Dialogul cu Deznodământul

dialog cu deznodamantul de emilia woc
Dialogul cu Deznodământul

Autor: Emilia B. S. Wonc

 

Câte începuturi cu sfârșituri diverse!

Inițial nu avem nevoie de vorbe,

Trăim în euforia momentului,

Sau în tragedia lui incomensurabilă…

Așa pornește orice! Și se termină la fel!

După clipe inițiale de trăiri, evenimente,

Întorsături, sentimente, în fine,

După poveștile reale din viața umană,

Vine și timpul Deznodământului…

Mai devreme, mai târziu, neprevăzut

Sau așteptat cu toată speranța.

Sunt atâtea tipuri de finaluri!

Minuscule, radicale, de amploare…

Unele aduc tristețea, altele – fericirea,

Toate au și ele timpul lor, finit

Care naște începuturi sfârșite.

Viața în sine e un adevărat oximoron,

O ciclicitate impulsivă, sobră,cosmică.

Nu sunt alchimist, nici filozof antic

Ca să analizez cu vehemență un Uroborus.

Știu doar că orice sfârșit e spre bine,

Indiferent de cum îl simțim noi odată

Ce a năvălit ca o lavă ce ne-a ars

Sau ne-a tratat rănile inimii noastre.

Când vine Deznodământul în vizită,

Dorim un dialog cu el, sau obraznici

Să-l gonim la tribunalul minții.

Suntem și noi nestatornici, nesiguri.

Mai bine renunțăm la discuția

Cu epilogul venit în calea noastră.

Totul e spre bine chiar de sunt regrete!

E doar un deznodământ ordinar,

Nu e acela care cere epitaf!

BINECUVANTARE SI CHIN( softcover)

Volumul de debut  al autoarei Mihaela CD  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, 250 pagini, structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara acum si vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte.

C$35,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.