
Reflecții Critice- Cuvântul autorului
Atunci când scrii despre o carte iți asumi o mare responsabilitate, încercând să evaluezi și să interpretezi lectura într-o manieră proprie, să retrăiești sentimentele și să reconfigurezi marile întrebări ale spiritului creator.
Fiecare carte pe care o citești pulsează ca o inimă vie a literaturii, ce bate sacadat între tradiție și modernitate, între memoria culturală și neliniștea prezentului.
Rolul criticului nu este să judece și să dea note, ci să descopere aspectele importante, inedite sau surprinzătoare dintr-o operă fără să impună verdicte, ci să deschidă noi ferestre spre o mai bună înțelegere.
Asemeni unui călător inițiat, am încercat să pășesc delicat printre textele citite, încercând să nu zdrobesc sub pasu-mi critic vreo trăire sau emoție, conștient fiind că fiecare operă ascunde nu doar o simplă poveste, ci o ontologie, o posibilă definiție a ființei.
În cronicile și recenziile cuprinse în această carte am redat viziunea mea sinceră asupra fragilității sensului, asupra tensiunii dintre aparență și esență, dintre rostire și tăcere.
Aici, eu am deschis ferestre lăsând să patrundă spre cititori o fantă de lumină ce va pune în evidenţă creaţia.
Consider că datoria cronicarului, a criticului, nu este doar să expună idei ci mai ales să le explice, să le ajute să înflorească în inima cititorului, fără a se limita la concepte proprii ci lăsând loc unui spațiu de respirație, de rezonanță, unde lectura să se transforme în introspecție, iar analiza să se transforme într-un act de cunoaștere de sine.
Astfel criticul sau cronicarul își asumă, implicit, rolul unui mediator între text și cititor, între trecut și prezent, între real și posibil, veghind asupra sensurilor, ferindu-le de uitare și de superficialitate.
A încerca să înțelegi o operă literară înseamnă a-i da o oarecare interpretare, cu alte cuvinte înseamnă a emite o formă de adevăr propriu. Dar oare nu este aceasta o oglindire subiectivă a propriei noastre deveniri?
Se spune că nu poţi oferi celorlalţi decât ceea ce ai în suflet. Deci cu alte cuvinte, ceea ce noi emitem, enunţuri, gesturi, analize, totul reflectă în fapt ceea ce avem noi în depozitul nesecat al sufletului nostru. De acolo răsar idei nebănuite, din rădăcinile de gânduri prăfuite de timp, din pulberea de nestemate sedimentată pe pereţii sufletului nostru.
Deci, trebuie să fim conştienţi că, fără să vrem şi uneori chiar fără să ne dăm seama, o doză minimă de subiectivism tot se va reflecta în analizele noastre.
De aceea consider că este cu atât mai important ca fiecare recenzie sau cronică literară să fie scrisă cu maximă responsabilitate și luciditate, oferind cititorului o formă de claritate care nu trebuie să simplifice ci mai degrabă să incite interesul și să adâncească lectura.
În cartea Reflecții critice am încercat să realizez o părticică din portativul conștiinței estetice contemporane românești suprapusă pe un teritoriu neted și curat al gândului, folosit de mine, ca instrument principal de analiză şi disecție fină.
Însă, în aceste pagini, după cum veţi putea observa lecturând cartea, răspunsurile mele nu sunt neapărat definitive, ci mai degrabă sunt sugerate subtil, invitând cititorii să participe la gândire ca la un exercițiu de libertate și un mod de a fi.
Johnny Ciatloș Deak
Alte pagini:
Despre cartile autoarei Mihaela CD
Melodii pe versuri scrise de: Mihaela CD
Pictura si art design by Mihaela CD
Despre ANTOLOGIA PORTRETE LITERARE
Cum pot publica si eu in revista?
COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!
Impresii-dubla lansare de carte Mihaela CD- Evenimentul SUFLET DE FEMEIE- 27 sept 2025
Mihaela CD-eseu-Renașterea Eleganței prin reconectare cu frumosul și echilibrul
Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?
Dirijor și violonist emerit domnul IOAN CRIȘAN invitat la Salut românesc din Montreal!
Impresii după lansarea cartii PETALE LITERARE- EVENIMENTUL O seara pentru suflet 21 IUNIE 2025
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REFLECTII CRITICE- FORMAT ELECTRONIC- EBOOK
Cartea REFLECTII CRITICE, poarta semnătura scriitorului , cronicarului si Jurnalistului Johnny Ciatlos Deak. Aceasta carte aduna in paginile sale cronici si recenzii literare în limba română. Johnny Ciatlos Deak invita cititorul intr-o călătorie fascinanta printre creatii literare diverse cu dorința de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 240 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
20,00 EUR

REFLECTII CRITICE format TIPARIT softcover
Cartea REFLECTII CRITICE, poarta semnătura scriitorului , cronicarului si Jurnalistului Johnny Ciatlos Deak. Aceasta carte aduna in paginile sale cronici si recenzii literare în limba română. Johnny Ciatlos Deak invita cititorul intr-o călătorie fascinanta printre creatii literare diverse cu dorința de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 240 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de cartea cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.
45,00 CAD

RATACIND PRINTRE CUVINTE format TIPARIT softcover
RATACIND PRINTRE CUVINTE, este o carte de cronici si recenzii literare în limba română Johnny Ciatlos Deak invita cititorul intr-o călătorie fascinanta printre creatii literare diverse cu dorința de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 240 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic! Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de cartea cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.
45,00 CAD

SPIOANA GANDURILOR – FORMAT ELECTRONIC- EBOOK
SPIOANA GANDURILOR, este o carte în limba română, ce cuprinde între coperțile sale, o multitudine de creații literare, eseuri, articole, și cronici literare ce invita cititorul la lectura. Harul scrisului cu care a fost înzestrată Mihaela CD este amplificat de sensibilitatea si atenția sa pentru detalii dar si de dorința fierbinte de a scrie, de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
20,00 EUR

cartea PUTEREA IUBIRII format TIPARIT softcover
PUTEREA IUBIRII, este o carte de poezii de dragoste în limba română. Mihaela CD ne oferă perspectiva iubirii la orice vârstă purtându-ne printr-un carusel amețitor de emoții si sentimente. Citind aceasta carte veți experimenta vibrații de înalte trăiri pe care poeta reușește sa le transmită cititorilor intr-un mod unic, șarmant. Cartea are 235 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

PUTEREA IUBIRII – FORMAT ELECTRONIC- EBOOK
PUTEREA IUBIRII, este o carte de poezii de dragoste în limba română. Mihaela CD ne oferă perspectiva iubirii la orice vârstă purtându-ne printr-un carusel amețitor de emoții si sentimente. Citind aceasta carte veți experimenta vibrații de înalte trăiri pe care poeta reușește sa le transmită cititorilor intr-un mod unic, șarmant. Cartea are 235 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă cartea in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
20,00 EUR

cartea SIMFONIA GANDURILOR in format TIPARIT softcover
SIMFONIA GÂNDURILOR, este o carte în limba română, ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse. În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.
45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format TIPARIT softcover
VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format ELECTRONIC ebook
VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.
20,00 CAD

cartea SUFLET DE FEMEIE format TIPARIT softcover
SUFLET DE FEMEIE, este o carte de poezii în limba română scrisă cu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită la iubire transformând emoția în împărtășire. Cartea are 220 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 19
Cumpără numărul 19 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 18
Cumpără numărul 18 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (ebook) al revistei PPSM nr 17
Cumpără numărul 17 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic .Revista în format pdf iți va fi livrata în email in următoarele 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
15,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

