Întoarcerea la izvoare în „Ia Bunicii” de Aurelia Rînjea

Recenzie de JOHNNY CIATLOS DEAK

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte” (Antoine de Saint Exupery)

Prolifica și distinsa autoare Aurelia Rînjea este bine-cunoscută publicului larg printr-o vastă operă literară ce cumulează peste 60 de cărți proprii de autor, nenumărate antologii, publicații în reviste din țară și străinătate, dar și datorita panopliei de distincții literare care-i încununează activitatea literară, conținând o multitudine de premii, medalii și trofee literare obținute de-a lungul anilor.

            Volumul Ia Bunicii oferit cititorilor de îndrăgita scriitoare Aurelia Rînjea în anul 2026, apărut la editura Stef din România, se impune ca o operă lirică de o profundă încărcătură emoțională, în care memoria afectivă reprezintă un spațiu de reconstrucție identitară, iar copilăria este un teritoriu sacru, recuperat prin poezie. „Leagăn al copilăriei / Pridvor cu povești / Frumusețe negrăită / Într-o revărsare / A Soarelui divin / Peste ființare” (Dar divin).

Cartea Ia Bunicii nu este o simplă culegere de poeme, ci o veritabilă arhivă a sufletului, în care trecutul, iubirea și credința se împletesc într-un discurs liric coerent și, precum un disc solar ce-și trimite razele pline de înțelepciune și iubire pe pământ, „Fiecare rămânem undeva / În cartea cu povești / În lada de zestre a Bunicii / În inima pădurii / În brazdele de fân cosit / În bradul de Crăciun / În ouăle roșii de Paște / În grădina cu meri / În hora din sat / În cuvintele spuse de Tata / Și în rugăciunile Mamei” (Copil).

Încă din motto-ul volumului „Copilul din mine își vrea copilăria înapoi”, cititorul este invitat într-o călătorie inițiatică prin straturile profunde ale ființei, acolo unde copilăria nu este doar o etapă biografică, ci o stare vibrațională, formatoare și înălțătoare ce-și pune amprenta pentru totdeauna în suflet. Copilăria este împreună cu iubirea cimentul temeliei ce stă la baza ființării. În această perspectivă, poeta rezonează cu viziunea lui Lucian Blaga, pentru care, copilăria reprezintă esența pură a existenței, un nucleu de lumină ce iradiază în toate vârstele. „Copilăria este inima tuturor vârstelor” (Lucian Blaga).

Fiecare dintre noi purtăm un copil în suflet, însă nu oricare dintre noi poate să reconfigureze cu atâta pricepere universul copilăriei. Poeta Aurelia Rînjea reușește într-un mod remarcabil să transpună în vers de poem frumusețea copilăriei rurale, a acelui „acasă”, colțișorul de rai al armoniei originare, unde omul trăiește în comuniune cu natura și cu divinitatea. Imaginile poetice precum „merii din livadă”, „dealurile”, izvoarele”, „mirosul de fân”, „soba”, „cuptorul” sunt adevărate simboluri ale unei lumi nealterate, în care timpul curge lent și plin de sens. Această viziune amintește de universul lui Ion Creangă, în care copilăria este trăită ca o vârstă a plenitudinii și a inocenței absolute, unde nu există un loc mai cald decât amintirea bunicilor.

În centrul acestei lumi se află figura părinților și a bunicilor, în special a bunicii, care capătă dimensiuni aproape mitice. Bunica este un exponent al iubirii necondiționate, al înțelepciunii și al continuității, devenind un axis mundi afectiv, un punct de legătură între trecut și prezent, între pământ și cer.

Analizând cartea, observăm că poeta Aurelia Rînjea a ales „Ia bunicii” ca simbol al acestui volum, pentru că reprezintă o metaforă a identității, a moștenirii spirituale și totodată a protecției materne. A îmbrăca „ia bunicii” echivalează cu asumarea unei tradiții vii și interiorizarea unei istorii afective. Odată cu trecerea timpului, toate lucrurile din copilărie  capătă o valoare de simbol: fuiorul, merii, cuptorul, căruța, ia brodata de mâna bunicii, etc.  „Obiectele din casa copilăriei se prefac, cu timpul, în icoane”. (Paul Louis Lampert)

Emoția care străbate întregul volum este autentică și profundă, izvorâtă dintr-o relație sinceră cu memoria, unde întoarcerea la izvoare nu se produce doar ocazional, ci mai degrabă ciclic pentru că, el, copilul interior nu a părăsit niciodată cu adevărat satul natal, păstrându-l intact în subconștient. Chiar dacă timpul tinereții a trecut, sesizăm o dorință de întoarcere în copilărie care, în mod ciclic, cu fiecare rememorare a trecutului produce vibrații de înaltă trăire. Observăm aici o confirmare a ideii Annei Jameson care spune: „Copilăria vizitează uneori pentru a doua oară un om, tinerețea nu o face niciodată. (Anna Jameson)

Dorul, acest concept fundamental al sensibilității românești care nu poate fi tradus în nicio altă limbă, este omniprezent în poezia Aureliei Rînjea, ca tensiune între absență și prezență. Nu vorbim aici de un dor paralizant, ci de unul înălțător, o forță creatoare, care reconstruiește, transformând pierderea în poezie. În acest sens, poeta se apropie de reflecția lui Mihai Eminescu, pentru care trecutul și iubirea se transformă în izvoare de creație și de sens. „O candelă mereu aprinsă / În inima mea / Pentru Părinți și Bunici / (…) Dorul a lăstărit în mine / Îl trec în poezie / Un înger o înalță / La pridvorul cerului / Lângă icoana voastră” (O candelă).

