Punctului 8 de la Timişoara,  vom băltii cum am făcut-o până acum. Îi întreb pe aceştia; când au fost sinceri, atunci cănt erau menestrelii pcr-ului sau acum când încearcă să ne dea lecţii de democraţie?

Scriitorul și criticul literar Octavian Soviany susține, pe Facebook, că unicul scriitor român care s-a opus cu adevărat dictaturii comuniste a fost Paul Goma, motiv pentru care breasla îl consideră un paria până și în ziua de astăzi. De asemenea, invocând ”lipsa de caracter a scriitorului/intelectualului român”, Soviany publică lista celor mai cunoscuți scriitori mioritici care au colaborat cu Securitatea.

Unii sufereau la pușcărie, alții slugi la Securitate

”Apropo de victimele şi de profitorii comunismului: dacă aruncăm o privire către brava noastră scriitorime observăm că în timp ce un număr oarecare de scriitori (nu foarte mulţi, prin raportare la ceilalţi) sufereau în puşcăriile regimului, alţii (mult mai numeroşi) serveau cu credinţă partidul şi se bucurau de mari privilegii (Un exemplu – şi nu e cel mai spectaculos! -: drepturile de autor erau fabuloase în comparaţie cu câştigul mediu al unui profesor sau medic.). Câteva nume dintre cele mai sonore: Sadoveanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, G. Călinescu, Arghezi, Demostene Botez, Victor Eftimiu, M. Ralea, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Geo Bogza. Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Maria Banuş, Marin Preda, Petru Dumitriu, Laurenţiu Fulga, Nina Cassian etc – ca să mă refer doar la cei care îşi câştigaseră o oarecare notorietate înainte de 1948 – an în care controlul partidului asupra producţiei literare devine total prin naţionalizarea editurilor.

Recrutarea deținuților-scriitori

După 1964 (când sunt eliberaţi majoritatea deţinuţilor politici) încep să fie „recuperaţi” foştii deţinuţi-scriitori: Ion Caraion (turnător dovedit!). Al. Paleologu (turnător autodenunţat!), Nicolae Balotă (turnător dovedit!), St. Aug. Doinaş (turnător dovedit!), C. Noica (ale cărei teoretizări despre rostirea românească a fiinţei se potriveau de minune cu politica naţionalistă a lui Ceauşescu), Edgar Papu (autorul teoriei naţionaliste a protocronismului) etc.

Paul Goma – singurul scriitor român care s-a opus comunismului

Asta spune mult despre caracterul sau lipsa de caracter a scriitorului/intelectualului român. Iar dacă facem o comparaţie cu alte ţări comuniste, unde a existat o opoziţie reală la comunism din partea scriitorimii (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, URSS) putem trage nişte concluzii nu prea măgulitoare şi despre ADN-ul românesc. Şi e semnificativ că singurul scriitor român care s-a opus cu adevărat comunismului, Paul Goma, este privit până şi astăzi ca un paria de către distinsa noastră beaslă scriitoricească”, scrie Octavian Soviany.

            Unii dintre aceştia au lucrat în structurile de presă literară , culturală şi de partid, sau în instituţiile de specialitate, în redacţiile ziarelor şi revistelor literare şi de cultură, edituri, Consilii la diferite niveluri, C.C şi C.C.U.T.C, contribuind  ca activişti la promovarea unei ideologii criminale. Iar operele lor, aşa cum mai scriam în alt articol, sunt scrise în spiritul realismului socialist.Unii, chiar, au colaborat cu securitatea, aşa cum ne-a informat CNSAS-ul, precum:Ştefan Cazimir, Ion Coja, Dumitru Constantin, Ion Deaconescu, Ion Lotreanu, Cornel Nistorescu, Darie Novăceanu, Mihai Pelin, Doina Anca Sîrghie, Radu Ţeposu, Uricaru Eugen, N.Breban, Ion Groşan, Lucian Vasiliu, Andrei Marg, Dan Lupescu, Ioan Es.Pop, Mircea Iorgulescu, Dan Berindei  şi lista poate continua.Dar, nu mai puţini vinovaţi sunt scriitorii care au lucrat în redacţiile literare, politice, edituri, institute de cercetare, care au contribuit şi promovat propaganda partidului comunist-criminal.

            Rămâne un semn de întrebare privind Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. Să fi cumpărat dosarele, imediat după revoluţie, de la ofiţerii securităţii?

            O vină, în prezent, este a  acelor critici  şi istorici literari care persistă a promova şi lăuda operele  scriitorilor care au susţinut realismul socialist şi care, ca activişti în structurile de propagandă comunistă (reviste literare, ziare, edituri, instituţii de cercetare, consili de cultură ), duc în continuare la promovarea unor vinovaţi care au contribuit la menţinerea  unei ideologii, chiar dacă, a fost o revoluţie în 1989. Criticii şi istoricii literari care persist în această greşeală sunt: Mircea Popa, Eugen Simion, Al.Cistelecan, Matei Călinescu, Marian Popa, Aurel Sasu, C.Cubleşan, Gheorghe Crăciun, Simion Bărbulescu, Manolescu etc.

