Iubirea, raţiunea de a exista şi repetabila ispită

Volumul de versuri, intitulat sugestiv ‘’Puterea iubirii’’, al renumitei poete Mihaela C.D vede lumina tiparului în anul 2026 la Editura Globart Universum din Montreal, Canada.

Între coperte trăiește un buchet de poeme dedicate eminamente iubirii, care ne încântă ochii sufletului. Eul liric vibrează de sentimente profunde și maximă emoție.

Volumul reprezintă un regal al creatoarei oferit iubitorilor de frumos, conținând o dedicație impresionantă făcută soțului.

Motto-ul ne introduce în atmosferă: „Dacă ar fi să aleg între să respir și să iubesc, mi-aș folosi ultima suflare pentru a-ți spune că te iubesc” (Anna Anderson).

Cartea este structurată în 17 capitole, după cum urmează: Înmiresmări romantice (1); Jurăminte de iubire (2); La malul mării (3); Dragoste pătimașă (4); Pe cărările iubirii (5); Tainice trăiri (6); Mirajul iubirii (7); Clipe de extaz (8); Șoapte de iubire (9); M-ai desenat (10); Eleganța iubirii (11); Ramuri îndrăgostite (12); O singură inimă (13); Pe valuri de iubire (14); Prin vânt și ploi (15); În toamna vieții (16) și Iubire atemporală (17).

Iubirea este singura energie ce sfidează timpul și destramă granițele pragurilor existențiale, reprezintă însuși magnetul veșniciei, viața se naște din iubire, se perpetuează și iese biruitoare. Este melodia generațiilor, focul sacru al sufletului, fără de care viața ar fi un deșert.

Sugestivitatea titlului reprezintă o declarație de credință poetică, un fel de „manifest”, în care poeta afirmă implicit, că dintre toate forțele lumii, iubirea esta cea mai puternică. Trebuie înțeleasă ca motor al vieții și al creației, ca o lege universală sacră, ce guvernează existența, ca o forță ce învinge obstacolele, ca o energie vindecătoare.

În volum, iubirea e explorată în forme multiple, pasională, spirituală, emoțională, guvernând existența.

În miracolul iubirii, în „simfonia fericirii”, avem un duet. Un El și o Ea care traversează universul, de la Adam și Eva. Două emisfere ale întregului, două jumătăți care devin o entitate fizică și emoțională, transformându-se în NOI. „Ne-am contopit în noi” ; „Tu și Eu însemnăm un singur Noi, /Și-un cerc de foc și iubire suntem, / Ce ne-ngânăm alintându-ne-n Doi, /Și vom continua câte zile mai avem” (Tu și Eu, un singur Noi).

Confesiunea poetei sună astfel: „Sensul nostru de a fi / Se conjugă doar cu doi” (Sensul nostru).

În sprijinul afirmației autoarei stau versurile: „Pasul tău și pasul meu tot alături/ Au dansat duios pe valul mătăsos… Pasul tău și pasul meu împreună /Ne-au dus pe al înţelegerii drum… Pasul tău și pasul meu pereche /Ne-au înălţat pe piscuri şi culmi…” (Pasul nostru).

Poeziile emoționante ale Mihaelei C.D., asociate cu patos și profunzime, aduc în ecranul simțirii o poveste fierbinte în doi, într-o „iubire nesfârșită și adevărată”, o ’’declarație de dragoste’’, o promisiune de amor perpetuus‚’’Nu-ți pot promite toată marea albastră, dar îți promit să navigăm în doi pe val’’( Nu-ţi pot promite), o chemare la iubire, o pecetluire eternă a jurămintelor inițiale (Jurăminte de iubire).

Iubirea devine incandescentă, extaz, voluptate, „vâlvătaie”, jar mistuitor.

Transfigurată în focul iubirii, poeta domină peisajul literar, este vulcanică, pasională, vibrează în fiecare vers și respiră iubire : „Și-n simfonia fericirii să vibrez” (Trubadurii nopții).

În chemarea și îndemnul la iubire, Mihaela C.D. folosește cu efecte sigure modul imperativ prezent („Vino, iubire !” „Mai spune-mi !”), iar dorința este potențată prin întrebuințarea conjunctivului prezent și a condiționalului optativ („aș vrea”, „să-ți fiu”, „să-ți mângâi”).

Sensibilă și delicată, poeta Mihaela C.D. are în palmares și vocația pentru pictură : „Clădește-mi cărămizi de fericire / Şi-apoi pictează-mă cu dragoste !” (Pictează-mi dragostea) ; „Ți-am desenat în piept iubirea”.

Iubirea, în accepțiunea poetei, înseamnă speranță, veșnic vals, romanță, cheie magică, vitalitate, energie, vindecare : „Să dăruiești iubirea celor slabi / Și forța revenirii-și dobândesc” (Puterea iubirii).

