
Autor: Al Florin Tene
Copiii ronţăiau neliniştea,
barcagiul dă câte un bobârnac gândului
şi chiştocul ţigării sfârâie sub călcâi, ameţitoare oră
rotundă cuprinzând soarele după amiezii
ce alunecă în neştire
spre îmbrăţişarea cu marea,
noi suntem aşa cum ne ştiţi,
cum ne cunoaştem trecutul,
cum ne înţeleg cei care vin,
mai puţin trişti şi gânditori
aşa ca bronzul lui Ovidiu
patina de timp,
ca barca trasă pe mal şi ne călfănuită,
ca omul de lut din Hamagia,
vâslim şi noi
cu nasul în nisip.
Frumos ne sfârâie călcâiele
după Nadine ieşite din mare.
Dumnezeu nu joacă şah cu cosmosul
Sunt omul mai deştept ce evit rezolvarea problemei
Fiindcă cel deştept o rezolvă,
În timp ce frumuseţea trăirii profunde
Este misterul ascuns în unde…
Dumnezeu este tainic însă nu rău intenţionat,
Imaginaţia Lui e mai importantă decât erudiţia,
Lucru cu adevărat valoros
Este intuiţia
În universal relativităţii noastre
Din măduva unui os.
Stau cu mâna pe o sobă încinsă
Şi un minut îmi pare o oră,
Învinsă,
Însă lângă iubita mea de stau o oră
Mi se pare un minut,
Acesta este universal relativităţii noastre
Impus de Dumnezeu
Printre astre…
Viaţa este un mister
Nu o problemă ce trebuie rezolvată
Bătând nicovala cu un fier,
Doar două adevăruri sunt infinite
În cosmosul format ca o cană,
Universal şi prostia umană,
În nesfârşita Împărăţie călită,
Sunt sigur că prostia umană
Este infinită…
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
PARTICIPA LA CONCURS: GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR ediția a 5-a
Pagina de Pictura si Arte Visuale
O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
Clubul GOLD al revistei tipărite
Cumparaturi in format electronic: eBook
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 16/2024
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)
ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!
35,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Mulțumesc.Florin
Yahoo Mail: Căutare, organizare, reușită
ApreciazăApreciază
Corect. BOBARNACUL
Yahoo Mail: Căutare, organizare, reușită
ApreciazăApreciază