De ce tac?

DE CE TAC?

Autor: Ștefan Mari Lena 

Este azi.

Doar azi.

Identic cu ieri

Același azi

va fi și mâine.

Te privesc.

Ești fericit, mulțumit.

”Ziua bună” pe care

mi-o urezi

este atât de fardată.

Miroși de la ușă

a minciună:

și când respiri,

și când vorbești.

Și… asta mă doare.

Îmi aduci flori.

Foarte frumoase.

Ele sunt pure,

nevinovate.

Dar tu…

Nici-o îngrijorare.

De ce tac și trec

pe lângă tine

strecurându-mă

mai departe

și nu-ți mulțumesc?

Nu-ți pui nicio întrebare.

Doar te privesc,

înghit o lacrimă,

trag aer în piept

doar… ca să tac.

Florile, aduse zilnic,

mult după seară,

aproape de noapte

îți sunt salvare.

Miros frumos și știi

cât le iubesc.

Uiți că eu îți sunt soție.

Îți știu parfumul.

Nu este al florilor

învelite frumos,

ci… al altei femie.

Și știi cât mă doare,

dar tac.

Nu-ți spun nimic

și-mi pun florile-n glastră.

Pe ele cu drag le privesc

pe tine, privirile mele

te ocolesc.

Te simt de la distanță

cum mă privești.

Răsuflii cumva usurat:

”N-a observat!

Merge și azi!”

Ce păcat!

Azi este identic

cu ieri și sigură sunt

mâine va fi ca și ieri,

exact la fel:

zâmbet forțat, buchetul de flori,

același parfum importat.

Amestecat.

Tac. Respir sacadat.

Ce păcat!

Gândești ca un bărbat.

E greu să-nțelegi

de ce-o fac, atunci când tac,

deși te-am simțit.

Mai mult…

te-am și văzut:

pe tine, pe ea, dar și …

buchetul.

Buchetul ei,

dăruit cu mare fast

sărutând-o.

Recunosc era frumos

și mult mai mare.

Probabil că ea merita,

cu el să-și unescă

parfumul.

De ce tac?

De ce nu spun nimic?

Tu ce crezi?

Nu știi să ”citești”

o femeie!

E simplu:

pentru că încă…

te mai iubesc.

De aceea tac, oftez,

trag aer în piept

și zilnic te iert omul meu.

Soțul meu, cândva

iubitor, îngrijorat și atent

cu ce mi se-ntâmplă!

Regret.

Mereu te iert.

Mereu te aștept.

Mereu te privesc.

Mereu îmi așez

florile-n glastră,

dar…poate-ntr-o zi,

soarele

nu va mai răsări

pentru noi doi

de la aceeași

fereastră..

Azi sunt eu, aceea care

încă mai tac, dar …mâine?

Același soare va răsări.

Florile neudate de mine

zilnic

se vor ofili.

Soarele va lumina

și pentru noi, dar…

separat.

Îmi pun în bagaj

toate-aceste tăceri

și merg mai departe.