
TOAMNĂ SUFLET DE ARTISTĂ
Autor: Sandu Chiva
Toamnă…fată gospodină
Mi-ai adus belșug în casă,
Ai luat roade din grădină
Și le-ai așternut pe masă.
Toamnă… fată iubitoare
Ai făcut covor din frunze,
Ne-ai dat să bem o licoare
Colorând a noastre buze.
Toamnă… fată strângătoare
Ai pus vin în boloboace,
Și sutele de mioare
Le-ai pornit din deal…încoace.
Toamnă…suflet de artistă
Ai schimbat culoarea-n vie,
Te-aș ruga să nu fii tristă
Că frunza e ruginie.
Mi-ai schimbat și mie părul
Din negru…tu l-ai cernit,
Serile îmi alin dorul
La crâșma lui Mărgărit.
Toamna mea…fată bătrână
Ai dat iama-n păpușoi,
De mai bine de o lună
N-am văzut în luncă ploi.
Geme de porumb hambarul
Și acum l-am ,, burdușit”,
Am adus totul cu carul
Din zori până-n asfințit.
Munca a fost răsplătită
Că a fost o toamnă lungă,
Toată lumea-i mulțumită
Avem roade să ne-ajungă.
Toamnă…toamnă, fată mare
Ești o mare gospodină,
În casă la fiecare
Cămara e acum plină.
Te-aș ruga frumoasă fată
Să-mi dai anii înapoi,
Fă-mă cum am fost odată
Tinerelul din zăvoi….
De acelasi autor:

Revista TIPARITA ”Poezii pentru sufletul meu” nr 1/2019
Cumpără un număr al revistei Poezii pentru sufletul meu,25 CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