Un alt aspect remarcabil al volumului este dimensiunea sa spirituală. Dumnezeu, îngerii, lumina, toate aceste elemente configurează un univers profund sacralizat. Credința nu apare ca discurs dogmatic, ci ca experiență trăită, intimă, organică. „În fiecare anotimp / Dumnezeu respiră / În culori diferite / Iar noi Îl respirăm pe EL” (Revelație).  

Divinul se manifestă în gesturi simple, în natură, în iubirea dintre oameni. Copilăria este acel spațiu al inocenței, care se transformă prin vers de poem într-un spațiu al revelației, unde omul trăiește în proximitatea sacrului, pentru că așa cum spune Tolstoi: „Copiii vin direct de la Dumnezeu”. (Lev Tolstoi)

Limbajul poetic al Aureliei Rînjea este încărcat de sugestivitate. Autenticitatea și simplitatea expresiei nu diminuează profunzimea, ci, dimpotrivă, o potențează, conferind textului o sinceritate dezarmantă. Versul liber, lipsit de constrângeri formale rigide, permite o curgere naturală a emoției, apropiind discursul poetic de confesiune. „Pe marama dorului / Copilăria mea / Cântă în sufletul meu / Printre cuvinte / Aleargă prin poienile / Visului o Doină / Ascultată doar de mine / Un Sfinx stă de veghe / Peste Poezia mea de Țară / Care duce mai departe / Povestea de a scrie / De a fi Român și Poet”. (Un Sfinx)

Ia Bunicii este o carte despre întoarcere la izvoare, o întoarcere la copilărie, la rădăcini, la iubire, la Dumnezeu. Este o operă care reușește să redea cititorului imagini, stări, amintiri și trăiri vii din cea mai frumoasa perioada a vieții, aceea a miracolelor, a descoperirii, a mirării. „Nu-l furați pe Moș Crăciun / Nu îmi luați bucuriile din brad / Copilul din mine / Are nevoie de El” (Rugă).  Poeta Aurelia Rînjea continuă să se mire și să se minuneze de fiecare frumusețe a naturii, ca de un miracol, pentru că domnia sa continuă să hrănească copilul interior, păstrându-i inocența și sinceritatea prin poezie. „Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspătă și uluitoare. Copilăria se termină atunci când lucrurile încetează să ne mai mire”. (Eugene Ionesco)

Volumul Aureliei Rînjea ne propune o reîntoarcere la esențial, la ceea ce suntem, la ceea ce este durabil și autentic, la emoție și trăire. În această lume mult prea grăbită și fragmentată, în care sufletul este ignorat sau banalizat, Aurelia Rînjea ne oferă șansa revenirii la uman, la sentimente și emoții adevărate. „Nu eram bogați / Dar mergeam toți / La școală / Aveam de lucru / În fabrică sau pe ogor / Mergeam cu Tata / La pădure / Căram lemne / În căruță cu boi / Mama creștea gâște și oi / Aveam grădină și livadă / Cu Dumnezeu în suflet / Ne sculam şi ne culcam / Prinzând / În fiecare duminică / Ramuri îmbrăcate-n rugă / La icoană” (Cu Dumnezeu).

Prin versurile sale, poeta Aurelia Rînjea ne amintește că valorile din copilărie sunt cele autentice, sunt cele care contează cu adevărat pentru că sunt cele care formează și clădesc. Iubirea, apropierea de Dumnezeu, altruismul, empatia, sunt câteva dintre valorile esențiale care ne marchează copilăria și care ne fac cu adevărat fericiți. „Copilăria este tărâmul fericirii. Pentru că, doar atunci, ne mulțumim cu lingouri de nisip”. (Vasile Ghica)

Prin sensibilitate, autenticitate și forță evocatoare, Aurelia Rînjea oferă cititorului o experiență lirică profundă, în care fiecare poem face legătura între ceea ce a fost și ceea ce continuă să fie, dincolo de timp. „Când eram mică / Credeam că păsările / S-au născut zburând / Printre ferestrele cerului / Printre îngerii / Care dansau / Prin grădină / Că apele curg / Dintr-un urcior / Că pomii înfloresc / Să bucure oamenii / Că Bunicile s-au născut / De când e lumea / Să spună povești / Să iubească nepoții / Să-i ducă la Biserică / De Paște / Unde e Paradisul acela / A rămas acolo / Acum îl caut în suflet / O lume de poveste / Un ecou într-o carte / Să aduc cântecul înapoi” (Atunci).

Ia Bunicii este un elogiu adus copilăriei și bunicilor, dar și o meditație asupra identității noastre și a continuității. În spiritul reflecției lui Marcel Proust, potrivit căreia adevărata viață este cea redescoperită prin memorie, Ia Bunicii demonstrează că trecutul nu este pierdut, ci trăiește în noi, prin iubire și prin cuvânt. „În munți focul dacic încă arde / Dă-ne puterea să redevenim NOI!” (Acum)

Să redevenim noi, rămânând în suflet copii. Să ne bucurăm de lucrurile simple, de minunile naturii, de firul ierbii și de razele de soare, hrănind  copilul din noi, căci: „Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată”. (Tom Stoppard)

Johnny Ciatloş Deak

membru al Ligii Scriitorilor Romani

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editor Globart Universum  Publishing House Canada

Alte pagini:  

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Mihaela CD-eseu-Întoarcerea la frumos și bun-simț