
TRUPUL CLEPSIDREI
Autor: Aurelia Oancă
Ascult ceasul vremii cum ticăie dus,
Se pierd clipe tandre-n tăcere,
Din zbuciumul vieții ce trece-n apus
Se-adună-n clepsidră durere.
În inimă cerne povestea de dor
Rămasă în anii cei tineri,
Acolo-i ferită de rău sau de nor
Iar plete ce cad pe-ai tăi umeri,
Se-mbracă-n argintul ce curge din timp
Vestind că ai viața trăită
Și azi tu te plimbi într-un alt anotimp
Ce-și face prezența simțită.
Dar trupul clepsidrei se strânge ușor
Și-i lasă nisipului cale
Doar spre iubirea ce-n suflet e-odor
Ferit de tristețe și jale!
De acelasi autor:

Abonament revista TIPARITA 1 an
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
C$100,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