            “În acest context, e de la sine înţeles că exerciţiul critic nu poate abdica de la normele deontologice pe care le presupune actul valorizator, pentru că, în afara unei – pe cât de necesare, pe atât de ferme – moralităţi intrinseci, el riscă să-şi piardă integritatea, veridicitatea, justificarea, chiar. Iată de ce argumentul decisiv al actului critic ar trebui să decurgă exclusiv din structurile operei literare, punându-se între paranteze orice alte aspecte extraestetice.” Scrie în lucrarea sa Iulian Boldea, intitulată “Critici români contemporani “, apărută la Târgu Mureş la Editura Universităţii “ Petru Maior”, 2011.

      Cei enumeraţi mai sus au vina duplicităţii.Vă mai amintiţi de aşa numitele cronici laudative din Gazeta Literară, România Literară, Argeş, Tribuna, Scrisul Bănăţean, Iaşul Literar, Convorbiri Literare, Steaua, la adresa cărţilor semnate de: A. Toma, Sorin Toma, Em.Valerian Galan cu al său roman  “Bărăgan “ ,reportajele lui Toma George Maiorescu ( Călătorie prin vreme, Zeii desculţi, etc.), prozele lui George Bălăiţă  (Călătoria, Întâmplări din noaptea soarelui de lapte, ), Mihai Beniuc cu romanul “Pe muchie de cuţit “şi poeziile sale patriotarde, Viorel Cacoveanu ( Fata care spune da!, Morţii nu mint niciodată), Dan Deşliu (Lazăr de la Rusca,1949, Minerii din Maramureş, 1951, Cântec pentru legea cea mare,1949 ) , Petre Ghelmez cu poezia cotidianului, Augustin Buzura ( Absenţii, Feţele tăcerii), Dumitru Popescu (Pentru cel ales, Un om în Agora, Gustul sîmburelui ),Nicolae Breban, D.R.Popescu (Zilele săptămânii, Vara oltenilor, Somnul Pământului ), Eugen Jebeleanu, Demostene Botez, Virgil Teodorescu, Nicolae Tăutu, Zaharia Stancu, Dumitru Mircea (Pâine albă ), Mircea Popa (Spaţii Literare.Studii de istorie literară, 1974 şi Istoria presei literare româneşti din Transilvania de la începuturi până la 1918 până la 1918, în colaborare cu Valentin Taşcu, 1980), C.Cubleşan ( Miniaturi critice, 1968, Licheni, roman, 1974.), Așteptându-i pe învingători, Editura Albatros, București,1981, Ion Maxim Danciu etc. Lista este lungă, dar, mă opresc cu exemplele. În acest context, criticii, foiletoniştii, cronicarii de carte, dar şi de arte plastice şi-au irosit timpul abordând astfel de cărţi, lucrări ce omagiau pe marele conducător, promovându-le la îndemnul “sarcinilor de partid “. Un rol în jocul politic din timpul regimului comunist l-a avut generaţia optzecistă cu a lor poezie absconsă, care nu spunea nimic, pentru a nu jigni ideologia partidului comunist.Astfel aceştia au putut ocupa posturi călduţe în redacţii şi edituri. Creaţiile lor nu au fost bune nici în prezentul de atunci, iar acum sunt inutile.Pe aceste maculaturi se încasau sume foarte mari de către autori, aceştia mai beneficiau de excursii în străinătate, vacanţe la Casele de Creaţii de la Sinaia, Neptun. Constantin Cubleşan a fost cel mai plimbat scriitor. A făcut parte din toate delegaţiile USR din străinătate etc. Oare de ce? Au încasat salarii bune de la contribuabilul sărăcit şi chinuit de lipsuri, slujind un sistem criminal. Ba, mai mult, aceşti redactori modificau creaţiile primite de la scriitori din afara sistemului în aşa fel încât aceste lucrări să exprime o lăudăroşenie găunoasă la Conducător şi partidul comunist.Astfel  contribuiau la un genocid cultural pentru care îi condamn. Cum se explică faptul că Buzura, Breban, D.R.Popescu, Dumitru Popescu, C. Zărnescu, C. Cubleşan, şi mulţi alţii, efectuau vizite în „putregaiul„ occidentului, dacă nu colaborau cu securitatea?

             Aceşti critici, istoricii literari şi scriitorii veniţi din vechiul sistem se întreceau să laude realismul socialist, şi sistemul comunist-criminal, iar acum critică cu răutate pe scriitorii care nu vin din acelaşi sistem? Ei nu au înţeles că un adevărat critic este şi pedagog. Încă, se mai cred supra oameni, sentiment “injectat”în spiritul lor de către propaganda comunistă, prin avantajele pe care le aveau de la un sistem ateu şi inuman. Acest spirit de răutate şi superioritate nejustificată, îl găsim la criticii şi scriitorii ce vin din sistemul de tristă amintire. De ce atâta fiere, întreba la o emisiune televizată jurnalistul Octavian Hoandră. Îi răspund eu, pe aceştia, nici când locuiam în Bucureşti, nici în Cluj-Napoca, în prezent, nu i-am văzut la Biserică, iar Mircea Popa a falimentat o asociaţie ortodoxă din Cluj-Napoca, fiind pus preşedintele acesteia de către regretatul Î.P.Bartolomeu Anania.Probabil sunt atei, dacă este aşa, nu aştept nimic de la aceştia.

                                                                                    *