Sfarsitul toamnei

sfarsitul toamnei de aurelia oanca.jpg

SFÂRȘITUL TOAMNEI

Autor: Aurelia Oancă

Se scutură norii prin ploi pe pământ,
Iar frunze se frâng printre ramuri,
Au toate culoare și-n noul veșmânt
Fac toamnei prin vânt alte daruri.

La poale-i așează miresme sălcii
Cu gust de trecută viață,
Pe brațe se-ntind multe frunze-arămii
Cusute cu roșie ață.

Picioarele goale străbat un șuvoi
Ce poartă mizerii cu dânsul,
Aduse-n torente de tristele ploi
În care au pus chiar și plânsul.

Pădurea se vaietă-n pomii golași
Și fluieră-ntruna și vântul,
Îți vine în suflet durere și lași
Ca frigul să-ți fure cuvântul.

Din huma-nmuiată apar gâze mici
Cu tremurul iernii în oase,
Se-ascund în pământ mii și mii de furnici
Acolo au caldele case.

Acesta e chipul ce a-mbătrânit
Când toamna-și termină plimbarea
Prin lumea frumoasă ce-acum s-a mâhnit
Și-așteaptă tăcută schimbarea!

 

De acelasi autor: 

Din frunze vom renaste

Interferente

Tavalugul timpului

Abonament revista tiparita 1 an

Abonament pe un an /4 numere .Primesti prin posta câte un exemplar din fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni/105Lei .

C$35,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.