Primavara din suflet

primavara din suflet de constantin enescu

PRIMĂVARA DIN SUFLET

Autor Constantin Enescu

Primăvară albă floare
Ca plăpândul ghiocel,
Tu aduci viață și soare
Și un trai mai bunicel!

Primăvară zână blândă
Ești frumoasă ca o stea,
Dulce, gingașă, plăpândă,
Ca și fericirea mea…

Ai un zâmbet, în privire,
Un impuls e-a ta pășire,
Glasul tău din amorțire
Ne trezește la trăire…

Pomii, florile și iarba
Către tine capul scot,
Să îți făurească salba
De miresme, antidot…

Păsările în trilul lor
Îți aduc cu ele cântul,
Te salută-n a lor zbor
Întrecându-se cu vântul!

Viața cu tine renaște
Din prelunga-i hibernare,
De la mielul care paște
La mărul ce e în floare!

Primăvară floare nouă
Prinsă-n glastră și câmpie,
Ești curată ca o rouă
Și-ai venit cu dărnicie…

Dă-ne din puterea ta,
Să forțăm norocul vieții
Că dorim, nu ne uita,
Elixirul tinereții!

Astăzi îți aduc prinosul
Tot ce viață, suflet are
Și îți închinăm frumosul
Spre-a ta mândră înfățișare!

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

C$25,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.