Creatoarea consideră că iubirea și-a găsit locația în sfera eternității. Chiar dacă acest înălțător sentiment constituie feeria tuturor anotimpurilor (Iubește-mă în orice anotimp), iubirea este atemporală.

„Dragostea nu are vârstă”, ea călătorește din val în val de spumă. 

Afirmația înflăcărată a poetei : „Iubindu-te, iubesc iubirea / Nu-i chip din drum să mă opresc”, mă duce cu gândul la legătura intrinsecă dintre iubirea împlinită și fericire. Autoarea se află în plenitudinea trăirii. Poeta devine o poartă către esența universală a iubirii. Iubind o ființă, descoperi și iubești starea de a iubi, iar persoana iubită devine simbolul iubirii ca principiu general.

Dacă facem referire la puterea iubirii, ea este definită ca energia ce transformă fără să forțeze și forța care unește fără să lege.

Iubirea se transformă în adorație: „te inventez”, „te cânt”, „te visez”, „te desenez”. Astfel, devine rațiunea de a exista. Amo, ergo sum! (Iubesc, așadar exist!).

„Mi-ești un ocean de bucurie și-mi ești vers/ Ești rațiunea mea de-a exista în orice chip” (Iubitul meu, a inimii splendoare). „E-atâta iubire și pasiune în noi” (Tot pe tine te-aș alege). „Mi-ești arcuș, eu ți-s vioară,/ Eu ți-s rază, tu mi-ești vers” (A sufletului adorație).

Adorația, patima se răsfrâng în titlurile fremătătoare ale poemelor: Patima iubirii, Focul iubirii noastre, Beția iubirii, Aceeași adorată melodie, Vâlvătăi de neînvins.

În opinia poetei, care privește cu ochii sufletului, iubirea depășește sfera pământeană. Ea va continua și Dincolo, în altă galaxie sau în Infinit: „Ne vom muta în altă galaxie/ Să fim mai fericiți decât am fost…/Ne vom hrăni cu stele căzătoare/ Vom bea din izvorul lunii infinit” (În altă galaxie). În continuarea ideii, citez: „Există viață-n Univers/ Există timpuri mișcătoare, /Ce se iubesc trăind din mers, /Sărind din zare-n altă zare” (Iubire atemporală). O iubire fără sfârșit, care va învinge timpul! Dincolo de timp, iubirea nu știe să moară. „Și când luminile în cer s-au stins, /Eu te-oi striga, de-am să mai pot”.

Natura pulsează în ritmul creatoarei: luna, marea, vântul, fluvii, oceane, pădure, tei. Elementele cromatice îmbujorează contextul: ruginiu, arămiu, azuriu, albastru, fumuriu, roz, galben, auriu.

Instrumentele muzicale, precum mandolină, pian, vioară, flaut, chitară completează și acompaniază muzica iubirii.

Iubirea e definită ca o repetabilă ispită, considerată celestă, atemporală, însăși rațiunea de a exista. Această ispită denumește o atracție profundă și irezistibilă.

Mihaela C.D. ne surprinde mereu prin laborioase apariții editoriale, prin noi volume care ne încântă sufletul și ne incită spiritul.

Peronalitate complexă, doamna Mihaela C.D. este scriitor, poet, eseist, aforist, ziarist, redactor, cronicar, textier, promotor cultural, scenarist și regizor, artist pictură tradițională și digitală.

Începând din antichitate și până în prezent, iubirea a focusat atenția creatorilor de frumos.

Publius Ovidius Naso a dezvoltat subiectul în Ars amandi (Arta iubirii). Sappho, cea mai de seamă poetă lirică a antichității grecești, a dedicat versuri pasionale aceluiași sentiment.

Francesco Petrarca a compus versuri fierbinți Laurei, Dante Alighieri lui Beatrice.

Pablo Neruda a fost un poet al iubirii senzuale.

Pe aceeași linie amintesc de Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu, Veronica Micle, Magda Isanos, Ana Blandiana, Otilia Cazimir.

Volumul de poezii Puterea iubirii se poziționează între marile creații literare contemporane, ce tratează acest profund și mirific sentiment.

Mihaela C.D. este un univers valoric de excepție, cu ipostaze multiple de creativitate, deținătoare a numeroase premii și distincții internaționale. O voce sensibilă, feminină, emblematică, diapazonul unor puternice sentimente și trăiri, un prețios bibelou în peisajul literar contemporan.

Prof.Dr. Daniela Vasiloschi

Membru al Ligii Scriitorilor Romani

Membru al Cenaclului Arthur Silvestri

Alte pagini:  

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Mihaela CD-eseu-Întoarcerea la frumos și bun-simț