Portmoneul

Autor: Titina Nica Tene 

Iulie 2012. O zi splendidă cu soare mult ca în zilele copilăriei mele din satul natal. Nepoata mea, Anastasia, de  trei ani ,petrecuse câteva   luni la bunica din partea mamei ,Viorica , în comuna Bobota jud. Sălaj. O comună cu oameni harnici şi bogaţi. Acolo a făcut cunoştinţă cu găinile, puii, căţelul, pisica, porcul şi alte vieţuitoare. Era puţin bronzată, ochii albaştri contrastau cu bronzul feţei.  Gropiţele din obraz le furase la naştere de la mama ei Dana. Ochii albaştri de la Tata. Faţa ca de păpuşe de la Catinca , sora ei mai mare din clasa a patra. Seara mă sună la telefon Dana, nora mea.

• Vă rog să veniţi mâine să o îngrijiţi pe  Anastasia că am adus-o de la ţară, nu avem ce face, o trece cumva până la toamnă când o să o ducem la grădiniţă.
• Bine, am să vin îmi este foarte dor de ea.

Când am ajuns Anastasia stătea agăţată de piciorul  mamei ei  şi zicea:

• Nu pica , mamă , nu pica.. nu te duci la dici…
• Anastasia, cum ne-a fost vorba, de ce nu mă înţelegi?
• Nu mă-nţelegi, nu mă-nţelegi, nu pica, mamă…
• Ţi-am spus că stai cu Titina şi eu merg la servici să fac bani să-ţi cumpăr haine şi caiete pentru grădiniţă…

Anastasia trece ca fulgerul pe lângă mine, nu mă bagă în seamă şi se duce la geanta mamei ei de unde ia portmoneul pe care-l deschide şi zice:

• Dezi, ai bani… nu pica la dici..
• Nu ajung Anastasia, de ce nu vrei să mă înţelegi..
• Nu mă înţelegi, tu du-te acasă Titina şi stai cu bunul liniştită… Dacă nu ajung iei bani de la bancomat.

Am remarcat claritatea cu care zicea, bancomat. A plecat mama cu chiu cu vai. Anastasia, cu ochii în lacrimi, se întoarce către mine şi zice:

• Hai să ne jucăm, ială vine mama…