
TE–AŞTEPT ÎN PRAG
Autor: Sandu Chiva
O uşă am deschis în viață
Pentru acei ce mă iubesc,
Aştept în fiecare dimineața
În pragul casei să-i primesc.
Orice persoană care vine
La mine, să-mi deschidă uşa,
E un prieten pentru mine
Aşa îl voi numi de-acuşa..
O bucurie mă pătrunde
Şi simt o mare încântare,
Iubesc şi două, trei secunde
Când mă-ntâlnesc cu fiecare.
Aş vrea ca oameni dragi să vină
Să treacă pragul, casei mele,
Ca ei să-mi dea acea lumină
Ce izvorăşte printre stele.
Să afle toți, cât te-am iubit
Dar te-ai îndepărtat de mine,
Aştept să vii într-un sfârşit
Căci mi-a fost tare dor de tine!
Am luat bilete, vreau să ştii
Să facem drumul printre stele,
Şi vom pleca când o să vii
În drumul lung până la ele.
Nu voi pleca până nu vii
Am să te-aştept, o viață-ntreagă,
Cât te-am iubit, nici azi nu ştii
Şi cât de mult, tu mi-ai fost dragă.
Am să te-aştept în prag, să vii
Biletul nu e dus-întors,
Te-aştept în orele târzii
N-am să mai plâng, nu are rost….

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
